13 definiții pentru «zel»   declinări

ZEL s. n. Râvnă, sârguință; ardoare. ◊ Expr. Exces de zel = exagerare inutilă în îndeplinirea unei acțiuni, sârguință exagerată. — Din fr. zèle, lat. zelus.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ZEL s. n. Râvnă, sârguință, ardoare. ◊ Expr. Exces de zel = exagerare inutilă în îndeplinirea unei acțiuni, sârguință exagerată. – Din fr. zèle, lat. zelus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de spall | Semnalează o greșeală | Permalink

zel s. n.
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ZEL s. 1. v. perseverență. 2. v. hărnicie. 3. ardoare, râvnă, sârguință, străduință, (înv.) nepreget, nepregetare, osârdie, osârdnicie, osârduință, osârduire, osârduitură, protimie. (Lucra cu ~.) 4. v. bunăvoință.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ZEL, zéluri, s.n. ~
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de tavi | Semnalează o greșeală | Permalink

ZEL ~uri n. Străduință deosebită (într-o acțiune); râvnă. ◊ Exces de ~ sârguință exagerată (și inutilă). /<fr. zele, lat. zelus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ZEL s.n. Râvnă, sârguință; ardoare. ◊ Exces de zel = sârguință exagerată. [< fr. zèle, lat. zelus, gr. zelos].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ZEL s. n. râvnă, sârguință; ardoare. ♦ exces de ~ = sârguință exagerată. (< fr. zèle, lat. zelus)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ZEL, zeluri, s. n. Râvnă, sârguință. ◊ Expr. Exces de zel = exagerare inutilă în îndeplinirea unei acțiuni, sârguință exagerată. – Fr. zèle (lat. lit. zelus).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

zel s. n.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

zel (-luri), s. n. – Rîvnă. – Mr. zil. Fr. zèle, din gr. ζῆλος. Dublet al lui zilos, s. n. (zel) direct din ngr., sec. XIX, înv.Der. zelator, s. m. (apărător), fin fr. zélateur; zelos, adj. (plin de zel), cu suf. -os; zulie, s. f. (gelozie), din ngr. ζουλία (Graur, BL, IV, 119), var. de la ζηλία (Gáldi 265), înv.; zuliar, adj., din ngr. ζουλίαρης; zulipsi, vb., din ngr. ζηλεύω, viitor ζηλέφω. Cf. gelos, zulă.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

zel n. râvnă, sârguință pentru succesul unui lucru.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*zel n., pl. urĭ (lat. zelus, d. vgr. zélos; fr. zele. V. zulle). Silință, sîrguință, hărnicie, rîvnă: a lucra cu zel. – Vechĭ și zílos (după ngr.), ca scópos îld. scop.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink