VRABIE, vrăbii, s. f. Pasăre mică cu penele de culoare brună împestrițate cu negru, cu pântecele cenușiu, cu ciocul scurt, conic și cu coada trunchiată; vrăbete (Passer domesticus). ◊ Expr. A avea minte de vrabie, se spune despre o persoană lipsită de judecată. Vrabia-i tot pui (și ea moare de bătrână), se spune despre o persoană care pare mai tânără decât este. – Din sl. vrabiĭ.

vrabie sf [At: (a. 1465) DRHB, I, 220, ap. TDRG / Pl: vrăbii / E: vsl вравий] 1 Pasăre mică cu penele de culoare brună împestrițate cu cu negru, cu pântecele cenușiu, cu ciocul scurt, conic și cu coada trunchiată Si: vrăbete (Passer domesticus). 2 (Îc) ~-de-trestie, (reg) ~-de-stuf Pasăre migratoare cu capul și gușa de culoare neagră și cu aripile dungate în negru, ruginiu și alb (Emberiza schoenidus). 3 (Îe) A avea minte de ~ A fi lipsit de judecată. 4 (Îe) ~ia-i tot pui (și ea moare de bătrână) Se spune despre o persoană care pare mai tânără decât este. 5 (Reg; îcs) De-a vrăbiile Joc de copii în care jucătorii își schimbă între ei locurile.

vrabie s.f. (ornit.) Pasăre sedentară, de talie mică, din ordinul paseriformelor, cu penele de culoare brună împestrițate cu negru, cu pîntecele cenușiu, cu ciocul scurt, conic și cu coada trunchiată (Passer domesticus); vrăbete. De aci înainte, vai și amar de bietele vrăbii de pe garduri! (ODOB.). ◊ zic. Vrabia mălai visează. Nu da vrabia din mînă pe cioara din par (sau de pe gard). ◊ compar. Mimi... era ca o vrabie care izbește încoace și încolo, orbită de încăpere și zăpăcită de oameni (PAPAD.). Δ expr. A avea minte de vrabie (sau cît o vrabie), se spune despre o persoană lipsită de judecată. Vrabia-i tot pui (și ea moare de bătrînî), se spune despre o persoană care pare mai tînără decît este. A mînca cît o vrabie v. mînca. • pl. vrăbii. g.-d. -iei. și (reg.) vrabe, vravie s.f. /<sl. veche врабни.

VRABIE, vrăbii, s. f. Pasăre mică cu penele de culoare brună împestrițate cu negru, cu pântecele cenușiu, cu ciocul scurt, conic și cu coada trunchiată; vrăbete (Passer domesticus). ◊ Expr. A avea minte de vrabie, se spune despre o persoană lipsită de judecată. Vrabia-i tot pui (și ea moare de bătrână), se spune despre o persoană care pare mai tânără decât este. – Din sl. vrabiĩ.

VRABIE, vrăbii, s. f. Pasăre mică cu penele de culoare brună împestrițate cu negru pe spate, cu pîntecele acoperit cu puf cenușiu, cu ciocul scurt, conic; trăiește pe lîngă locuințele oamenilor și se hrănește cu semințe, viermi, insecte etc. (Passer domesticus). Văd două mustăți cît două vrăbii. SADOVEANU, O. I 461. Într-o clipă, alarmate, Ies din șanțuri vrăbiile, Papura pe lac se zbate Legănîndu-și săbiile. TOPÎRCEANU, P. 151. Mii de vrăbii deșteptate Ciripesc și se alungă pe girezi netrierate. ALECSANDRI, P. A. 127. ◊ Expr. A avea minte de vrabie, se spune despre o persoană lipsită de judecată. Ești cărunt, Lupule, și ai minte de vrabie. REBREANU, R. I 143. Vrabia mălai visează v. mălai. Și vrabia-i tot pui dar numai dracul știe de cînd îi, se spune despre o persoană în vîrstă care pare tînără. ◊ Fig. Un bătrîn... cu vrăbiile mustății cărunte bătăioase, îi strigă lui Tudor cu o gură plină de dinți. CAMIL PETRESCU, O. II 260.

VRABIE vrăbii f. Pasăre sedentară de talie mică, cu cioc scurt și conic, având penaj de culoare brună-cafenie cu dungi negre pe spate și cenușii pe pântece. ◊ ~a mălai visează fiecare se gândește la ceea ce îi trebuie, la ceea ce-i place. Nu da ~a din mână pe cioara din par (sau din gard) mai bine mulțumește-te cu puținul de care dispui, decât să râvnești la promisiuni mai avantajoase, dar nesigure. [G.-D. vrabiei] /<sl. vrabij

vrabie f. 1. păsărică cu penele cenușii care strică grânele (Fringilla domestica): vrabia ciripește; 2. pl. de a vrăbii, joc de copii în care jucătorii, așezați ici colea, își întreschimbă locurile. [Slav. VRABIĬ].

vrábie f. (vsl. vrabiĭ, bg. vrabĭeĭ, rus. vorobéĭ). O păsărică care trăĭește pe lîngă casele oamenilor și-șĭ face cuĭbu pe supt streșinĭ și pin alte ascunzătorĭ ale clădirilor și chear pin fîntînĭ (fringilla domestica). Maram. Pasăre. A da vrabia din mînă pe cĭoara de pe gard saŭ din par. V. cĭoară. – În Olt. brabete, din vrabete (bg. vrabec), de unde s’a făcut un pl. vrabețĭ, apoĭ brabețĭ și sing. analogic brabete. Brabețĭ se numesc și resturile de mămăligă din ceaun. Pe la Háțeg cĭoclete. V. vrăbioĭ. – Vrabia (femela) e cenușie pestriță, ĭar vrăbioĭu cafeniŭ pestriț. Se prinde foarte rar în prinzătoare, și dacă în sfârșit cade prinsă, moare de întristare, ca și pițigoĭu.

LUP, lupi, s. m. 1. Mamifer carnivor din familia canidelor, cu corpul de circa 150 cm lungime, acoperit cu blană sură, cu gâtul gros, cu capul mare, cu botul și urechile ascuțite și cu coada stufoasă (Canis lupus). ◊ Expr. Lup îmbrăcat în piele de oaie sau lup în pielea oii, se spune despre un om șiret, rău și prefăcut. A intrat lupu-n coșar = păzește-te de hoț. Vorbești de lup și lupul la ușă = vorbești despre cineva și acesta tocmai sosește. A da oile în paza lupului = a lăsa pe cineva la discreția dușmanilor, a hoților. A avea urechi de lup = a auzi bine. A închide lupul în stână = a-și aduce singur dușmani în casă sau în preajmă. A trăi ca lupul în pădure = a trăi în largul său. A înghiți (sau a mânca) ca (sau cât) lupul = a înghiți sau a mânca mult și cu lăcomie. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea cu repeziciune. A se arunca în gura lupului = a se expune primejdiilor. A scăpa (ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o situație foarte grea. A scoate (sau a trage) ca din gura lupului = a salva un lucru aproape pierdut. Foame de lup = foame mare. ♦ Fig. Om hrăpăreț și crud. 2. Compuse: lupul-bălții = (Iht.) știucă; lup-de-mare = a) numele unei specii de focă; fig. marinar experimentat, încercat; b) specie de pasăre acvatică de mărimea unui uliu, de culoare brun-întunecat, cu partea ventrală albă în timpul iernii, care cuibărește în ținuturile nordice (Stercorarius pomarinus); c) (Iht.) lavrac; d) pește teleostean marin lung de circa 1 m, cu dinți puternici (Anarchichas lupus); lupul-vrăbiilor = pasăre cu spinarea cenușie, cu aripile și cu coada de culoare neagră; sfrâncioc (Lanius excubitor); lupul-albinelor = gândăcel carnivor, frumos colorat cu negru, negru-albăstrui și roșu, care trăiește pe flori (Trichodes apiarius). 3. Buștean susținut de o capră deasupra jilipului, folosit ca frână pentru reducerea vitezei lemnelor. 4. (Text.; în sintagmele) Lup amestecător = mașină de destrămat și de amestecat materia primă, care formează amestecul de fibre în filaturile de lână și de vigonia. Lup bătător = mașină de lucru folosită în filaturile de bumbac, care execută destrămarea și curățarea de impurități a bumbacului desfoiat în prealabil. Lup destrămător = mașină de lucru folosită în filaturile de lână și de vigonia pentru destrămarea firelor și a țesăturilor, în vederea recuperării fibrelor și a reintroducerii lor în amestec. – Lat. lupus.

bribete sm vz vrabie

vrabe s.f. v. vrabie.

vravie s.f. v. vrabie.

BERBECEL sn. 1 🐒 dim. BERBEC 1 ¶ 2 🐦 = LUPUL-VRĂBIILOR ¶ 3 🌿 Varietate de struguri cu boabele mici.

BERBECUȚ sm. 1 🐒 dim. BERBECE 1 ¶ 2 🐦 = LUPUL-VRĂBIILOR ¶ 3 Mold. Bucov. 🐦 BECAȚINĂ.

❍BRĂBETE, BRABETE, BRABEȚ sm. Olten. Băn. 🐦 = VRABIE: vă chitui la pămînt ca pe brabeți (FIL).

❍BRIBETE sm. Băn. 🐦 = VRABIE.

CAPRĂ (pl. -re) sf. 1 🐒 Animal domestic, din ord. rumegătoarelor, cu coarne lungi întoarse înapoi, cu coada scurtă și cu trupul acoperit de o lînă aspră numită „păr”; dă un lapte foarte bun și e numită adesea de economiști „vaca săracului” (Capra hircus) (🖼 486); proverb: a împăca și capra și varza, a mulțumi și pe unii și pe alții, a împăca două interese opuse; pe unde a sărit capra, sare și iada, copiii fac ce au văzut de la părinți, năravurile părinților trec și la copii; caprei îi cade coada de rîie, și ea tot sus o ține, se zice celor mîndri, înfumurați cari își păstrează îngîmfarea cu toate loviturile soartei, cu toată păcătoșia lor ¶ 🐒 CAPRĂ-NEAGRĂ, numită și CAPRĂ-SĂLBATICĂ, speță de antilopă, cu coarne mici, care trăește pe creștele cele mai înalte ale Alpilor și Pirineilor și sare din stîncă în stîncă cu o ușurință și o dibăcie fără pereche (Capella rupicapra) (🖼 847): se ducea tocmai pe Vulcan de împușca cîte un puiu de urs și o ~-neagră I. -GH. ¶ 3 🐦 CAPRA-DRACULUI LUPUL-VRĂBIILOR ¶ 4 🎲 Arșic scos din încheietura piciorului caprei: averea noastră în arșice se suia într’o vreme pînă la două mii, tot capre curățite în var I. -GH. ¶ 5 Fig. familiar Poreclă dată Grecilor de la noi din țară: ~ rîioasă, Grec înfumurat ¶ 6 Scaunul trăsurei pe care șade birjarul sau vizitiul (🖼 848): vezeteul să dă iute jos din capra trăsurii CRG. ¶ 7 Patru picioare de lemn dispuse cîte două cruciș și împreunate între ele, pe care se taie lemne cu ferestrăul (🖼 849); împreunate în alt chip, aceste patru picioare se întrebuințează ca suport al unei mese, al unei schele de zidari, etc. ¶ 8 💒 Doi căpriori (de la acoperișul casei) încheiați la vîrf (🖼 850) ¶ 9 🔧 Compasul dogarului, pas, pașnic ¶ 10 Trans, ⛓ Vîrtelniță de depănat tortul (🖼 851); ~ de țevi, un fel de vîrtelniță așezată pe trei crăcane, pentru depănat țevi (🖼 852) ¶ 11 Trans. Crăcană pe care se pune ciubărul cu rufe ¶ 12 Trans. Coșul cuptorului, hornul, făcut din nuiele {DENS.~} ¶ 12 Mold. Bucov. Maram. Om îmbrăcat cu un cojoc întors pe dos și deghizat ca o capră, care umblă jucînd și sărind în patru labe în ajunul sfîntului Vasile sau la petrecerile organizate la priveghiu (🖼 853): capra clămpănea în toate părțile, repezindu-se după fete SAD. ¶ 14 De-a capra, joc de copii în care unul sare peste unul sau mai mulți copii aplecați și sprijinindu-se cu mîinile de genunchi (🖼 854) ¶ 15 🎼 👉 ARCUȘ ¶ 16 🌿 BARBA-CAPREI, numele mai multor plante și ciuperci 👉 BARBĂ; – CAPRĂ-NEMȚEASCĂ = CALCEA-CALULUI; – PICIORUL-CAPREI¹, plantă erbacee cu tulpina groasă, cu flori albe sau roșietece întrebuințată odinioară ca leac contra podagrei (Aegopodium podagraria) (🖼 855 ; -PICIORUL-CAPREI² – SPANAC-SĂLBATIC; -ȚÎȚA-CAPREI¹, plantă erbacee cu flori galbene dispuse în capitule (Tragopogon pratensis) (🖼 856); – ȚÎȚA-CAPREI² – BARBA-CAPREI¹ [lat. capra].

LUP, lupi, s. m. 1. Mamifer sălbatic, carnivor, care seamănă cu un cîine, dar are capul ceva mai mare, botul și urechile mai ascuțite și coada mai stufoasă (Canis lupus). Dintr-o dată s-au sculat cu mînie scroafele asupra lupului, clefăind și pălindu-l cu sfîrlele. SADOVEANU, B. 103. Argatul... a murit sărmanul mușcat de un lup turbat. HOGAȘ, DR. II 46. Și deodată-n urmă-le văzură că se ridică o pădure, neagră, deasă, mare, înfiorată... de un urlet flămînd de lupi. EMINESCU, N. 23. Ochii bancherului se înflăcărară; ai fi zis că e un lup flămînd ce vede o pradă. BOLINTINEANU, O. 393. ◊ (În proverbe și zicători) Pe ciobanul fără cîine Lupii-l lasă fără pîine (= cel care nu-și ia măsuri de prevedere păgubește). Lup îmbrăcat în piele de oaie (sau lup în pielea oii), se spune despre un om șiret, rău, care se preface că e bun și cu vorbe mieroase caută să-și ajungă scopul. Lupul mănîncă și din oile numărate v. numărat. Lupul, cu slugi rămîne flămînd (= cine nu se servește singur rămîne păgubit). Ori îi urla ca lupul, ori îi cînta ca cucul (= tot una este). A intrat lupu-n coșar (= păzește-te de hoț). Vorbești de lup și lupul la ușă, se spune atunci cînd, pomenind numele cuiva, acesta tocmai sosește. A da oile în paza lupului (= a lăsa pe cineva la discreția unui dușman al lui). Lupul își schimbă părul, dar năravul ba (= deprinderile rele și învechite nu se schimbă ușor). ◊ Loc. adv. De cînd cu lupii albi v. alb. ◊ Expr. A trăi ca lupul în pădure = a trăi la largul său. A avea urechi de lup = a auzi bine. A închide lupul în stînă = a avea dușmani în casă. A înghiți (sau a mînca) ca (sau cît) lupul = a înghiți sau a mînca mult și cu lăcomie. A se duce (ca) pe gura lupului v. gură (I 1). A se arunca în gura lupului = a se expune primejdiilor. A scoate (sau a trage) ca din gura lupului = a scăpa, a salva un lucru aproape pierdut. Foame de lup = foame mare. Gură de lup v. gură. ♦ Fig. Om hrăpăreț și crud. Și lupii s-or frînge amarnic de rău De-or vrea să se-atingă de leagănul tău. FRUNZĂ, S. 11. 2. Compuse: lupul-bălții = știucă; lup-de-mare = numele unei specii de focă; fig. marinar experimentat. Femeia... vorbește cu pasiune, ca orice lup-de-mare, despre chestii navale, vapoare, furtuni și naufragii. BART, E. 225; lupul-vrăbiilor = pasăre cu spinare cenușie și cu aripile și coada negre; se hrănește cu păsări mici, șoareci și insecte (Lanius excubitor); lupul-albinelor = gîndăcel viu colorat a cărui larvă trăiește în stupii de albine, producînd pagube (Trichodes apiarius); (Bot.) barba-lupului v. barbă; gura-lupului v. gură; ochiul-lupului v. ochi; părul-lupului v. păr; spinarea-lupului v. spinare; talpa-lupului v. talpă. 3. Buștean susținut de o capră deasupra jilipului, folosit ca frînă pentru reducerea vitezei lemnelor. 4. Nume dat la diverse mașini folosite în filaturi pentru curățirea sau prelucrarea materialelor textile.

vrabie (desp. -bi-e) s. f., art. vrabia (desp. -bi-a), g.-d. art. vrabiei; pl. vrăbii, art. vrăbiile (desp. -bi-i-)

vrabie (-bi-e) s. f., art. vrabia (-bi-a), g.-d. art. vrabiei; pl. vrăbii, art. vrăbiile (-bi-i-)

vrabie s. f. (sil. -bi-e), art. vrabia (sil. -bi-a), g.-d. art. vrabiei; pl. vrăbii, art. vrăbiile (sil. -bi-i-)

vrabie, pl. vrăbii

vrabie, vrăbii, vrăbiei gen. a.

limba-vrabiei (plantă) (desp. -bi-ei) s. f. art., g.-d. art. limbii-vrabiei

!lupul-vrăbiilor (pasăre) (desp. -bi-i-) s. m. art., pl. lupii-vrăbiilor

!limba-vrabiei (plantă) (-bi-ei) s. f. art., g.-d. art. limbii-vrabiei

!lupul-vrăbiilor (pasăre) (-bi-i-) s. m. art.

limba-vrabiei (bot.) s. f.

lupul-vrăbiilor (pasăre) s. m.

vrabie (-ăbii), s. f. – 1. Pasăre mică (Passer domesticus, P. montanus). – 2. (Arg.) Paznic, agent. – Mr. harabeu. Sl. vrabij (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 463; Conev 53), cf. bg. vrabĕi, slov. vrabelj, rus. vorobeĭ. – Der. vrabete (var. vrăbete, v(ă)răbeț, brabete, brăbete, b(ă)răbeț, hrăbeț, hrabete), s. m. (vrabie), din bg. vrabec (Conev 54), sb. vrabac; vrăbier, s. m. (vînător nepriceput); vrăbioară, s. f. (vrabie mică; bucată de carne de vită din regiunea șalelor); vrăbioi, s. m. (masculul vrabiei).

VRABIE subst. 1. – (Sd XVI); Vrăbiescu. 2. Vraghi/e (Sd VII 65; Arh); -i post., 1628 (BCI VII 19). 3. Vrahie (Sur VIII). 4. Vrabcea 1515 (16 B I 110). 5. Vrabeț (Ț Rom 263). 6. Vrăbioiu, munt. BCI XV 161). 7. Horobeiu b. (17 A IV 181) < rus. вopoбeй „vrabie”, fon. ucr.

VRABIE s. (ORNIT.) 1. (Passer domesticus) (reg.) brabete, (Transilv., Ban. și Bucov.) pasăre, (Olt. și Ban.) vrăbete. 2. vrabie-de-trestie (Emberiza schoeniclus) = (reg.) presură-de-trestie, vrabie-de-stuf.

VRABIE s. (ORNIT.) 1. (Passer domesticus) (reg.) brabete, (Transilv., Ban. și Bucov.) pasăre, (Olt. și Ban.) vrăbete. 2. vrabie-de-trestie (Emberiza schoeniclus) = (reg.) presură-de-trestie, vrabie-de-stuf.