VOINICOS, -OASĂ, voinicoși, -oase, adj. (Rar) Bine făcut, voinic, puternic; chipeș, arătos; mândru. – Voinic + suf. -os.

voinicos, ~oasă a [At: POLIZU / Pl: ~oși, ~oase / E: voinic + -os] (Pop; adi sau gmț) 1 Voinic (15). 2 (Pex) Chipeș. 3 (Pex) Fudul (2). 4 Curajos (1). 5 Voinic (21).

voinicos, -oasă adj. 1 Care este bine făcut, voinic, puternic. ◊ Care este chipeș, arătos; mîndru. De ce creștea, se făcea mai trupeș și mai voinicos copilul (PER.). 2 (despre oameni) Care este curajos. Te arătai mai voinicos la început! (TUD.). • pl. -oși, -oase. /voinic + -os.

VOINICOS, -OASĂ, voinicoși, -oase, adj. Bine făcut, voinic, puternic; chipeș, arătos; mândru. – Voinic + suf. -os.

VOINICOS, -OASĂ, voinicoși, -oase, adj. Bine făcut, voinic, chipeș, arătos, puternic, frumos; mîndru. De ce creștea, se făcu mai trupeș și mai voinicos copilul. ISPIRESCU, la TDRG. Să fii mîndru, voinicos. TEODORESCU, P. P. 308.

VOINICOS ~oasă (~oși, ~oase) Care are înfățișare de voinic; chipeș. /voinic + suf. ~os

voĭnicós, -oásă adj. (d. voĭnic). Iron. Viteaz aparent, dar în realitate fricos: Ițic e voĭnicos.

voinicos (pop.) adj. m., pl. voinicoși; f. voinicoasă, pl. voinicoase

voinicos (rar) adj. m., pl. voinicoși; f. voinicoasă, pl. voinicoase

voinicos adj. m., pl. voinicoși; f. sg. voinicoasă, pl. voinicoase

voinicos, voinicoasă, voinicoși, voinicoase, adj. (reg.) 1. viteaz aparent, în realitate fricos. 2. bine făcut, voinic, puternic, chipeș, arătos, mândru.