Definiția cu ID-ul 752209:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

vórbă și (vechĭ) dvórbă f., pl. e (vsl. dvorĭba, curte, adică „adunare”, ca și cuvînt, taĭfas și zbor 2. V. voroavă). Vechĭ (dvorbă). Serviciŭ la curtea domnească, omagiŭ: țineaŭ dvorba (Cost. 1, 288). Azĭ (vorbă). Cuvînt, una saŭ maĭ multe silabe unite (printr’un accent) care reprezentă o ideĭe: din vorbă în vorbă aŭ ajuns la cocĭorbă (la bătaĭe cu cocĭorba). Accent, glas, pronunțare, timbru de voce: l-am cunoscut după vorbă că-ĭ străin. Vorbire, convorbire, conversațiune, întreținere, taĭfas: vorba lungă (e) sărăcie, s’aude vorbă pin părete, a te pune la vorbă cu cineva, a sta de vorbă cu cineva, a-l ține de vorbă (a-l întreține cu vorba). Zisă, spusă, cugetare, proverb: asta-ĭ curat vorba celuĭa: „Unde nu-ĭ cap, vaĭ de picĭoare!” Învoĭală, înțelegere: aveam o vorbă cu el. Pl. Palavre, mofturĭ, vorbe goale care nu se potrivesc cu faptele: acestea-s vorbe! Vorbă cu vorbă, cuvînt cu cuvînt, exact: a copia, a traduce vorbă cu vorbă. Vorbă să fie, expresiune ironică pin care arățĭ că nu crezĭ ceĭa ce ți se povestește: El a ucis balauru. – Vorbă să fie! Nu e vorbă..., dar..., nu se poate vorbi, e de prisos a maĭ spune: Nu e vorbă, știam că n’avea nevoĭe. Dar tot ĭ-am trimes banĭ. A lăsa (orĭ a transmite) vorbă cuĭva, a-l vesti, a-l anunța, a-l comunica. A purta (saŭ a ține) cu vorba, a tot amîna pe cineva fără a-ĭ da. E vorba că, realitatea e că: e vorba că n’aĭ reușit! E vorba de (saŭ despre), se vorbește de. Era vorba să, se hotărîse să. A întoarce vorba, a replica, a riposta. Vorba ceĭa (saŭ vorba celuĭa), cum zice proverbu. Nicĭ o vorbă! tăcere, nu crîcni! A pune o vorbă bună pentru cineva, a vorbi în favoarea luĭ. A deschide vorba, a începe conversațiunea orĭ discusiunea. A face vorbă pentru un lucru (de ex., p. o căsătorie), a începe să tratezĭ. A fi în vorbă cu cineva, a trata p. un lucru (de ex. p. o căsătorie). A intra în vorbă, a începe o conversațiune (ca să treacă timpu orĭ ca să tratezĭ ceva). A înțelege de vorbă, a te supune fără altă constrîngere. Fie (saŭ rămîĭe) vorba între noĭ, să nu spuĭ nimic alzuĭa. Fără multă vorbă, fără dificultățĭ, fără mofturĭ, brusc: a pleca, a refuza fără multă vorbă. Dintr’o vorbă saŭ din doŭă vorbe, îndată, ușor: a admis din doŭă vorbe. – Și horbă (Mold. Pop.).