vox (cuv. lat. „voce”; pl. voces) 1. Voce (2); ex.: v. antecedens („voce anterioară”) – v. subiect. v. organalis și v. principalis – v. organum; voces aequales – v. aequale; quinta vox*. 2. Cuvânt ce intră în componența denumirii unor registre (II, 1) de orgă*; ex.: v. humana; v. coelestis; v. angelica; v. vinnulata; v. acuta. 3. (în sens de „sunet”) Treaptă*; ex.: v. finalis – v. finală; paenultima v.* – v. clausula (1).
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
NESCIT VOX MISSA REVERTI (lat.) cuvântul rostit nu știe să se întoarcă – Horațiu, „Ars poetica”, 390. Scriitorul să chibzuiască îndelung asupra operei lui înainte de a o publica.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
VOX CLAMANTIS IN DESERTO (lat.) glasul celui ce predică (strigă) în pustiu – Matei 3, 3. Răspunsul dat de Ioan Botezătorul la întrebarea „cine ești” pusă de evreii cărora le predica în pustiul Iudeii. Sensul actual: persoană care încearcă în zadar să-și convingă semenii asupra unui lucru sau să-i moblizeze pentru o cauză.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
VOX POPULI, VOX DEI (lat.) vocea poporului (e) vocea lui Dumnezeu – Alcuin, „Scrisoare către Carol cel Mare”. Consensul general este cel ce conferă valoare de adevăr, de justețe unei atitudini sau opinii.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
paenultima vox (loc. lat. „sunetul penultim”), în tratatele ev. med., sunetul dinaintea sunetului final (ultima vox, vox finalis v. finală) în cadrul unei clausula*. Poate fi la distanță de un ton* (= subton*) sau de un semiton* (= subsemitonium modi*) față de finală. În polif. sec. 13 este prelungit adesea printr-un organicus punctus [care a devenit ulterior punct de orgă; v. pedală (2)].
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
quinta vox v. quintus.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
quintus (quinta vox), denumire dată vocii (2) a cincea într-o lucrare polifonică pe cinci voci. Corespundea întotdeauna ambitusului (1) uneia dintre celelalte patru voci (cantus, altus, tenor, bassus), fără a reprezenta vocea secundă a vreuneia dintre ele. Q. mai apare și sub denumirea de quincuplum sau pars quinta. Sin.: vagans (2). V. res facta.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink