opțiuni
  • info
2 intrări
10 definiții

Explicative DEX

VÂNTUREL, (1) vânturele, s. n., (2) vânturei, s. m. 1. S. n. Vântuleț. 2. S. m. (Ornit.) Vindereu. – Vânt + suf. -el.

VÂNTUREL, (1) vânturele, s. n., (2) vânturei, s. m. 1. S. n. Vântuleț. 2. S. m. (Ornit.) Vindereu. – Vânt + suf. -el.

vânturel1 [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (reg) ~trel, ven~, ventureu sm / Pl: ~e sn, ~ei sm / E: vânturi (pll vânt) + -el] 1-2 sn (Pop; șhp) Vânticel (1-2). 3 snp (Reg) Vârtej de vânt. 4 sm (Șîc ~-ruginiu, ~-roșu) Vindereu (1) (Falco tinnunculus tinnunculus). 5 sm (Șîc ~-de seară, ~-închis-de-seară, ~-vânăt) Vindereu (2) (Falco vespertinus vespertinus). 6 sm (Orn; reg; îf vântrel) Șoim (Falco columbarius aesalon). 7 sm (Orn; îc) ~-mic Vindereu (3) (Falco naumanni naumanni). 8 (Orn; reg; îf venturel) Cormoran (Phalocrocorax carbo). 9 snp (Bot) Dediței (Pulsatilla pratensis).

vânturel2 sm [At: ALECSANDRI, ap. TDRG / Pl: ~ei / E: vântura + -el] (Îvr; determinat prin „de țară”) Erou din basme, care rătăcește în căutare de aventuri.

vînturel s.n., s.m. 1 s.n. Vîntuleț. 2 s.m. (ornit.) Specie de șoim mic din Europa, Asia și Africa, care se hrănește cu șoareci, șopîrle, lăcuste etc. (Falco tinnunculus); vindereu. • pl. n. -e, m. -ei. /vînt + -el.

VÎNTUREL3, vînturele, s. n. (Rar) Vîntuleț. [Hainele] le trimete-n vînturele, în țara străinului. HODOȘ, P. P. 211.

Ortografice DOOM

vânturel2 (vântuleț) (pop.) s. n., pl. vânturele

vânturel2 (vântuleț) s. n. pl. vânturele

vânturel (vântuleț) s. n., pl. vânturele

Sinonime

VÂNTURELE s. pl. v. dedițel.

vînturele s. pl. v. DEDIȚEL.

Intrare: vânturele
vânturele substantiv feminin
substantiv feminin (F168)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular — —
plural
  • vânturele
  • vânturelele
genitiv-dativ singular — —
plural
  • vânturele
  • vânturelelor
vocativ singular —
plural —
Intrare: vânturel (vânt)
vânturel2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vânturel
  • vânturelul
  • vânturelu‑
plural
  • vânturele
  • vânturelele
genitiv-dativ singular
  • vânturel
  • vânturelului
plural
  • vânturele
  • vânturelelor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

vânturel, vânturelesubstantiv neutru

  • 1. Vântuleț. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: vântuleț
    • format_quote [Hainele] le trimete-n vînturele, în țara străinului. HODOȘ, P. P. 211. DLRLC
etimologie:
  • Vânt + -el. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.