vârzob smn vz hârzob

vârzob m. 1. (Banat) doagă însforată pe care se usucă brânza; 2. pl. cerc de lemn împletit la mijloc cu sforicele spre a putea umbla pe zăpadă. [V. hârzob].

HÂRZOB, hârzoabe, s. n. (Reg.) 1. Funie groasă folosită la coborârea sau la ridicarea greutăților din adâncime. ◊ Expr. (Ir.) (A se crede) coborât cu hârzobul din cer = (a se crede) mult superior celor din jur, a (fi) mândru, îngâmfat. A cădea cu hârzobul din cer = a veni, a pica pe neașteptate; a se realiza de la sine. 2. Ladă care în trecut servea drept scenă și în spatele căreia păpușarul mânuia păpușile; lada păpușilor. 3. Coșuleț din ramuri de brad, în care se păstrează peștii prinși în apele de munte. – Din bg. vărzop „legătură”.

hârzoabă sf vz hârzob

hârzoapă sf vz hârzob

hârzob sn [At: CANTEMIR, I. I. I, 287/ V: ~oabă sf, ~oapă sf, ~obă sf, ~op, vărzoabă sf, vâ~ / Pl: ~uri și (Înv) ~oabe / E: bg вързоп] (Reg) 1 Funie groasă folosită la coborârea sau la ridicarea greutăților din adâncime. 2 (Îe) A se crede coborât cu ~ul din cer A se crede mult superior celor din jur, a fi îngâmfat. 3 (Îe) A cădea cu ~ul din cer A veni pe neașteptate. 4 (Îae) A se realiza de la sine. 5 Ladă care servea drept scenă, în spatele căreia păpușarul mânuia păpușile. 6 Coșuleț din cetină de brad în care se pun la uscat unii pești. 7 (Buc) Cerc sau vas de forma unui coșuleț sau cupe, atârnat cu un lănțișor de tavan. 8 (Pex) Policandru. 9 Unealtă ciobănească, cerc de alun cu împletitură de tei sau cânepă, pe care se pune strecurătoarea cu cașul. 10 Tălpi late și foarte lungi, dintr-o potcoavă de lemn pe care se împletesc sfori, folosite la munte pentru a nu se scufunda în zăpadă. 11 Opincă rău croită. 12 Sfoară cu care se leagă opincile. 13 (Pex) Lucru prost făcut. 14 (Pex) Cal slab. 15 (Îe) A lega ~ A lega ceva în formă de elipsă. 16 Formațiune anormală în formă de ploscă la coarnele de cerb. 17 Nuia despicată în patru cu care se dau jos fructele din pom.

hârzobă sf vz hârzob

hârzop sn vz hârzob

urzoabă sf vz hârzob

urzoaie sfp vz hârzob

vârjoacă sf vz hârzob

vârjoagă sf vz hârzob

vârjog s vz hârzob

vârșoagă sf vz hârzob

vârzoabă sf vz hârzob

vârzog smn vz hârzob

vârzop sn vz hârzob

vârzov smn vz hârzob

zârboavă sf vz hârzob

HÂRZOB, hârzoabe, s. n. (Reg.) 1. Funie groasă folosită la coborârea sau la ridicarea greutăților din adâncime. ◊ Expr. (Ir.) (A se crede) coborât cu hârzobul din cer = (a se crede) mult superior celor din jur, (a fi) mândru, îngâmfat. A cădea cu hârzobul din cer = a veni, a pica pe neașteptate; a se realiza de la sine. 2. Ladă care odinioară servea de scenă și în spatele căreia păpușarul mânuia păpușile; lada păpușilor. 3. Coșuleț din cetină de brad, în care se păstrează unii pești. – Din bg. vărzop „legătură”.

HÎRZOB, hîrzoabe, s. n. (Mai ales în Mold.) 1. Funie groasă cu ajutorul căreia se coboară sau se ridică greutăți din adîncime. ◊ Expr. (Ironic) (A se crede) coborît (sau scoborît) cu hîrzobul din cer = (a se socoti) de viță nobilă; mîndru, îngîmfat. Da noi ce sîntem? Împărați cu steaua-n frunte?... Scoborîți cu hîrzobu din cer? ALECSANDRI, T. I 165. A cădea cu hîrzobul din cer = a veni, a pica pe neașteptate; a se realiza de la sine. Atunci noi ce avem de așteptat? Revoluția mondială? S-așteptăm să ne cadă cu hîrzobul din cer o revoluție mondială și să-nceapă ea a smulge pentru noi bărbile cîte s-au cocoțat pe tronuri în București? GALAN, Z. R. 297. 2. Coșuleț de cetină de brad în care se păstrează păstrăvi afumați. Luminate stăpîne, zise el, n-am uitat să lepăd la cuhnie hîrzoabele cu păstrăvi, pentru un prea slăvit cumătru și nînaș ca măria-ta. SADOVEANU, F. J. 133. O mulțime de hîrzoabe cu păstrăvi afumați. HOGAȘ, DR. 273. Comisul Trufandaki îmi scrie că trimite cîteva hîrzoabe de păstrăvi și două căprioare de la munte. ALECSANDRI, T. 1356.

HÂRZOB ~oabe n. 1) Frânghie groasă și rezistentă, folosită la coborârea sau ridicarea greutăților din adâncimi. 2) Coșuleț împletit din crengi de cetină, în care se păstrează peștele afumat. 3) Instalație rudimentară care servește la coborârea în fântână. /<bulg. vărzop

hârzob n. Mold. 1. cerc de nuia cu o împletitură de coajă de teiu sau de frânghie (care, la stâne, se pune pe budacă și peste care se așează străcurătoarea); 2. plasă formată din două hârzoabe în care se pun păstrăvii afumați: câteva hârzoabe de păstrăvi AL.; 3. fig. coborît cu hârzobul din cer, privilegiat (locuțiune de origină obscură): dar noi ce suntem? scoborîți cu hârzobul din cer AL. [Și vârzob = bulg. VŬRZOP, legătură].

hîrzób și (vechĭ, azĭ în vest) vîrzob n., pl. oabe (bg. vŭrzop, legătură, fascicul, maldur). Ambalaj, împletitură de ramurĭ de teĭ, mesteacăn și brad în care se păstrează păstrăviĭ afumațĭ. Coșu orĭ ascensoru cu care urcăm orĭ scoborîm ceva. Fig. Iron. Om scoborît din cer, cu hîrzobu, om care se crede boĭer de la facerea lumiĭ, de cînd pretinde el că l-a scoborît Dumnezeŭ pe pămînt cu hîrzobu fără înrudire cu plebea. Prepeleac, prăjină de luat poamele din pom fără să cadă. Plasă întinsă pe un cerc pe care cĭobaniĭ pun cașu închegat de curînd și apoĭ îl pun la scurs pe budacă (V. crintă și zăgîrnă). Cerc de susținut candelele atîrnate. Talpă foarte lată (care e un cerc cu plasă groasă) de umblat pe zăpadă fără să te cufunzĭ prea mult (Și m. cu acest înț.).

vîrzób, V. hîrzob.

hârzob (reg.) s. n., pl. hârzoabe

hârzob (reg.) s. n., pl. hârzoabe

hârzob s. n., pl. hârzoabe

hîrzob, pl. hîrzoburi

hârzob, -zoabe.

hîrzob (hîrzoabe), s. n. – 1. Funie, legătură. – 2. Cabestan. – 3. Candelabru de biserică. – 4. Tipar de brînză. – 5. Coșuleț, mai ales cel care se păstrează atîrnat, pentru a usca păstrăvi. – 6. (Trans.) Patină. Mr. vurzom. Bg. vărzop „legătură” (Cihac, II, 136; Tiktin). Se spune, în general, despre toate obiectele care atîrnă de o legătură. – Der. hîrzoabă, s. f. (sanda uzată); înhîrzobat, adj. (prevăzut cu patine).

Vîrzob v. Hîrzob 2.

vârzob, vârzoabe, s.n. (reg.) V. hârzob.

vârzób, vârzoabe, (hârzob), s.n. (arh.) Dispozitiv confecționat din lemn de alun și împletitură din piele de oaie, în formă rotundă, care se atașează la încălțăminte; folosit în zonele de munte pentru mersul pe zăpadă. – Din bg. vǔrzop „legătură” (Șăineanu, Scriban).

vârzob, vârzoabe, s.n. – (reg.; arh.) Dispozitiv din lemn care se atașează la încălțăminte, folosit în zonele de munte pentru mersul pe zăpadă. Au o formă rotundă și sunt confecționate din lemn de alun și împletitură din piele de oaie (Bănățeanu, 1969: 129). – Din bg. vǔrzop „legătură” (Șăineanu, Scriban).

hârzob, hârzoabe, s.n. (reg.) 1. funie groasă folosită la coborârea sau la ridicarea greutăților din adâncime; vârtej. 2. ladă care odinioară servea de scenă și în spatele căreia păpușarul mânuia păpușile; lada păpușilor. 3. coșuleț din cetină de brad în care se păstrează unii pești. 4. policandru. 5. cerc de lemn de care se prinde un săculeț prin care se strecoară zerul (folosit de ciobani). 6. paneraș făcut din cetină de brad în care se usucă peștele. 7. excrescență în vârful coarnelor de cerb; ploscuță. 8. băț despicat în vârf cu care se dau merele jos din pom.

hârzób, hârzoabe, (vârzob), s.n. (reg.) Cerc de lemn sau de metal de care se prinde o pânză, prin care se strecoară zerul; sită. – Din sl., bg. vărzop „legătură” (Scriban, DEX, MDA).

hârzob, hârzoabe, s.n. – (reg.) Cerc de lemn sau de metal de care se prinde o pânză, prin care se strecoară zerul; sită (Papahagi, 1925). – Din sl., bg. vărzop „legătură” (Scriban, Șăineanu; Cihac, Tiktin, cf. DER; DEX, MDA).

hârzob, hârzoabe, s.n. – Cerc de lemn sau de metal de care se prinde o pânză, prin care se strecoară zerul; sită (Papahagi 1925). – Sl., bg. vărzop „legătură” (Cihac, Tiktin cf. DER).