ZBÂNȚUÍRE, zbânțuiri, s. f. Acțiunea de a se zbânțui și rezultatul ei; zbenguială, zbânțuit1, zbânțuitură. – V. zbânțui.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ZBÂNȚUÍRE, zbânțuiri, s. f. Acțiunea de a se zbânțui; zbenguială.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
zbânțuíre (pop.) s. f., g.-d. art. zbânțuírii; pl. zbânțuíri
Sursa: DOOM 2
(2005)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ZBÂNȚUÍRE s. v. joacă.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
zbânțuíre s. f., g.-d. art. zbânțuírii; pl. zbânțuíri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ZBÂNȚUÍ, zbấnțui, vb. IV. Refl. A se zbengui, a zburda, a fi neastâmpărat. [Var.: zbănțuí vb. IV] – Et. nec.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE ZBÂNȚUÍ mă zbânțui intranz. A se juca sărind și alergând; a fi neastâmpărat; a zburda; a se zbengui. /Orig. nec.
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ZBÂNȚUÍ, zbấnțui, vb. IV. Refl. A se zbengui, a zburda, a fi neastâmpărat. [Var.: zbănțuí vb. IV]
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
zbânțuí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl. ind. prez. 1 sg. mă zb'ânțui, 2 sg. te zb'ânțui, 3 se zb'ânțuie, imperf. 3 sg. se zb'ânțuiá; conj. prez. 3 să se zb'ânțuie
Sursa: DOOM 2
(2005)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ZBÂNȚUÍ vb. v. zburda.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A se zbânțui ≠ a se liniști
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
zbânțuí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. zbânțui, 3 sg. și pl. zbânțuie, imperf. 3 sg. zbânțuiá
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink