VÂSLĂ², vâsle, s. f. (Reg.) 1. Coardă de viță-de-vie cu câțiva ciorchini, care se păstrează pentru iarnă. 2. Mănunchi de spice câte poate cuprinde secerătorul cu mâna. – Din bg. sveslo.

vâslă² sf [At: MANOLESCU, I. 290 / Pl: ~le / E: bg весло] 1 (Reg) Coardă de viță de vie cu câțiva ciorchini care se păstrează pentru iarnă. 2 (Olt) Mănunchi de spice cât poate cuprinde secerătorul cu mâna.

vâslă¹ sf [At: MOXA, C. 203 / V: (îrg) vâns~, (reg) vâjlă, vâzlă, vlânsă, (îvr) vârs~ / Pl: ~le / E: vsl весло] 1 Unealtă de lemn (sau de metal) folosită la propulsarea sau la conducerea unei ambarcații, formată dintr-o parte mai lată, care lovește apa, și dintr-o coadă lungă, de care ține cel ce o mânuiește Si: lopată, ramă², (reg) băbaică, opacină, opăciuie. 2 (Îe) A trage la ~le A trage la rame. 3 (Îvr; îe) A umbla cu ~la A naviga. 4 (Fig; îvr) Guvernare (1). 5 (Reg; îf vâzlă) Cange (1) (de împins luntrea). 6 (Înv; pan) Lopată cu coada lungă folosită la amestecat horbotul. 7 (Reg; pan) Lopată cu coada lungă cu care se introduce aluatul și se scot copturile din cuptor. 8 (Reg; pan; la unele jocuri de copii; îf vâjlă) Lopățică de lemn cu care se lovește mingea. 9 (Reg; pan) Căuș (pentru făină). 10 (Reg; pan; îf vânslă) Fiecare dintre scândurelele fixate la circumferința roții de la moara de apă. 11 (Reg; pan) Unealtă ciobănească nedefinită mai îndeaproape. 12 (Îvr; îf vânslă) Velă (1). 13 (Iht; reg) Zvârlugă (4) (Cobitis aurata balcanica).

VÂSLĂ², vâsle, s. f. (Reg.) 1. Coardă de viță de vie cu câțiva ciorchini, care se păstrează pentru iarnă. 2. Mănunchi de spice câte poate cuprinde secerătorul cu mâna. – Din bg. sveslo.

VÂSLĂ¹, vîsle, s. f. Unealtă de lemn cu care se conduce o ambarcație, formată dintr-o parte mai lată, care lovește apa, și dintr-o coadă lungă, de care ține vîslașul; ramă, lopată. – Din sl. veslo.

VÂSLĂ ~e f. Unealtă de lemn, constând dintr-o coadă lungă cu o terminație plată, folosită pentru a conduce o ambarcație; lopată. [G.-D. vâslei] /<sl. veslo

VÂSLI, vâslesc, vb. IV. Intranz. A mânui vâslele¹ în apă, făcând să înainteze o ambarcațiune. – Din vâslă¹. Cf. bg. veslja, sb. vesliti.

vâjlă¹ sf vz vâslă¹

vânsla v vz vâsli

vânslă sf vz vâslă¹

vânsli v vz vâsli

vârslă sf vz vâslă¹

vârsli v vz vâsli

vâsla v vz vâsli

vâsli [At: COD. VOR.² 42/8 / V: (îrg) vânsla (Pzi: vânslez, îvr, vânslu) vânsli, ~la (Pzi: ~lez), (reg) vâzla, vâzli, (îvr) vârs~ / Pzi: ~lesc / E: vâslă¹ cf bg весля, srb veslati] 1 vi A mânui vâslele¹ în apă, pentru a manevra sau a face să înainteze o ambarcație Si: a lopăta, (spt) a canota, a rama, (reg) a săpa, a vâslui. 2 vi (Îvr; fig) A se opune. 3 vt (Îvr) A manevra o corabie folosind vâslele¹. 4 vt (Într-o poezie populară) A trece înot. 5 vi (Înv; adesea cu determinări locale) A se deplasa plutind pe apă Si: a naviga, a pluti.

vâzlă sf vz vâslă¹

vâzli v vz vâsli

vlânsă sf vz vâslă¹

vîslă² s.f. (reg.) 1 Coardă de viță-de-vie cu cîțiva ciorchini, care se păstrează pentru iarnă. 2 Mănunchi de spice cîte poate cuprinde secerătorul cu mîna. • pl -e. /<bg. весло.

vîslă¹ s.f. Unealtă de lemn (sau de metal, de material plastic), în formă de lopată, folosită la propulsarea și la conducerea unei ambarcații de către vîslaș, formată dintr-o parte mai lată, care lovește apa, și dintr-o coadă lungă; ramă, lopată. Cînd am coborît scara curții, m-a întîmpinat jos Pricop, cu vîsla și cu ghionderul în stînga (SADOV.). • pl. -e. /<sl. veche весло.

vîsli vb. IV. intr. 1 A manevra vîslele în apă, pentru a pune în mișcare și a face să înainteze o ambarcațiune. Făt-Frumos se sui-n luntre și, vîslind, ajunse pînă la scările de marmură ale palatului (EMIN.) ♦ Analog. Vîslind, un corb încet vine din fund, Tăind orizontul, diametral (BACOV.). 2 (înv) A se deplasa plutind pe apă; a pluti, a naviga. Vîslind spre Italie..., s-au abătut (CANT.). • prez.ind. -esc /vîslă¹ + -i; cf. bg. весля, srb. vesliti.

VÂSLI, vâslesc, vb. IV. Intranz. A mânui vâslele¹ în apă, făcând să înainteze o ambarcație. – Din vâslă¹. Cf. bg. veslja, scr. vesliti.

VÎNSLI vb. IV v. vîsli.

VÎRSLI vb. IV v. vîsli.

VÎSLA vb. I v. vîsli.

VÎSLĂ², vîsle, s. f. (Regional) 1. Coardă de viță de vie cu cîțiva ciorchini lăsați neculeși, care se pot astfel păstra pentru iarnă. 2. Mănunchi de spice cît poate cuprinde secerătorul cu mîna.

VÎSLĂ¹, vîsle, s. f. Unealtă de lemn cu care se pune în mișcare și se conduce o ambarcație, avînd o parte mai lată care lovește apa și o coadă lungă de care ține vîslașul; lopată, ramă, băbaică. Stătea nemișcată, cu vîsla în mînă să cîrmuiască barca. DUMITRIU, N. 289. Vîslașul... trăgea din răsputeri la vîsle ca să ajungă. ISPIRESCU, L. 237. Vreme nu pierdea, Cu vîsla vîslea. TEODORESCU, P. P. 650.

VÎSLI, vîslesc, vb. IV. Intranz. A mînui vîslele în apă, făcînd să înainteze o ambarcație. Zaharia cufundă lopata în apă, vîsli și se îndreptă spre moară. SADOVEANU, O. II 57. Făt-Frumos se sui în luntre și vîslind ajunse pînă la scările... palatului. EMINESCU, N. 6. ◊ (Subiectul indică ambarcația) Se zărea plutind, Cu lopețile vîslind... Un caic mare, bogat. ALECSANDRI, P. P. 124. ◊ (Rar, cu subiectul «vîslă») Vîsla că vîslea, Caicul pleca. TEODORESCU, P. P. 649. ◊ (Poetic) Pasărea vîslea mai departe, mărită clipă de clipă, cu aripile albe ușor încovoiate. CAMIL PETRESCU, N. 94. ◊ Tranz. (Rar; complementul indică apa în care se plutește) Și mai știe să înoate Vîslind Dunărea din coate. ALECSANDRI, P. P. 292. ◊ Tranz. Fig. (Prin analogie cu mișcarea vîslei) Sus pe tavan se suia, Unde Tănislav dormea, Vîntul barba că-i vîslea. PĂSCULESCU, I. P. 245. – Variante: vîsla (ALECSANDRI, P. P. 136) vb. I, vînsli (RETEGANUL, P. III 5), vîrsli (GORJAN, H. IV 98) vb. IV.

A VÂSLI ~esc intranz. A trage la vâsle (făcând să înainteze o ambarcație); a lopăta /Din vâslă

văslă f. lopată de mânat o corabie. [Slav. VESLO].

văslì v. a mâna corabia cu vâsle.

vînslă, vînslésc, vînsléz, V. vîsl-.

1) vîslă f., pl. e (vsl. bg. sîrb. veslo). Ramă, lopată de mînat luntrea. Dun. Opacină, lopată maĭ scurtă și maĭ lată cu care pescaru, șezînd la coada uneĭ luntri micĭ (oranițe ș. a.), ține cîrma cînd trage altu la lopețĭ, ĭar cînd e singur, se servește de ĭa și la mînat, și la cîrmit în acelașĭ timp. Mare lopată de băgat și de scos pînea din cuptor. Căuș mare. – Vechĭ vînslă.

2) vîslă f., pl. e (bg. vislo, svislo și sveslo). Munt. Clădărie.

vîslésc v. tr. (d. vîslă 1 saŭ ceh. sîrb. veslati, a vîsli). Trag la lopețĭ, mișc vîslele ca să înainteze luntrea. – Vechĭ vînslesc și vînslez.

vâslă s. f., g.-d. art. vâslei; pl. vâsle

vâslă s. f., g.-d. art. vâslei; pl. vâsle

vâslă (unealtă, coardă de viță) s. f., g.-d. art. vâslei; pl. vâsle

vâsli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâslesc, 3 sg. vâslește, imperf. 1 vâsleam; conj. prez. 1 sg. să vâslesc, 3 să vâslească

vâsli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâslesc, imperf. 3 sg. vâslea; conj. prez. 3 să vâslească

vâsli vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâslesc, imperf. 3 sg. vâslea; conj. prez. 3 sg. și pl. vâslească

VÂSLĂ s. v. lopată, mănunchi.

VÂSLĂ s. lopată, ramă, (reg.) babaică, opacă, opacină, (Bucov., Transilv. și Ban.) șuflă. (Ambarcație cu ~e.)

VÂSLI vb. a lopăta, (rar) a canota, a rama, (reg.) a luntri. (A ~ pe lac.)

vîslă s. v. LOPATĂ. MĂNUNCHI.

VÎSLĂ s. lopată, ramă, (reg.) babaică, opacă, opacină, (Bucov., Transilv. și Ban.) șuflă. (Ambarcație cu ~e.)

VÎSLI vb. a lopăta, (rar) a canota, a rama, (reg.) a luntri. (A ~ pe lac.)

vîslă (-le), s. f. – 1. Pală. – 2. Lopată, ramă. – 3. Șirag de fructe, de struguri. Sl. veslo (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 451; Conev 81), cf. bg., slov. veslo. – Der. vîsli, vb. (a mînui vîslele în apă); vîslaș (var. înv. vîslariu), s. m. (persoană care vîslește), cf. sb. veslar; vîslit, s. n. (lopătat, modalitate sportivă de a vîsli).

vâslă, vâsle s. f. 1. mână. 2. ureche clăpăugă.

a da la vâsle expr. (er. – d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie.