zeciuit², ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~iți, ~e / E: zeciui] (Rar) Din care s-a luat zeciuiala (1) Si: dijmuit¹ (1).

zeciuit¹ sn [At: DDRF / Pl: ~uri / E: zeciui] (Rar) 1-4 Zeciuire (1-4).

zeciuit², -ă adj. (înv.) Dijmuit. • pl. -ți, -te. /v. zeciui.

zeciuit¹ s.n. (înv.) Zeciuire. • /v. zeciui.

ZECIUIT², -Ă, zeciuiți, -te, adj. (Despre produse) Din care s-a plătit zeciuială; dijmuit.

ZECIUIT¹, zeciuituri, s. n. Zeciuire.

ZECIUIT², -Ă, zeciuiți, -te, adj. Din care s-a plătit zeciuială; dijmuit. – V. zeciui.

ZECIUIT¹, zeciuituri, s. n. Zeciuire. – V. zeciui.

zeciui vt [At: CORESI, TETR. 53 / Pzi: ~iesc / E: zece + -ui] 1 A lua a zecea parte din produsele cuiva Si: a dijmui (1). 2 (Rar; pex) A fura (1). 3 (Înv) A împărți din zeciuiala (1) primită. 4 (Înv; d. boli, calamități naturale etc.) A decima făcând multe victime.

zeciui vb. IV. tr. (înv.) 1 A lua a zecea parte din produsele cuiva; a dijmui. ♦ (fam.) A-și însuși (cu forța) o parte din lucrurile cuiva; a fura. Mișelul ăsta ne zeciuia și nefura (LĂNCR.). 2 (despre boli, calamități naturale etc.; compl. indică oameni, grupuri de oameni etc.) A face multe victime; a decima. Un regiment a fost zeciuit (PER.). • prez.ind. -iesc. /zece + -ui.

ZECIUI (-uesc) vb. tr. A da, a lua a zecea parte, zeciuiala: vătaful de curte... începuse de mult timp ~ averile stăpînului său (FIL.); de toate cîte-mi vei da, a zecea le voiu zeciui pre ele ție (BIBL.).

ZECIUI, zeciuiesc, vb. IV. (Învechit) 1. Tranz. A lua zeciuială; p. ext. A-și însuși prin furt sau prin abuz o parte din bunurile cuiva; a fura. Vătaful de curte al urmașului... începuse de mult timp a zeciui averile stăpînului său. FILIMON, C. 84. 2. Intranz. (Rar) A face multe victime; a decima. O teribilă ciumă zeciuia prin sate și prin orașe. HASDEU, la TDRG.

ZECIUI, zeciuiesc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A lua a zecea parte din produsele cuiva; a dijmui. ♦ (Fam.) A-și însuși o parte din bunurile cuiva; a fura. 2. Intranz. (Despre boli etc.) A face multe victime; a decima. – Din zece.

A ZECIUI ~iesc tranz. 1) înv. (țărani) A face să dea zeciuială; a dijmui. 2) fam. (bunuri străine) A-și însuși în mod abuziv în baza unei situații privilegiate; a dijmui. 3) (despre războaie, epidemii etc.) A omorî în masă; a cosi; a decima. /zece + suf. ~ui

zeciuì v. a lua zeciueală.

zecĭuĭésc v. tr. (d. zece). Ĭaŭ zecĭuĭală, dijmuĭesc. V. decimez.

zeciuit (înv.) s. n., pl. zeciuituri

zeciuit (înv.) s. n., pl. zeciuituri

zeciuit s. n., pl. zeciuituri

zeciui (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zeciuiesc, 3 sg. zeciuiește, imperf. 1 zeciuiam; conj. prez. 1 sg. să zeciuiesc, 3 să zeciuiască

zeciui (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zeciuiesc, imperf. 3 sg. zeciuia conj. prez. 3 să zeciuiască

zeciui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zeciuiesc, imperf. 3 sg. zeciuia; conj. prez. 3 sg. și pl. zeciuiască

zeciuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

ZECIUIT s. v. dijmuială, dijmuire, dijmuit.

zeciuit s. v. DIJMUIALĂ. DIJMUIRE. DIJMUIT.

ZECIUI vb. v. decima, dijmui.

zeciui vb. v. DECIMA. DIJMUI.