VREASC, vreascuri, s. n. Creangă, ramură uscată și desprinsă de pe copac. [Var.: vréscur s. n.] – Din sl. chvrastŭ.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

VREASC ~uri n. Creangă subțire și uscată, căzută din copac; uscătură; dărâmătură. /<sl. hvrastu
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

VREASC s. (mai ales la pl.) gătej, surcea, surcică, uscătură, (înv. și reg.) târș, (reg.) rancotă, rascotă, (prin Bucov.) clenci, (prin Transilv.) hăbădic, pogmete (pl.), (prin Munt.) raburi (pl.), (prin Bucov.) selniță, (prin Transilv.) sfărgaci, (Ban.) sibă, (înv.) șormânt. (Face focul cu niște ~uri.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

vreásc (-curi), s. n. – Creangă, ramură uscată. – Var. vrasc, hrasc, hreast. Mr. vreașturi. Sl. *chvrastŭ (Tiktin), cf. sb., slov. hrast, mag. haraszt (Gáldi, Dict., 137). – Der. vrescuros, adj. (rămuros).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

vreasc s. n., pl. vreáscuri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink