vreavă sf [At: CORESI, PS. 36/8 / Pl: ? / E: bg vrava] (Înv) 1 Strigăt. 2 Protest exprimat cu jumătate de glas Si: cârtire (1), murmur. 3 Gălăgie (1). 4 Agitație (a vântului, a mării). 5 Tulburare sufletească.

vreavă s.f. (înv.) 1 . Strigăt, chemare. Vreava mea într-îns întră în urechea lui (COR.). 2 Gălăgie, zarvă, tumult; agitație. • /<bg. врява „strigăt, chemare”, srb. vreva.

vreávă f., pl. evĭ (vsl. vrĭeva). Cor. Strigare, strigăt.

vreavă s. f., g.-d. art. vrevei

vreavă s. f. – Strigăt. Bg. vrĕva (Tiktin). Sec. XVI, înv. – Der. vrevi, vb. (a țipa), înv.

VREAVĂ s. v. strigăt, țipăt, urlet, zbieret.

vreavă s. v. STRIGĂT. ȚIPĂT. URLET. ZBIERET.

VREAVĂ s. f. (Ban.) Strigăt, zgomot, gălăgie. Vravĕ. Clamor. Contentio. AC, 378. Etimologie: scr. vreva. Vezi și vrevi, vrevitor. Cf. c a l a b a l î c, h o l c ă, î n v ă l u ș a g, v ă l ă ș a g, z a r v ă.