zdrumicare sf [At: DDRF / S și: sd~ / Pl: ~cări / E: zdrumicări] (Pop) 1-4 Zdrobire (1-3, 12).

zdrumicare s.f. (pop.) Acțiunea de a zdrumica și rezultatul ei. • pl. -ări. /v. zdrumica.

ZDRUMICARE s. f. Acțiunea de a zdrumica și rezultatul ei; sfărîmare, zdrobire, nimicire. Romînii din ambele țări cad sub regimul fanarioților. Apoi vine împilarea străină, robirea și zdrumicarea nației sub «turcul păgîn». BĂLCESCU, O. I 318.

ZDRUMICARE s. f. (Pop.) Acțiunea de a zdrumica și rezultatul ei; sfărîmare, zdrobire; nimicire.

zdrumeca v vz zdrumica

zdrumica vt [At: BIBLIA (1688), 260¹/8 / V: (reg) ~meca / S și: sd~ / Pzi: zdrumic / E: ctm zdrobi și dumica] 1-9 (Pop; c. i. mai ales obiecte) A zdrobi (1, 6, 10, 14, 15-17, 19, 24).

zdrumica vb. I. tr. (pop.) 1 (compl. indică obiecte, materiale etc.) A face bucățele, a sfărîma. ◊ fig. Călușarii zdrumicau bătuta pe bîte (ARGH.). 2 (compl. indicăființe sau părți ale corpului lor) A lovi puternic, provocînd traumatisme. L-a izbit pe-a lui coif, cît oasele capului toate I-a zdrumicat (MURNU). 3 (compl. indică armate, grupuri de oameni înarmați etc.) A suferi o înfrîngere categorică; a nimici. Românii îi zdrumicau fără cruțare (ISP.). • prez.ind. zdrumic. /dumica + zdrobi, prin contaminare.

ZDRUMECA vb. I v. zdrumica.

ZDRUMICA, zdrumic, vb. I. Tranz. 1. A face bucățele; a sfărîma, a zdrobi. Pe maluri zdrumicate de aiurirea mării Cesaru ’ncă veghează la trunchiul cel plecat Al sălciei pletoase. EMINESCU, O. I 63. Sabia scotea, în vînt o-nvîrtea, Pe șerpe-l lovea, Trupu-i zdrumica. ANT. LIT. POP. I 315. 2. A nimici, a distruge. Zdrumicară pe păgîni ca pe furnici. ISPIRESCU, M. V. 16. Așa urs oștirea întreagă este în stare să o zdrumice. CREANGĂ, P. 188. – Variantă: zdrumeca (SANDU, D. P. 130) vb. I.

ZDRUMICA, zdrumic, vb. I. Tranz. (Pop.) A face bucățele, a sfărîma, a zdrobi. ♦ A nimici, a distruge. – Din dumica (după zdrobi).

A ZDRUMICA zdrumic tranz. 1) (obiecte fragile sau casante) A preface în bucăți (prin presare, lovire etc.); a sfărâma; a zdrobi. 2) (fructe, legume) A face să-și piardă forma (prin presare, strângere etc.); a strivi, a turti, a zdrobi; a chiflici. 3) fig. A face să nu mai existe; a omorî prin mijloace violente; a zvânta; a distruge; a nimici; a zdrobi; a prăpădi. /Contaminare între a dumica și a zdrobi

sdrumicà v. 1. a face praf: așa urs oștirea întreagă e în stare s’o sdrumice CR.; 2. a se nimici: libertatea și legea popoarelor se sdrumică BĂLC. [Compromis între verbele sinonime dumica și sdrobì].

sdrumicare f. fig. nimicire: robirea și sdrumicarea nației BĂLC.

zdrumíc, a -á v. tr. (din *zdumic, d. dumic, supt infl. luĭ zdrobesc). Zdrobesc, fărîm, frămînt: a zdrumica cașu. Fig. Nimicesc, prăpădesc: a zdrumica o oaste, o țară, un popor. V. zdruhăĭ.

zdrumicare (pop.) s. f., g.-d. art. zdrumicării; pl. zdrumicări

zdrumicare (pop.) s. f., g.-d. art. zdrumicării; pl. zdrumicări

zdrumicare s. f., g.-d. art. zdrumicării; pl. zdrumicări

zdrumica (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. zdrumic, 2 sg. zdrumici, 3 zdrumică; conj. prez. 1 sg. să zdrumic, 3 să zdrumice

zdrumica (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 zdrumică

zdrumica vb., ind. prez. 3 sg. și pl. zdrumică, imperf. 3 sg. zdrumica

zdrumica (ind. prez. 3 sg. și pl. zdrumică)

ZDRUMICARE s. v. distrugere, nimicire, potopire, prăpădire, sfărâmare, zdrobire.

zdrumicare s. v. DISTRUGERE. NIMICIRE. POTOPIRE. PRĂPĂDIRE. SFĂRÎMARE. ZDROBIRE.

ZDRUMICA vb. v. distruge, mărunți, nimici, pisa, potopi, prăpădi, sfărâma, zdrobi, zvânta.

zdrumica vb. v. DISTRUGE. MĂRUNȚI. NIMICI. PISA. POTOPI. PRĂPĂDI. SFĂRÎMA. ZDROBI. ZVÎNTA.