VOLUNTÁR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care intră în armată din proprie dorință spre a face serviciul militar (înainte de a fi împlinit vârstă cerută); p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să facă un serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintír, volontír s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
VOLUNTÁR1 ~ă (~i, ~e) 1)(despre persoane) Care acționează de bună voie, din proprie inițiativă. 2) Care își impune voința; autoritar. 3) (despre acțiuni) Care se face fără constrângere. /<lat. voluntarius, fr. volontiare, it. volontarie
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
VOLUNTÁR2 ~i m. 1) Persoană care cere singură să facă serviciul militar, fără a avea această obligație. 2) Persoană care se oferă să facă ceva dezinteresat. /<lat. voluntarius, fr. volontiare, it. volontaire
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
VOLUNTÁR, -Ă adj. 1. Făcut de bunăvoie, nesilit de nimeni; liber consimțit. 2. Care caută să-și impună mereu voința; cu voință (fermă); încăpațânat, îndărătnic. // s.m. Militar care participă la o campanie sau se înrolează în armată din propria dorință, de bunăvoie, neobligat (înainte de a fi împlinit vârsta necesară). [< lat. voluntarius, cf. fr. volontaire, it. volontario].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
VOLUNTÁR, -Ă I. adj. 1. făcut de bunăvoie; liber consimțit. 2. care exprimă, denotă voință. ◊ care își impune voința; autoritar; încăpățânat, îndărătnic. II. s. m. 1. militar care participă la o campanie, la o acțiune de luptă sau se înrolează în armată din proprie dorință. 2. cel care se oferă să facă un serviciu de bunăvoie și dezinteresat. (< lat. voluntarius, fr. volontaire)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
VOLUNTÁR adj. 1. v. benevol. 2. v. autoritar.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Voluntar ≠ involuntar, neintenționat, nevoluntar
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
voluntár adj. m., s. m., pl. voluntári; f. sg. voluntáră, pl. voluntáre
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
voluntár-patriótic, -ă adj. (Despre muncă, în comunism) ◊ „Liber consimțită”, executată gratis ◊ „în scopuri patriotice” ◊ „Tinerii bucureșteni pun semnătura generației lor în marea carte a muncii voluntar-patriotice.” Sc. 30 III 74 p. 1. ◊ „Cetățenii [...] au construit și executat în anul trecut prin muncă voluntar-patriotică amenajări, trotuare și alei pe 560000 mp.” R.l. 15 III 75 p. 3; v. și 22 XI 75 p. 5 (din voluntar + patriotic)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CIOCNIRE VOLUNTARĂ lovire cu avionul propriu a unui avion inamic care nu a putut fi doborât prin foc, executată de obicei deasupra teritoriului propriu, înainte ca avionul inamic să ajungă la obiectiv. Dacă avionul propriu nu mai poate fi pilotat ca urmare a avarierii sale, pilotul se catapultează. Sin. lovitură de berbec.
Sursa: GTA
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink