VOLNICEȘTE adv. (Înv.) în mod liber, de bunăvoie. – Volnic + suf. -ește.

volnicește av [At: VARLAAM – IOASAF, 66^r /23 / E: volnic + -ește] (Înv) De bună voie.

volnicește adv. (înv.) În mod liber, de bunăvoie. Unchiul său... volnicește îl sfătuia (HER.). • /volnic + -ește.

VOLNICEȘTE adv. (Înv.) În mod liber, de bunăvoie. – Volnic + suf. -ește.

VOLNICEȘTE adv. (Învechit) În mod liber, de bunăvoie.

VOLNICEȘTE adv. înv. În mod voluntar; de bună voie. /volnic + suf. ~ește

VOLNICI, voinicesc, vb. IV. (înv.) 1. Tranz. A lăsa liber, în voia lui; a elibera. 2. Tranz. A îndreptăți; a împuternici, a îngădui. 3. Refl. A se strădui, a-și da silința. – Din volnic.

volneci v vz volnici

volnici [At: CORESI, L. 153/5 / V: ~neci / Pzi: ~icesc / E: volnic] (Înv) 1-2 vtr A (se) elibera (1-2). 3 vt A îndrăzni. 4 vt A permite. 5 vt A autoriza (2). 6 vr A acționa după bunul plac. 7 vr A-și lua libertatea să ... 8 vr A se strădui.

volnici vb. IV. (înv.) 1 tr., refl. A (se) elibera. S-au volnicit de la sine, pe păzitori i-au gonit, Pe din dos dîndu-le drumul, pe-amîndoi i-au mîntuit (BELD.). 2 tr. A îndreptăți; a împuternici, a îngădui. Acest adevăr... nu ne volnicește a osîndi... înaintarea învățăturii ca o pricină de stricare a oamenilor (MARC.). 3 intr. A autoriza, a împuternici, a da dreptul... Grigorie Alixandru Ghica Vodă volnicește un aprod să împlinească pe Ioniță Cracalie... după plîngerea lui Darie Donici (DOC.). 4 refl. A acționa în voie, după bunul plac, a-și lua libertatea de...; a îndrăzni. Stolniceasa Joroai s-au volnicit în urmă de au dat moșie cu podul numai unuia din feciori (DOC.). 5 refl. A se strădui, a-și da silința. Să volnicește dohtorul numai de a întîmpina furia cea nesuferitoare (PISC.). • prez. ind. -esc. /volnic + -i.

VOLNICI, volnicesc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A lăsa liber, în voia lui; a elibera. 2. Tranz. A îndreptăți; a împuternici, a îngădui. 3.Refl. A se strădui, a-și da silința. – Din volnic.

VOLNICI, voinicesc, vb. IV. (Învechit) 1. Tranz. A lăsa liber, în voia lui; a elibera. Ia seama, fătul meu, că de le-i volnici [patimile], ai să-ți vezi supușii pe unii în desfătări, iar pe alții în ahtieri. DELAVRANCEA, S. 87. 2. Tranz. A îndreptăți; a împuternici, a îngădui. Cine ție ți-a poruncit Și ție ți-a volnicit Să ții calea domnilor. MAT. FOLK. 64. 3. Refl. A se strădui, a-și da silința. Să volnicește dohtorul, numai de a întîmpina furia cea nesuferitoare. PISCUPESCU, O. 239.

A VOLNICI ~esc tranz. înv. A face să fie în drept de a realiza ceva; a învesti cu drepturi; a împuternici. /Din volnic

volnicésc v. tr. Vechĭ. Prefac în volnic, liberez. V. refl. Capăt permisiune. Îmĭ permit: omu să nu se prea volnicească!

volnicește adv.

volnici (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. volnicesc, 3 sg. volnicește, imperf. 1 volniceam; conj. prez. 1 sg. să volnicesc, 3 să volnicească

volnici (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. volnicesc, imperf. 3 sg. volnicea; conj. prez. 3 să volnicească

volnici vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. volnicesc, imperf. 3 sg. volnicea; conj. prez. 3 sg. și pl. volnicească

VOLNICI vb. v. accepta, admite, canoni, căzni, chinui, concepe, dezrobi, elibera, emancipa, forța, frământa, îngădui, libera, munci, necăji, osteni, permite, răbda, salva, scăpa, scoate, sforța, sili, strădui, suferi, suporta, tolera, trudi, zbate, zbuciuma.

volnici vb. v. ACCEPTA. ADMITE. CANONI. CĂZNI. CHINUI. CONCEPE. DEZROBI. ELIBERA. EMANCIPA. FORȚA. FRĂMÎNTA. ÎNGĂDUI. LIBERA. MUNCI. NECĂJI. OSTENI. PERMITE. RĂBDA. SALVA. SCĂPA. SCOATE. SFORȚA. SILI. STRĂDUI. SUFERI. SUPORTA. TOLERA. TRUDI. ZBATE. ZBUCIUMA.