ZBÂNȚUIT², -Ă, zbânțuiți, -te, adj. (Pop.) Care se zbânțuie; neastâmpărat. – V. zbânțui.

ZBÂNȚUIT¹ s. n. (Pop.) Zbânțuire; zbenguială. – V. zbânțui.

zbânțuit¹ sn [At: HEM 2471 / V: zbăn~ / S și: sbânțuit / Pl: ~uri / E: zbânțui] (Pop) Zbenguială (1).

zbânțuit², ~ă a [At: RESMERIȚĂ, D. / V: (reg) zbăn~ (S și: sbănțuit) / Pl: ~iți, ~e / E: zbânțui] (Îrg) 1-2 Zvăpăiat (1-2).

ZBÂNȚUIT², -Ă, zbânțuiți, -te, adj. Care se zbânțuie; neastâmpărat. – V. zbânțui.

ZBÂNȚUIT¹ s. n. Zbânțuire; zbenguială. – V. zbânțui.

ZBÂNȚUI, zbânțui, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se zbengui, a zburda, a fi neastâmpărat. [Var.: zbănțui vb. IV] – Et. nec.

zbănțui² v vz zbânțui corectat(ă)

zbănțuit³, ~ă a vz zbânțuit²

zbănțuit² sn vz zbânțuit¹

zbânțui vr [At: HEM 2471 / V: zbăn~ / Pzi: zbânțui și ~esc / E: fo] 1-2 A zburda (1-2). 3 (Pop) A se hârjoni (1). 4 (Mol) A se agăța cu mâinile, brațele etc. de ceva legănând cu picioarele în aer. 5 (Reg) A merge la petrecere.

zbănțui vb. IV. v. zbînțui.

zbînțui vb. IV. refl. (pop) A se zbengui, a zburda, a fi neastîmpărat. M-am zbînțuit așa, pe coclaurile bulgărești (GAL.). • prez.ind. zbînțui. și zbănțui vb. IV. /etimol. nec.

zbînțuit¹ s.n. (pop.) Zbînțuire. • /v. zbînțui.

zbînțuit², -ă adj. (pop.) Care se zbînțuie; care este neastîmpărat. • pl. -ți, -te. /v. zbînțui.

ZBÂNȚUI, zbânțui, vb. IV. Refl. A se zbengui, a zburda, a fi neastâmpărat. [Var.: zbănțui vb. IV] – Et. nec.

ZBĂNȚUI, zbănțuiesc și zbănțui, vb. IV. Refl. A se zbengui, a zburda, a fi neastîmpărat. Te-ai duce dimIneața la horă să te zbănțui și să chiui. C. PETRESCU, R. DR. 241. Mă uitam cu dor la ceilalți copii cum alergau și se zbănțuiau pe afară. VLAHUȚĂ, O. AL. I 176. Mă mir cum nu s-o săturat de zbănțuit. ALECSANDRI, T. 413. ◊ Variantă: zbînțui (STANCU, D. 72) vb. IV.

ZBĂNȚUIT¹ s. n. Zbenguială, zbănțuială.

ZBĂNȚUIT², -Ă, zbănțuiți, -te, adj. Care se zbănțuie; neastîmpărat. (Substantivat) De zbănțuitul ista al dumitale nimica nu scapă. CREANGĂ, A. 56.

ZBÎNȚUI vb. IV v. zbănțui.

ZBĂNȚUI vb. IV. v. zbînțui.

ZBÎNȚUI, zbînțui, vb. IV. Refl. A se zbengui, a zburda, a fi neastîmpărat. [Var.: zbănțui vb. IV]

ZBÎNȚUIT², -Ă, zbînțuiți, -te, adj. Care se zbînțuie; neastîmpărat. – V. zbînțui.

ZBÎNȚUIT¹ s. n. Zbînțuire; zbenguială. – V. zbînțui.

A SE ZBÂNȚUI mă zbânțui intranz. A se juca sărind și alergând; a fi neastâmpărat; a zburda; a se zbengui. /Orig. nec.

sbănțuì v. Mold. 1. a lega cu sbanțuri; 2. fig. a face ștrengării: nu s’a săturat de sbănțuit AL. [Sensul figurat e obscur].

sbănțuit m. Mold. ștrengar: de sbănțuitul ăsta nimica nu scapă CR.

zbănțuĭésc v. tr. (d. zbanț). Leg cu zbanțurĭ. V. refl. (cp. cu balț și it. balzo, sbalzo, săritură, balzare, sbalzare, a sări). Sar, mă joc, mă agăț, zburd, mă zbenguĭesc: copiiĭ se zbănțuĭaŭ pin pod. V. bîstîcîĭ.

zbănțuít, -ă adj. Care se zbănțuĭește, neastîmpărat: un copil zbănțuit.

zbânțuit (pop.) s. n.

zbânțuit (pop.) s. n.

zbânțuit s. n.

zbânțui (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă zbânțui, 3 se zbânțuie, imperf. 1 sg. mă zbânțuiam; conj. prez. 1 sg. să mă zbânțui, 3 să se zbânțuie; imper. 2 sg. afirm. zbânțuie-te; ger. zbânțuindu-mă

zbânțui (a se ~) (pop., fam.) vb. refl. ind. prez. 1 sg. mă zbânțui, 2 sg. te zbânțui, 3 se zbânțuie, imperf. 3 sg. se zbânțuia; conj. prez. 3 să se zbânțuie

zbânțui vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. zbânțui, 3 sg. și pl. zbânțuie, imperf. 3 sg. zbânțuia

ZBĂNȚUI, zbănțui, vb. IV. ~ 2. Tranz. A strînge, a fixa, a prinde cu o verigă de fier, cu un cerc de metal. (din zbanț)

ZBÂNȚUIT s. v. joacă.

ZBÂNȚUIT adj. v. zburdalnic.

ZBÂNȚUI vb. v. zburda.

ZBÎNȚUI vb. a se zbengui, a zburda. (Toată ziua se ~.)

ZBÎNȚUIT adj. drăcos, neastîmpărat, nebun, nebunatic, sprințar, vioi, zăpăcit, zburdalnic, zglobiu, zurliu, zvăpăiat, zvînturat, zvînturatic, (pop.) zbanghiu, (reg.) sturlubatic, sturluibat, (prin Olt.) saitoc, (Transilv.) șulhetic, (înv.) zburdatic, zburdător. (Copil ~.)

ZBÎNȚUIT s. joacă, joc, zbenguială, zbenguire, zbenguit, zbînțuială, zbînțuire, zbînțuitură, zburdare, zburdălnicie, (reg.) zbeng, zbereguială, zbînț, zburdă. (N-a fost decît un ~ de copii.)

A se zbânțui ≠ a se liniști