xerofagie sf [At: COSTINESCU / Pl: ~ii / E: fr xérophagie] Regim de alimentație vegetariană bazat pe alimente uscate.

xerofagie s.f. Regim de alimentație vegetariană care se bazează pe alimente uscate, seci. • pl. -ii. g.-d. -iei. /fr. xérophagie; cf. gr. ξηρός „uscat”, φαγεΐη „a mînca”.

XEROFAGIE s.f. Regim de alimentație vegetariană care are la bază alimente uscate, seci. [Gen. -iei. / < fr. xérophagie].

XEROFAGIE s. f. regim alimentar bazat pe alimente uscate. (< fr. xérophagie)

XEROFAGIE ~i f. Regim de alimentație vegetariană care are la bază alimente uscate. /<fr. xérophagie

*xerofagíe f. (vgr. xerophagia, d. xerós, uscat, și phágo, mănînc. V. elixir). Post fără carne, lapte orĭ oŭă și fără alimente ferte, adică compus numaĭ din pîne, sare, apă, poame și legume.

xerofagie s. f., art. xerofagia, g.-d. xerofagii, art. xerofagiei

xerofagie s. f., art. xerofagia, g.-d. xerofagii, art. xerofagiei

xerofagie s. f., art. xerofagia, g.-d. xerofagii, art. xerofagiei

xerofagie s. f., art. xerofagia, g.-d. xerofagii, art. xerofagiei; pl. xerofagii

XERO- „uscare, ariditate; sec, arid, deșertie”. ◊ gr. xeros „dur, arid, sec” > fr. xéro-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. xero-. □ ~bole (v. -bol), s. f. pl., plante anemocore sau dinamocore care își răspîndesc semințele prin expulzare după crăparea carpelelor uscate; ~carp (v. -carp), adj., cu fructe uscate; sin. xerocarpic^[1]; ~cazie (~chazie) (v. -cazie), s. f., răspîndire a semințelor prin uscarea și ruperea pericarpului fructelor; ~cheilie (v. -cheilie), s. f., uscare a buzelor; ~cleistogamie (v. cleisto-, v. -gamie), s. f., cleistogamie în condiții de uscăciune extremă; ~dermie (v. -dermie) s. f., boală congenitală caracterizată prin uscăciunea și descuamarea pielii; ~fag (v. -fag), adj., care se hrănește cu alimente uscate; ~fagie (v. -fagie), s. f., regim alimentar bazat pe alimente uscate, seci; ~fil (v. -fil₁), adj., (despre plante) care crește pe terenuri uscate; ~filie (v. -filie₁), adj., proprietate a organismelor xerofile; ~fite (v. -fit), adj., s. f. pl., (plante) care cresc pe locuri aride; ~fitic (v. -fitic), adj., adaptat la condiții de sol cu umiditate scăzută; ~fob (v. -fob), adj., (despre plante) care nu poate trăi în ținuturi secetoase; ~geofite (v. -geo-, v. -fit), s. f. pl., 1. Plante la care stadiul de repaus biologic corespunde cu perioada de uscăciune. 2. Plante care în perioada de uscăciune persistă prin organele lor subterane; ~graf (v. -graf), s. n., aparat folosit în xerografie; ~grafie (v. -grafie), s. f., procedeu de tipar la care se folosește o pulbere încărcată cu electricitate statică; ~helofite (v. helo-₁, v. -fit), s. f. pl., plante de mlaștini caracterizate prin transpirație pronunțată; ~higrobionte (v. higro-, v. -biont), s. f. pl., plante care nu pot suporta vreme îndelungată lipsa apei; ~menie (v. -menie), s. f., apariție a simptomelor organice ale perioadei menstruale, fără menstruație; ~morf (v. -morf), adj., (despre plante) adaptat la secetă; ~morfie (v. -morfie), s. f., totalitate a adaptărilor morfologice ale plantelor la condițiile de uscăciune; sin. xeromorfoză, xeromorfism; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., xeromorfie*; ~poiofil (v. poio-, v. -fil₁), adj., care crește pe pășuni uscate; ~poiofite (v. poio-, v. -fit), s. f. pl., plante erbacee spontane, fără valoare economică, adaptate să trăiască împreună cu plantele cultivate; sin. buruieni; ~spori (v. -spor), s. m. pl., spori uscați, diseminați pe timp secetos; ~stomie (v. -stomie), s. f., uscare a mucoasei bucale; ~term (v. -term), adj., (despre plante) adaptat la un climat uscat și cald; sin. xerotermic; ~termic (v. -termic), adj., xeroterm*; ~termofil (v. termo-, -v. -fil₁), adj., (despre plante) care suportă bine climatul uscat și cald; ~termofite (v. termo-, v. -fit), s. f. pl., plante care cresc în zonele cu climat cald și uscat.