vălătucit, ~ă a [At: DDRF / V: (reg) vălucit, vătalocit, velt~ / Pl: ~iți, ~e / E: vălătuci, (3-4) cf și vălmăticit] 1 Făcut sul Si: înfășurat, învălătucit. 2 (Pop; d. pereții unor construcții, pex, d. construcții) Cu scheletul de lemn îmbrăcat în vălătuci (9). 3 (Reg; fig) Zăpăcit. 4 (Reg; fig) Năucit.

vălătuci [At: CIHAC, II, 444 / Pzi: ~ucesc / E: vălătuc, (4-6) cf vălmătici] 1 vt A face sul Si: a înfășura, a învălătuci. 2 (Pop) A acoperi cu vălătuci (10) scheletul de lemn al unor construcții. 3 vt (Reg) A tăvălugi. 4 vr (Reg; fig) A se învălmăși. 5 vr A se zăpăci. 6 vr A se năuci.

vălucit, ~ă a vz vălătucit

vătalocit, ~ă a vz vălătucit

veltucit, ~ă a vz vălătucit

vălătuci vb. IV. tr. 1 A face sul un material flexibil, a înfășură. ◊ Analog. (refl.) O limbă de flacără țîșni foarte sus împreună cu un fum negru care se vălătucea (POPOV.). 2 A acoperi cu vălătuci pereții unei case țărănești din vălătuci. • prez.ind. -esc. /v. vălătuc.

VĂLĂTUCI, vălătucesc, vb. IV. Tranz. A lucra o construcție din vălătuci. Din grajdul de nuiele vălătucit cu grijă, se auzi muget moale. SADOVEANU, O. VIII 88.

vălătucì v. 1. a da cu vălătucul; 2. a clădi cu vălătuci: bordeie vălătucite și lipite ISP.

vălătucésc v. tr. (d. vălătuc). Fac vălătuc, învălătucesc: a vălătuci o foaĭe. Dreg cu vălătucĭ: bordeĭ vălătucit. V. tăvălucesc.

vălătuci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vălătucesc, 3 sg. vălătucește, imperf. 1 vălătuceam; conj. prez. 1 sg. să vălătucesc, 3 să vălătucească

vălătuci (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vălătucesc, imperf. 3 sg. vălătucea; conj. prez. 3 să vălătucească

vălătuci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vălătucesc, imperf. 3 sg. vălătucea; conj. prez. 3 sg. și pl. vălătucească

vălătuci, vălătucesc, vb. IV (reg.) 1. a clădi pereții unei case țărănești din vălătuci. 2. a da cu tăvălugul.