VÓTUM s. n. (Livr.) 1. Promisiune făcută zeilor. ◊ Rugăciune; ofrandă; cult, ceromenie (religioasă). 2. Dorință, voie. – Din lat. votum.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
VÓTUM s.n. (Liv.) 1. Promisiune făcută zeilor. ♦ Rugăciune; ofrandă; cult, ceremonie (religioasă). 2. Dorință, voie. [< lat. votum].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
VÓTUM s. n. 1. promisiune făcută zeilor. ◊ rugăciune; ofrandă; cult, ceremonie (religioasă). 2. dorință, voie. (< lat. votum)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
vótum (ofrandă, dorință) s. n.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
vótum s. n. (Livr.) Promisiune făcută zeilor. ♦ (La ortodocși; în forma vot) Promisiune făcută lui Dumnezeu prin care creștinul se obligă de bunăvoie la anumite sacrificii sau la fapte bune ca semn al căinței, al mulțumirii sau al dăruirii sale lui Dumnezeu. ◊ Vot monahal = cele trei promisiuni pe care monahul le face lui Dumnezeu la întrarea în m-re: sărăcia, castitatea și ascultarea. – - Cuv. lat.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink