zad sm vz zadă

ZAD s. m. v. zadă.

ZAD/Ă ~ e f. 1) Arbore conifer cu frunze căzătoare în formă de ace și cu lemn elastic și rezistent, folosit în industrie și la construcții. 2) Lemn al acestui arbore. [G.-D. zadei] /<lat. daeda

ZADĂ, zade, s. f. Arbore din familia pinaceelor, rășinos, cu frunze lungi în formă de ace, care cad toamna, cu lemn tare și rezistent, folosit în construcții, industria mobilei etc. (Larix decidua). – Lat. pop. daeda (= taeda).

ZID, ziduri, s. n. Element de construcție vertical, cu grosime (relativ) mică în raport cu celelalte dimensiuni, executat din cărămizi, din blocuri de piatră etc., așezate ordonat unele peste altele (și unite printr-un liant), sau din beton, destinat să limiteze, să separe sau să izoleze un spațiu ori să susțină alte elemente de construcție, alcătuind un perete, o îngrădire, o fortificație etc. ◊ Loc. adv. Între (cele patru) ziduri = în interiorul unei clădiri. ◊ Expr. A face zid împrejurul cuiva = a înconjura pe cineva din toate părțile pentru a-l apăra; a se solidariza cu cineva, a se uni în jurul cuiva în susținerea unei cauze. ◊ Zid sonic = barieră imaginară referitoare la depășirea vitezei sunetului. – Din sl. zidŭ.

dzâd sn vz zid

zadă sf [At: ANON. CAR. / V: (îvp) zad sm, ~die², ~dră, (reg) zădar² sm, zeadă / E: mlp daeda (=taeda)] 1 Arbore rășinos, cu tulpina dreaptă, cu frunze lungi în formă de ace (care cad toamna), cu lemn tare, durabil și foarte prețios, care crește în regiunea alpină inferioară Si: (reg) brad-de-vară, brad-roșu, cadrin, cătrin, crin, crin-de-munte, dăcrin, larice, lariș, lariță, rariț, viadă, zăduț (Larix decidua). 2 (Bot; înv) Pin² (Pinus silvestris). 3 Așchie (1) subțire de zadă (1), de brad sau de alt conifer întrebuințată pentru luminat sau pentru aprins focul. 4 (Pop; d. tulpini de plante, diverse obiecte etc.; îe) A fi (uscat) ~ A fi foarte uscat. 5 (Reg) Grămadă de crengi, coji, ogrinji etc. zdrobite, sfărâmate, tocate etc.

zadie² sf vz zadă

zadră sf vz zadă

zădar² sm vz zadă

zâd sn vz zid

zâdi sn vz zid

zeadă sf vz zadă

zid sn [At: PSALT. 276 / V: (îvr) zâd, zidi, (reg) zâdi / Pl: ~uri / E: slv зидь, bg зид] 1 Element de construcție vertical sau puțin înclinat, cu grosime (relativ) mică în raport cu celelalte dimensiuni, executat din cărămizi, din blocuri de piatră etc. așezate ordonat unele peste altele (și legate printr-un liant), care delimitează sau izolează un spațiu sau care susține alte elemente de construcție, intrând în componența unui perete, a unei fortificații etc. Si: zidire (5), ziduire (5), zidit¹ (5), ziditură (4). 2 (Prc) Perete. 3 (Îs) ~ul morții Spațiu special amenajat în formă cilindrică, cu deschidere mai largă în partea superioară, pe care evoluează motocicliști acrobați (în reprezentațiile de circ). 4 (Îs) ~ (sau ~ul) chinezesc Zid (1) uriaș de apărare, ridicat la granițele Chinei începând din Antichitate. 5 (Fig; îas) Stavilă (pusă în calea influențelor inovatoare din afară). 6 (Îcs) De-a ~ul Joc de copii în care partenerii se țin de mână, formând un lanț care trece apoi pe sub brațele fiecărui jucător. 7 (Pop; îla) De ~ Care este executat asemenea unui zid (1). 8 (Îlav) În (sau între) (cele patru) ~uri În interiorul unei clădiri. 9 (Îe) A face ~ împrejurul cuiva A înconjura pe cineva din toate părțile pentru a-l apăra Si: a proteja. 10 (Pex; îae) A se solidariza cu cineva. 11 (Spt) Obstacol pe care îl formează jucătorii de fotbal pentru apărarea porții, la executarea unei lovituri de pedeapsă. 12 (Reg; îf zâdi) Șanț în holdă pentru scurgerea apei. 13 (Îs) ~ sonic Bariera imaginară situată dincolo de viteza sunetului.

zidi¹ sn vz zid

zadă s.f. 1 (bot.) Arbore rășinos, cu frunzele lungi, în formă de ace, care cad toamna, cu lemnul tare, durabil și prețios, care crește în regiunea alpină inferioară (Larix decidua); larice. 2 Așchie de zadă (sau de alt conifer), întrebuințată pentru luminat sau pentru aprins focul. • pl. -e. /lat. pop. daeda(m) = taeda, -ae.

zid s.n. 1 (constr.) Element de construcție (aproape) vertical, cu grosime (relativ) mică în raport cu celelalte dimensiuni, executat din cărămizi, beton, din blocuri de piatră etc., așezate ordonat unele peste altele (și unite printr-un liant), destinat să delimiteze, să separe sau să izoleze un spațiu ori să susțină alte elemente de construcție, alcătuind un perete, o îngrădire, o fortificație etc. Acolo sînt zidurile cetății, tari încă și bine păzite (BART). (la circ) Zidul morții = spațiu special amenajat în formă cilindrică, cu deschidere mai largă în partea superioară, pe care evoluează motocicliști acrobați. Zid (sau zidul) chinezesc ori marele zid chinezesc v. chinezesc. Zid orb v. orb. Ziduri pelasgice v. pelasgic. ◊ Loc.adj. De zid = executat din materiale care alcătuiesc zidul. ◊ Loc.adv. Între (sau în) (cele patru) ziduri = în interiorul unei clădiri. Nu se plînge... că, într-aceste ziduri, vro pisică a-ntîlnit (SIO.). ◊ Expr. A face zid împrejurul cuiva = a) a înconjura pe cineva din toate părțile pentru a-l apăra; b) fig. a se solidariza cu cineva, a se uni în jurul cuiva în susținerea unei cauze. A pune la zid v. pune. A trăi cît zidul Goliei v. trăi. ◊ Compar. Pedestrimea românească sta frumos ca un zid de piatră tare (BĂLC.). ◊ Analog. Zidurile de arbori se legănau domol scînteindu-și frunzele (SADOV.). ◊ Fig. N-avem oști, dară iubirea de moșie e un zid (EMIN.). 2 (sport) Obstacol pe care îl formează jucătorii, cu trupurile lor, în fața propriei porți, cînd adversarul execută unele lovituri de pedeapsă. 3 (fiz.) Zid sonic = barieră imaginară referitoare la depășirea vitezei sunetului.pl. -uri. /<sl. зндъ.

zidi vb. IV. 1 tr. (constr.) A construi un zid; gener. a ridica o clădire; a clădi, a construi. Plăcerea nobilă de a zidi nu a lipsit unora dintre voevozi (M. I. CAR.). ◊ Fig. Poți zidi o lume-ntreagă, poți s-o sfarămi... orice-ai spune Peste toate o lopată de țărînă se depune (EMIN.). ♦ (fam.) A întemeia. Poporul finlandez și-a zidit cuibul în ținuturi vaste (PER.). 2 tr. A închide într-un zid sau între ziduri; a astupa cu zid. Domnul Ștefan fu zidit în lăcașu-i de marmură și piatră (SADOV.). 3 refl. Fig. (despre nori) A se forma; a se înălța. În răsărit se zidise o culme de nouri posomorîți (SADOV.). 4 tr. Fig. (bis.; despre Dumnezeu) A da viață, ființă; a crea; a plăsmui. Omul... cel nou care se înnoiește spre deplină cunoștință după chipul Celui ce l-a zidit (BIBLIA 1688). ♦ Ext. A întrupa. • prez.ind. -esc. /<sl. veche зндатн, зьдатн.

ZADĂ (pl. -de) sf. ‼ ZAD sm. 1 🌿 Frumos arbore conifer, cu frunzele aciculare lungi, cu conurile mici, de un oval lungăreț, de coloare verde și acoperite cu un păr catifelat; din trunchiul acestui arbore se scoate terebentina; așchiile rășinoase ale acestui arbore sunt întrebuințate pe alocuri, la țară sau la stîne, pentru luminat (Larix sibirica; L. decidua) (🖼 5354): ia uită-te la zada ceea care stă înfiptă pe marginea prăpastiei (UR.) ¶ 2 Țandără subțire de zadă, de brad sau de alt conifer, întrebuințată pentru luminat [lat. vulg. daeda < clas. taeda + gr. δάς δαδός].

❍ZADRĂ = ZADĂ.

ZID (pl. -duri), Mold. ZIDIU (pl. -diuri) sn. 🏠 Construcțiune de cărămizi sau de piatră care susține caturile unei clădiri, care formează despărțiturile dintre încăperi sau care servește să împrejmuească un loc, să despartă două proprietăți, să formeze întăritura unui oraș, unei cetăți, etc. (🖼 5370): Zidul vechiu al mănăstirii în cadență îl izbesc (ALX.); cînd va porni zidul tău spre zidul vecinului și stă a cădea, ești silit ori a-l propti, ori a-l preînnoi sau a-l dărîma (LEG.-CAR.); Remu... vrînd să facă șagă, au sărit peste zidiul frățîne-său rîzînd (M.-COST.); Antonie Ruset... adus-au și ape pre oale, pînă în zidiul acestei biserici (MUST.); 👉 OCHlU I. 9; spurcăciunile de păgîni ridicaseră cetăți cu niște ziduri de putea să umble carul cu patru boi pe grosimea lor (ISP.); pr. anal. din stînga în zidul de sălcii, se deschide o poartă prin care intră liniștit Argeșul (VLAH.); Ⓕ: aveau la spate cîte un zid de lume (CAR.); Ⓕ: a face ~ împrejurul cuiva, a-l înconjura de toate părțile, a se strînge pe lîngă cineva spre a-l apăra: copiii din casă și aprozii se făcură zid împrejurul lui Ștefan-Vodă (ISP.) [vsl. zidŭ].

ZADĂ, zade, s. f. Arbore rășinos cu frunze lungi în formă de ace, care cad toamna, cu lemn tare și durabil, foarte prețuit. (Larix decidua) – Lat. pop. daeda (=taeda).

ZID, ziduri, s. n. Element de construcție vertical sau puțin înclinat, cu grosime (relativ) mică în raport cu celelalte dimensiuni, executat din cărămizi, din blocuri de piatră etc., așezate ordonat unele peste altele (și legate printr-un liant), sau din beton, destinat să limiteze, să separe sau să izoleze un spațiu ori să susțină alte elemente de construcție, alcătuind un perete, o îngrădire, o fortificație etc. ◊ Loc. adv. Între (cele patru) ziduri = în interiorul unei clădiri. ◊ Expr. A face zid împrejurul cuiva = a înconjura pe cineva din toate părțile pentru a-l apăra; a se solidariza cu cineva, a se uni în jurul cuiva în susținerea unei cauze. ◊ Zid sonic = barieră imaginară referitoare la depășirea vitezei sunetului. – Din sl. zidŭ.

ZADĂ, zade, s. f. Arbore rășinos cu frunze lungi, în formă de ace pe care le pierde toamna, cu lemn tare și durabil, foarte prețuit; crește prin locurile pietroase din regiunea alpină inferioară (Larix europea). Zada... nu păstrează decît rar regularitatea de con a molidului, SIMIONESCU, FL. 82. – Variantă: zad s. m.

ZID, ziduri, s. n. Element de construcție vertical sau puțin înclinat, alcătuind un perete, o îngrădire, o fortificație etc. executat din cărămizi, din blocuri de piatră așezate ordonat unele peste altele (și legate printr-un liant) sau din beton și destinat să limiteze, să separe sau să izoleze un spațiu ori să susțină alte elemente de construcție. Din conac nu mai erau în picioare decît zidurile înnegrite de fum. CAMIL PETRESCU, O. I 64. Părea acum o cetate de piatră încununată cu turnuri scurte și întărită într-o parte cu un zid puternic. GALACTION, O. I 346. Se duse binișor, se strecură pe lîngă zid. ISPIRESCU, L. 30. Pe-a degetelor vîrfuri, în ietacul tăinuit Intră-unde zidul negru într-un arc a-ncremenit. EMINESCU, O. I 76. ◊ Zid chinezesc v. chinezesc. ◊ Loc. adv. Între ziduri = în interiorul, în incinta unei clădiri sau (învechit) a unei cetăți. Să ne gîndim că nu ne bucurăm numai noi aici și că între toate zidurile de fabrici din țară e aceeași bucurie. DEMETRIUS, C. 70. ◊ Expr. (Despre o mulțime) A face zid împrejurul cuiva = a înconjura pe cineva din toate părțile pentru a-l apăra; fig. a se solidariza cu cineva, a se grupa, a se uni în jurul cuiva. A pune pe cineva la zid v. pune (2). (Mold.) A trăi cît zidul Goliei = a trăi mult. Am să te las să trăiești cît zidul Goliei și cetatea Neamțului. CREANGĂ, P. 324. ◊ Fig. (Sugerînd ideea de barieră, obstacol, fortificație) N-avem oști, dară iubirea de moșie e un zid Care nu se-nfiorează de-a ta spaimă, Baiazid! EMINESCU, O. I 147. Neculcea ușa proptea, Zid cu spatele făcea, Pe toți turcii-i închidea. TEODORESCU, P. P. 548. Din Suceava cînd el sare, Pune pieptul la hotare Ca un zid de apărare. ALECSANDRI, P. P. 173. (Sugerînd ideea de desime, de coeziune a elementelor constitutive) Zidul de țărani îl privi în tăcere. Apoi crescu în ei un mormăit de nemulțumire. DUMITRIU, N. 10. Zidul militar nici nu clipea, parc-ar fi fost de oțel. în schimb, din mulțimea răzvrătită, porniră brusc alte strigăte. REBREANU, R. II 253. Îndată ce ajunserăm aici, un regiment de soldați turci, ce făceau două ziduri în cele două părți ale locului unde se afla tabăra, ne prezintă armele. BOLINTINEANU, O. 262. (Sugerînd ideea de înălțime, de masivitate) Zidul de întuneric albastru se apropia cu repeziciune. DUMITRIU, P. F. 15. Se vedea zidul de apă cum se depărtează, fulgerînd și bubuind. id. ib. 16. Înainte se ridica zidul verde al pădurii. SADOVEANU, O. I 309.

ZADĂ, zade, s. f. Arbore rășinos cu frunze lungi în formă de ace, care cad toamna, cu lemn tare și durabil, foarte prețuit (Larix decidua). – Lat. daeda (= taeda).

ZID, ziduri, s. n. Element de construcție executat din cărămizi, din blocuri de piatră, așezate ordonat unele peste altele (și legate printr-un liant) sau din beton, destinat să limiteze, să separe sau să izoleze un spațiu ori să susțină alte elemente de construcție, alcătuind un perete, o îngrădire, o fortificație etc. ◊ Loc. adv. Între ziduri = în interiorul unei clădiri. ◊ Expr. A face zid împrejurul cuiva = a înconjura pe cineva din toate părțile, pentru a-l apăra; fig. a se solidariza cu cineva, a se uni în jurul cuiva. – Slav (v. sl. zidŭ).

ZID ~uri n. Element de construcție (din piatră, beton etc.) care împrejmuiește sau separă un spațiu, un teren sau o încăpere. * ~ chinezesc a) zid uriaș construit în vechime la granițele de nord ale Chinei; b) barieră riguroasă. A face ~ în jurul cuiva a) a înconjura pe cineva pentru a-l apăra; b) a fi solidar cu cineva. /<sl. zidu

zadă f. frumos arbore din familia coniferelor, cu conuri mici, ovaloblonge și fin catifelate de coloare verde (Larix sibirica). [Lat. *DAEDA = TAEDA].

zid n. 1. lucrare de zidărie alcătuind o casă sau servind de îngrădire: zidul curții; 2. fortificațiunea unui oraș: zidurile cetății; 3. de-a zidul, joc de copii cari formează un lanț: cei dela margine pornesc și trec sub brațele fiecărui jucător. [Slav. ZIDŬ].

zádă, V. zeadă.

zádră, V. zeadă.

1) zădár m. (d. zeadă). Pt. Zeadă.

zeádă f., pl. zede (lat. taeda, pop. daeda, copac rășinos, fachie; it. teda, pv. teo, cat. teya, sp. pg. tea. Cp. cu zăgîrnă, d. zaberna-taberna). Un fel de brad maĭ mic și stufos cu frunze lungĭ (larix): arde ca zeada. Fachie. – În Olt. Mold. zadă, pl. tot zede (larix). La Panțu și zad, m. În Pt. zădar, m. În Bc. zadră, pl. zedre, ramură de pin uscată și întrebuințată ca fachie. V. conifer.

zid n., pl. urĭ (vsl. zidŭ). Lucrare făcută din cărămizĭ orĭ petre lipite cu var saŭ cu ciment p. a forma un părete, un gard ș. a. Fig. Om saŭ ceată care opune o mare forță fizică saŭ morală: soldațiĭ formară zid în prejuru șefuluĭ lor. Zidurile cetățiĭ, fortificațiunile îngrăditoare ale cetățiĭ.

zadă s. f., g.-d. art. zadei; pl. zade

zid s. n., pl. ziduri

zidi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zidesc, 3 sg. zidește, imperf. 1 zideam; conj. prez. 1 sg. să zidesc, 3 să zidească

zadă s. f., g.-d. art. zadei; pl. zade

zid s. n., pl. ziduri

zadă s. f., g.-d. art. zadei; pl. zade

zid s. n., pl. ziduri

zid, -duri.

ZAD s. m. (Var.) Zadă. (morf. DLRLC)

zadă (zede), s. f. – 1. Arbore rășinos (Larix sibirica, L. decidua). – 2. Făclie, torță. – Var. zeadă, zad(ră). Mr. dzadă, megl. zadă, istr. zǫdĕ. Lat. taeda, vulg. daeda (Meyer, IF, VI, 119; Meyer, Alb. St., IV, 39; Densusianu, Hlr., 124; Densusianu, Rom., XXVIII, 68; Pușcariu 1927; REW 8520), cf. sicil., calabr., cors. deda.

ZADĂ, zede, s. f. 2. Torță, faclă. (din lat. taeda, lat. vulg. daeda; cf. sicil., calabr., cors. deda)

ZADRĂ s. f. (Var.) Zadă.

ZEADĂ s. f. (Var.) Zadă.

zid (-duri), s. n. – 1. Element de construcție vertical, fortificație, îngrăditură. – 2. Perete. – Megl. zid. Sl. zidŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 472; Conev 79), cf. bg., sb., cr., slov. zid. – Der. zidar, s. m. (muncitor care execută zidărie), din sl. zidarĭ, cf. sb., slov. zidar; zidărie, s. f. (meseria zidarului; construcție de zid); zidărit, s. n. (zidărie); zidi, vb. (a ridica un zid; a construi, a lucra, a edifica, a fabrica, a înălța; a făuri, a crea); din sl. zidati; ziditor, s. m. (întemeietor, constructor); ziditură, s. f. (clădire; creație).

INTRA MUROS (lat.) înăuntrul zidurilor (cetății) – A te afla intra muros, a trăi în cadrul unei colectivități.

LARIX Mill, ZADĂ, LARICE, fam. Pinaceae. Gen originar din regiunile temperate ale emisferei nordice, 10 specii de arbori înalți, monoici, rășinoși, drepți, scoarță groasă, gri la cei tineri, iar la cei maturi brună și fisurată la bază, coronament rar, răsfirat. Frunze aciculare, caduce, moi, verzi, dispuse – în smocuri de cîte 30-40, pe lujerii scurți, iar pe cei lungi, așezate izolat în spirală, toamna galbene. Flori unisexuate, cele mascule (cu numeroase stamine, fiecare cu cîte 2 saci polinici) galbene, în amenți-ovați, cele femele roșii-închis sau verzi, în amenți solitari, erecți, elipsoidale sau conice, cu un mare număr de cârpele solzoase, 2 ovule la bază, iar mai tîrziu 2 semințe aripate; conurile la maturitate devin brune.

pus la zid expr. 1. condamnat la moarte prin împușcare. 2. care este ținta criticilor formulate de un grup de persoane.

ZADĂ s. v. pin.

ZADĂ s. (BOT.; Larix decidua) larice.

ZID s. (CONSTR.) 1. (livr.) mur. (~ de cetate.) 2. perete. (~ al unei camere.)

zadă s. v. PIN.

ZADĂ s. (BOT.; Larix decidua) larice.

ZID s. (CONSTR.) 1. (livr.) mur. (~ de cetate.) 2. perete. (~ al unei camere.)

Trîmbițele Ierihonului – vezi: Zidurile Ierihonului. BIB.

Zidul plîngerilor – este zidul din Ierusalim, rămas pe locul unde în vechime se înălța templul lui Solomon și unde astăzi se află moscheia lui Omar. De aproape două mii de ani (după anul 70 al erei noastre, cînd templul a fost distrus de Titus), a devenit un loc de pelerinaj. În fiecare vineri seara, evreii se adunau acolo, rosteau rugăciuni, introduceau între blocurile mari de piară ale zidului bilețele conținînd dorințele lor cele mai fierbinți; și mai ales se lamentau, plîngeau în hohote, pomenind necazurile personale și ale familiei, și cerînd îndurare pentru iertarea păcatelor. De aceea „zidul plîngerilor” a ajuns o expresie pentru o sursă de tristețe și de lacrimi. IST.

Zidurile Ierihonului – Expresia derivă dintr-un mit biblic (Cartea lui Iosua, cap. VI, v. 20). Se povestește că evreii, în drumul lor spre Canaan (Palestina), trebuiau să cucerească orașul Ierihon. Zidurile cetății au fost însă atît de trainice, încît atacanții nu reușeau cu nimic să le dărîme. Abia cînd ei au sunat din trîmbițele sfînte, zidurile orașului au căzut de la sine și Ierihonul a capitulat. De aici, două expresii: 1) Zidurile Ierihonului pentru o cădere miraculoasă – și 2) trîmbițele Ierihonului semnificînd glasuri puternice ca sunetele unei goarne. BIB.