văpaiț sn vz văpaiță

văpaiț s.n. v. văpaiță.

văpáiț, V. opaiț.

VĂPAIȚĂ, văpaițe, s. f. 1. (Pop.) Opaiț. 2. Făclie de lemn sau de rășină cu care se sperie noaptea peștii, pentru a-i face să fugă spre uneltele de pescuit; văpaie (2). [Pr.: -pa-i-. – Var.: vopaiță s. f.] – Contaminare între văpaie și opaiț(ă).

hopaiț sn vz opaiț

opaieț sn vz opaiț

opaiț sn [At: ANON. CAR. / P: ~paiț / V: (reg) hopaieț, ho~, hopaiță sf io~, iopaiță sf, ~ieț, ~ță sf, opăiț, opăiță sf văp~, văpaiță sf, văpăiț / A și: (reg) opaiț / Pl: ~e (pop) ~uri, (rar) (2) ~i / E: ns cf văpaie, slv опаѥцъ] 1 Lampă mică, primitivă, care luminează cu ajutorul unui fitil introdus într-un recipient umplut cu seu, ulei sau untură Si: (pop) poponeț, văpaie, (reg) meci. 2 (Reg) Vălug. 3 (Reg) Lampă de mână care arde cu ulei de rapiță. 4 (Reg) Petrol lampant. 5 (Reg) Clacă. 6 (Trs; Ban) Obicei de a aprinde focuri în ziua care marchează începutul postului. 7 (Îf opaiță) Plantă erbacee cu tulpină păroasă, cu frunzele ovale și cu florile albe (Melandryum nemorale). 8 Plantă erbacee cu tulpina și frunzele păroase, cu florile albe sau, rar, trandafirii, care se deschid seara răspândind un miros plăcut (Melandryum pratense).

opaiță sf vz opaiț

opăieț sn vz opaiț

opăiț sn vz opaiț

opăiță sf vz opaiț

văpaiță sf [At: BARONZI, L. 115 / P: ~pa-i~ / V: ~păiță (A și: văpăiță), vopaiță sf, văpaiț, văpăiț, vopaiț sn / Pl: ~țe, (rar) ~păiți / E: ctm văpaie și opaiț] 1 (Reg) Opaiț. 2 (Trs) Lampă de mină¹, portativă, asemănătoare cu un opaiț, folosită în trecut. 3 (Mun; Olt) Făclie făcută dintr-un mănunchi de crengi, de așchii lungi de brad, de mesteacăn etc., îmbibate cu rășină, cu petrol etc. cu care se sperie noaptea peștii pentru a-i face să intre în capcanele pregătite dinainte Si: (reg) fachie (2), opaiț, văpaie (3), vălug² (3). 4 (Olt) Foc mare.

văpăiț sn vz văpaiță

vopaiț sn vz văpaiță

vopaiță sf vz văpaiță

văpaiță s.f. (pop.) 1 Opaiț. 2 Făclie de lemn sau din crengi lungi de brad, de mesteacăn etc., îmbibate cu rășină, cu petrol etc. cu care se sperie noaptea peștii, pentru a-i face să intre în capcanele pregătite dinainte; văpaie. • sil. -pa-i-. și văpaiț, vopaiț s.n., vopaiță s.f. /văpaie + opaiț[ă], prin contaminare.

vopaiț s.n. v. văpaiță.

vopaiță s.f. v. văpaiță.

OPAI(E)Ț (pl. -țe) sn. 1 Hîrb umplut cu grăsime topită, în care se aprinde un fitil (numit „șterț”); se întrebuințează, în loc de lumînare, în casele țăranilor mai săraci (🖼 3438): se culcă pe pat, cu fața la părete, ca să n’o supere lumina de la opaiț (CRG.); Lumina cu mucul negru într’un hîrb un roș opaiț (EMIN.): Focul e’nvelit pe vatră, iar opaițele-au murit (COȘB.) ¶ 2 Olten. Băn. (LIUB.) 🐟 FACH(I)E2: păstrăvii se prind cu undița ziua și cu ostia noaptea la opaiț (ION.).

OPAIȚĂ (pl. -țe) sf. 🌿 Plantă cu flori albe, rar trandafirii, care se deschid seara și răspîndesc un miros plăcut (Melandryum pratense) [opaiț].

VĂPAIȚĂ, văpaițe, s. f. 1. (Pop.) Opaiț. 2. Făclie de lemn sau de rășină cu care se sperie noaptea peștii, pentru a-i face să fugă spre uneltele de pescuit; văpaie (2). [Pr.: -pa-i-. – Var.: vopaiță s. f.] – Contaminare între văpaie și opaiț(ă).

OPAIȚ, opaițe, s. n. Lampă mică, primitivă, care luminează cu ajutorul unui fitil introdus într-un recipient umplut cu seu, ulei sau untură. În întunerec, flacăra înecată de fum a opaițului abia tremura un sîmbure de lumină cețoasă. C. PETRESCU, S. 34. Focul e-nvelit pe vatră Iar opaițele-au murit. COȘBUC, P. I 48. Pe capătu-unei laiți Lumina, cu mucul negru într-un hîrb, un roș opaiț. EMINESCU, O. I 84. – Pronunțat: -pa-iț. - Variante: opaieț (CREANGĂ, P. 6) s. n., opaiță (SADOVEANU, B. 102) s. f.

VĂPAIȚĂ, văpaițe, s. f. 1. Opaiț. Lumini gălbui de văpaiță joacă prin geamurile cîtorva case. DELAVRANCEA, S. 5. 2. Făclie de lemn sau de rășină cu care se sperie noaptea peștii, pentru a-i face să intre în capcanele pregătite de mai înainte; fachie. V. vălug. [Oamenii] pornesc cu văpaița... și alungă peștele la vale. ANTIPA, P. 145. – Pronunțat: -pa-i-. - Variante: (1) vopaiță (CARAGIALE, S. 74) s. f., (2) văpăiț (PAMFILE, I. C. 71) s. n.

VĂPĂIȚ s. n. v. văpaiță.

OPAIȚ ~e n. 1) Lampă primitivă constând dintr-un fitil, introdus într-un vas umplut cu ulei sau cu untură; poponeț. 2) Plantă erbacee cu tulpina erectă, păroasă, ramificată, cu frunze opuse și flori albe sau trandafirii. [Sil. -pa-iț] /<sl. opajeci

opaiț n. 1. hârb cu seu și muc ce servă de lampă la țară: colibă în care ardea un opaiț în ciob ISP.; 2. fachie. [Slav. OPAĬEȚĬ].

văpăiț n. V. opaiț.

opáiț n., pl. e (vest, est) și opáiță (est) f., pl. e (vsl. opaĭecĭ, opaiță, d. opanica, lighean, cupă, panica, cupă; bg. sîrb. panica, strachină, gamelă. Pare înrudit cu vgerm. panna, phannâ, ngerm. pfanne, mlat. panna d. vlat. pátina, tigaĭe). Hîrb orĭ strachină în care s’a pus seŭ și un fitil și care se maĭ întrebuințează și azĭ în loc de lampă pin satele izolate orĭ sărace. Fachie. – (Opaiță). O plantă cariofilee (numită și opaițel, m., pl. eĭ) cu florĭ albe (și rar roșiatice) care se deschid seara (și de aceĭa-ĭ și zice opaiță!) și răspîndesc un miros plăcut și cu fructu capsular cu dințĭ proeminențĭ (melándryum praténse orĭ lýchnis vespertina saŭ dióica). – Și văpaiț (Olt.). V. șterț.

opaiț (desp. -pa-iț) s. n., pl. opaițe

văpaiță (reg.) (desp. -pa-i-) s. f., g.-d. art. văpaiței; pl. văpaițe

opaiț (-pa-iț) s. n., pl. opaițe

văpaiță (reg.) (-pa-i-) s. f., g.-d. art. văpaiței; pl. văpaițe

opaiț s. n. (sil. -pa-iț), pl. opaițe

văpaiță s. f. (sil. -pa-i-), g.-d. art. văpaiței; pl. văpaițe

opaiț, pl. opaițe

opaiț, -țe.

opaiț (opaițe), s. n. – Lămpiță, candelă. – Var. opaeț, opaiță. Sl. opjaeci (Cihac, II, 229).

văpaiț s. n. v. opaiț.

opaiț, opaițe și (pop.) opaițuri s. n. 1. Lampă mică primitivă care arde cu ajutorul unui fitil introdus într-un vas mic, umplut cu seu, ulei sau untură. 2. (Reg.) Obiceiul de a aprinde focuri în ziua de început a lăsatului-secului. [Var.: opaieț, văpaiț s. n., opăiță, văpăiță s. f.] – Din sl. opaieț, cf. văpaie.

OPÁIȚĂ (< opaiț) s. f. Gen de plante erbacee, din familia cariofilaceelor, având peste 100 de specii, răspândite în ambele emisfere pământești (Melandryum). Unele specii sunt decorative, cu flori plăcut mirositoare (ex. M. pratense), altele furajere (M. nemorale). ◊ Opaița Munților Rodnei = plantă erbacee din familia cariofilacee, cu flori albe, endemism local întâlnit numai în acești munți (Lychnis nivalis sau, după alți autori, Silene nivalis); specie ocrotită prin lege.

opaiț, opaițe s. n. bec; lustră; veioză.

OPAIȚ s. (pop.) poponeț, văpaie, văpaiță, (reg.) șterț, (Transilv. și Maram.) meci, (prin Olt., Transilv. și Mold.) sfeșnic. (Odaie luminată de un ~.)

VĂPAIȚĂ s. v. fachie, opaiț.

OPAIȚ s. (pop.) poponeț, văpaie, văpaiță, (reg.) șterț, (Transilv. și Maram.) meci, (prin Olt., Transilv. și Mold.) sfeșnic. (Odaie luminată de un ~.)

văpaiță s. v. FACHIE. OPAIȚ.

opáiț, opaițe, s.n. 1. Lampă improvizată. 2. Petrol lampant; dohot, naft, hopâc. – Cf. sl. opajecǐ (Scriban, DEX).

opaiț, opaițe, s.n. – 1. Lampă improvizată. 2. Petrol lampant (în Berbești, Oncești, Vișeu, Moisei); dohot, naft, hopâc (ALRRM, 1971: 330). – Cf. sl. opajecǐ (Scriban, Șăineanu, DEX).

opaiț, -e, s.n. – Petrol lampant (în Berbești, Oncești, Vișeu, Moisei); dohot, naft, hopâc (ALR 1971: 330). – Din sl. opjaecǐ (Cihac cf. DER).

OPAIȚ s. n. I. 1. Lampă mică, primitivă, care luminează cu ajutorul unui fitil introdus într-un recipient umplut cu seu, ulei sau untură ; poponeț, (popular) văpaie, (regional) meci. Cf. anon. car. De la opaițul săteanului pînă la policandrurile de prin curțile cele mari. i. ionescu, c. 82/10. Mehedințenii luminează casele cu focul din vatră, cu opaița, cu luminări de seu. id. m. 685. Lumina cu mucul negru într-un hîrb un roș opaiț. Eminescu, o. i, 84. Baba se culcă pe pat, cu fața la părete, ca să n-o supere lumina de la opaieț. creangă, p. 6. El stete multă vreme, gînditor, la opaiețul ce arunca o lumină somnoroasă. slavici, n. i, 17. Dete peste o colibă, în care arrdea un opaiț în ciob. ispirescu, l. 395. Mai așteaptă, să. ațîț opaițul. contemporanul, iii, 921. La licărirea, unui opaiț, tustrei stau jos, în jurul unei mese mici. vlahuță, o. a. 358. Focul e-nvelit pe vatră, Iar opaițele-au murit. coșbuc, b. 6. Unde e foarte mare lipsă, arde și un opaiț [la mort]. marian, i. 87. De pe blidar, un biet opaiț Își joacă para tulburată. goga, c. p. 32. Să ne gîndim că-și vor fi făcut, după lămpile de bronz și lut ars, aduse la ei de greci, ...opaițele lor indigene. pârvan, G. 165. În întuneric, flacăra înecată de fum a opaițului abia tremura. c. petrescu, s. 34. Pentru robii noștri din hrube, n-avem în vremea nopții nici făclii, nici opaiț de seu. sadoveanu, o. xiii, 776. La lumina unui opaiț, Nichita a terminat scrisoarea. v. rom. mai 1954, 92. Opaițul arde pe prichiciul hornului. sevastos, n. 25. Opaițul... ardea pe muchie la horn. sbiera, p. 308. Apoi ia frumușel opaitu de pe prichici. i. cr. iii, 56. Omușor de lut Cu părul de foc (Opaițul). pamfile, c. 28. 2. (Regional) Vălug, fachie. Cf. liuba-iana, m. 129, DAMÉ, T. 126, ANTIPA, P. 446, CHEST. II 360/6, 9, alr I 1 414/218, alr ii 6 249/70. 3. (Regional) Lampă de mină care arde cu ulei de răpiță. Cf. fd i, 166. 4. (Regional, sg.) Petrol lampant. lexic reg. 21. 5. (Regional) Clacă, șezătoare. lexic reg. 30, cf. com. sat. iii, 51, alr i 717/986. 6. (Prin Transilv. și Ban.) Obiceiul de a aprinde focuri în ziua care marchează începutul postului (lăsatul secului). Cf. marian, s. i, 271. II. (Mai ales în forma opaiță) Numele a două plante erbacee cu tulpina păroasă, dintre care una cu frunzele ovale și cu florile albe (Melandryum nemorale), iar alta cu frunzele păroase, cu florile albe sau, rar, trandafirii, care se deschid seara răspîndind un miros plăcut (Melandryum pratense); opaițel. Cf. brandza , fl. 185, GRECESCU, FL. 112, PANȚU, PL. – Accentuat și : (regional) opaiț, alr i 717/750, 960. – Pronunțat : -pa-iț. – pl. : opaițe, (popular) opaițuri (alr 1717/217, 268,269, 347, 350, 361, 381, 388, 518, 528, 530, 532, 556), rar (I 2) opaiți (chest. ii 360/9). – Și: opaieț, opăieț (ddrf), opăiț (ddrf, com. sat. in, 51, accentuat și opăiț pascu, s. 255), hopaiț (lb, polizu, CiHAC, II, 228, LM, DDRF, GRAIUL, I, 240, ALU I 717/140, 144, 160," 764, 831, 835, a iii 1; accentuat și hopaiț alexi, w.), hopaieț (alr i 717/138), iopaiț (alr i 717/259), vopaiț (alr ii/769), văpăiț (pascu, s. 77), văpăiț (id. ib. 255) s. n. ; opaiță, opăiță (ddrf, alexi, w.), hopaiță (alr i 717/131), iopaiță (alr i 717/259), văpaiță (BARONZI, L. 115, ANTIPA, p. 96, alr i 717/727, 740) s. f. – cf. slavon. опаюць, rom. văpaie.