VRUTĂ, vrute, s. f. (Rar) Voință, vrere. ◊ Expr. Vrute și nevrute = vorbe goale, nimicuri, fleacuri, palavre, minciuni. – V. vrea.

VRUTĂ, vrute, s. f. Voință, vrere. ◊ Expr. Vrute și nevrute = vorbe goale, nimicuri, fleacuri, palavre, minciuni. – V. vrea.

VRUTĂ, vrute, s. f. 1. Voință, vrere. Veneau călări... cu busuioc la cușme spre a-și fura drăguțele; dacă nu voiau părinții, ei treceau peste vruta lor. CAMILAR, N. II 25. 2. (În locuțiuni și expresii) Loc. adv. Pe vrute = pe plac. Nu-i este pe vrute. I. CR. III 287; b) cu intenție. Mai multe fără să vrei decît pe vrute. DELAVRANCEA, la DDRF. Pe vrute, pe nevrute = vrînd-nevrînd. Logodna s-a făcut pe vrute, pe nevrute. GALACTION, O. I 70. ◊ Expr. Vrute și nevrute = palavre, verzi și uscate. Ce-mi înșiri mie, dascăle, vrute și nevrute? SADOVEANU, P. 132. Mai știu eu pe cine să cred? că oamenii vorbesc vrute și nevrute. CREANGĂ, P. 122.

VRUTĂ ~e f. 1) rar (despre persoane) Capacitate de a-și concentra eforturile spre realizarea unui anumit scop; vrere; voință; voie. ◊ Pe ~e a) după plac; b) intenționat. Pe ~e, pe nevrute vrând-nevrând. ~e și nevrute vorbe goale; palavre. /v. a vrea

vrut, ~ă [At: MAIOR, IST. 29/33 / Pl: ~uți, ~e / E: vrea] 1 Realizat în mod intenționat. 2 Făcut conform voinței (4). 3 Ales cu grijă. 4 Dorit² (1). 5 a (Îvr) Iubit. 6 sf Iubită. 7 sfn Voință (4). 8 sfp (Îls) ~e și nevrute Vorbe lipsite de temei sau de seriozitate Si: fleacuri, nimicuri, palavre. 9 sf (Îal) Minciuni. 10 sfp (Îla) ~e și nevrute La întâmplare.

vroit, -ă adj. v. vrut.

vrut, -ă adj., s.f. 1 adj. Care este dorit, poftit. Întîlniri de-acestea, voite, nu se realizează de multe ori (SADOV.). 2 adj. (mai ales în forma „voit”) Care este realizat în mod intenționat, făcut după voie; care este căutat, deliberat. Mitică fals afectat și cu o voită simplicitate (CA. PETR.). ◊ (adv.) Debita totul cu tonul voit modest al unui ministru (CĂL.). 3 s.f. (pop.; fam.) Voință, vrere. Dacă nu voiau părinții ei, treceau peste vruta lor și, la ceas anumit, fetele îi așteptau în umbra plopilor (CAM.). 4 s.f. Expr. Vrute și nevrute = vorbe lipsite de temei sau de seriozitate; fleacuri, nimicuri, palavre, minciuni. A vorbi (sau a spune) vrute și nevrute = a vorbi multe și de toate; a flecări, a pălăvrăgi, a sporovăi. Vorbiră dulci cuvinte, spuind cu haz vrute și nevrute (E. BAR.). • pl. -ți, -te. și voit, -ă, (pop.) vroit, -ă adj. /v. vrea.

AB HOC ET AB HAC (lat.) = A vorbi vrurte și nevrute.

DE OMNI RE SCIBILI, ET QUIBUSDAM ALIIS (lat.) = Despre toate ce se poate vorbi și altele pe deasupra. Se spune cînd vrei să iei în rîs pe cineva care spune vrute și nevrute.

vrut a. voit. ║ n. pl. vrute și nevrute, vorbe seci.

vreáŭ (vest), vreŭ (Mold. sud) și vraŭ (nord), vrut, a vrea v. tr. (lat. *vŏlere. V. voĭ 2). Voĭesc, am voință să: vreaŭ să plec. – În nord se conjugă așa: vraŭ, vraĭ, vra. Subj. (în toată Mold. să vreĭe, în sud și să vrea). Se zice și vroĭ, vroĭesc, a vroi (amestec din voĭ, voĭesc, și vreaŭ). Cp. cu ĭaŭ și beaŭ. Vrom. vruind și vrund, azĭ vrînd.

vrút, -ă adj. Voit. S. n. pl. Vrute și nevrute, verzĭ și uscate, palavre, fel de fel de vorbe.

vrută (pop.) s. f., g.-d. art. vrutei; pl. vrute (în: ~ și nevrute)

vrută (rar) s. f., g.-d. art. vrutei; pl. vrute

vrută s. f., pl. vrute

+vrute (pe ~, pe nevrute) (indiferent dacă dorește sau nu) loc. adv.

vrut adj. m., pl. vruți; f. sg. vrută, pl. vrute

À TORT ET À TRAVERS (fr.) fără noimă, fără vrute și nevrute – A vorbi à tort et à travers. V. și Ab hoc et ab hac.

a spune vrute și nevrute expr. a flecări, a pălăvrăgi.

a vorbi verzi și uscate / vrute și nevrute expr. a flecări.

a zice vrute și nevrute expr. a flecări.

VRUTĂ s. v. chef, dispoziție, dorință, gust, plac, plăcere, poftă, voie, voință, vrere.

vrută s. v. CHEF. DISPOZIȚIE. DORINȚĂ. GUST. PLAC. PLĂCERE. POFTĂ. VOIE. VOINȚĂ. VRERE.