6 definiții pentru zen
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
zen s.n. (relig.) Sectă budistă din Japonia, datînd din Evul Mediu, care se bazează în special pe educarea unei anumite conduite, pe o tehnică specială de meditație filosofică, menită să stimuleze concentrarea gîndirii, și pe antrenament fizic special. • /<fr. zen; cuv. japonez.
ZEN s. n. Sectă budistă din Japonia care se bazează pe educarea unei anumite conduite, pe o tehnică specială de meditație filozofică, menită să stimuleze concentrarea gândirii. (din fr. zen)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de tavi
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
+zen2 s. n., art. zenul
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
+zen1 adj. invar. (budism ~, a fi ~)
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
zen s. n. Doctrină religioasă autonomă hindusă, bazată pe budism, care pune accentul pe contemplația mistică și dezvoltă credința în iluminarea interioară instantanee. A fost elaborată în India de călugărul hindus Bodhidharma în sec. 6 d. Hr. și a pătruns și în Japonia în sec. 16-17, unde astăzi este foarte răspândită mai ales ca doctrină filozofică profană. – Din fr. zen.
- sursa: D.Religios (1994)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare de argou
Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.
zen s. invar. (tox.) LSD-25.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
substantiv neutru (N29) Surse flexiune: DOOM 3 | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
zensubstantiv neutru zenadjectiv invariabil
- 1. Sectă budistă din Japonia care se bazează pe educarea unei anumite conduite, pe o tehnică specială de meditație filozofică, menită să stimuleze concentrarea gândirii. MDN '00
etimologie:
- zen MDN '00