voievozi vi [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 117^r/19 / S și: voe~ / Pzi: ~zesc / E: voievod] (Îvr) 1 A avea demnitatea de voievod (1). 2 A comanda o oaste în calitate de voievod (1). 3 A conduce un ținut, o cetate etc. în calitate de voievod (3-7).

VOIEVOD, voievozi, s. m. 1. (În Evul Mediu) Titlu purtat de domnii Moldovei și Țării Românești, precum și de conducătorul Transilvaniei (sec. XII-1541); domn, vodă; p. ext. principe; persoană care avea acest titlu. 2. (Înv.) Comandant de oaste; căpitan. ♦ (În credința ortodoxă creștină) Căpetenie a cetelor de îngeri. 3. Mai-marele unei cetăți, al unui ținut; guvernator; p. ext. boier de rang mare. 4. Căpetenie a unei cete sau a unui sălaș de țigani. [Var.: voivod s. m.] – Din sl. vojevoda.

vv În forma -vv., după un nume: Ghica-vv., Neagoe-vv., abreviere pentru voievod.

vaivodă sm vz voievod

voievod sm [At: COD. VOR.² 50/6 / V: (îvp) voiv~, (îrg) ~ă (S și: voevodă), vaivodă (Pl și: îvr, vaivode), (înv) voivodă / S și: voe~ / Pl: ~ozi / E: slv воѥвода] 1 (Înv) Comandant de oști. 2 (Bis) Arhanghel (1). 3 (Înv) Mai-marele unei cetăți. 4 (Înv) Mai-marele unui ținut. 5 (Înv; pex; rar) Mai-marele unei seminții. 6 (Înv) Guvernator (1). 7 (Înv; pex) Nobil de rang mare. 8 (Înv) Înalt demnitar al bisericii. 9 (În Evul Mediu) Conducător (cu atribuții militare) al unei uniuni de obști, fără drept ereditar, a cărui autoritate se exercita pe un teritoriu limitat, în care organizarea social-politică și economică continua instituția obștii sătești. 10 (În Evul Mediu) Conducător al unei formațiuni statale românești (cu drept ereditar). 11 (În Evul Mediu; șîs mare ~) Titlu dat domnilor țărilor române, adăugat de obicei după numele lor (și scris cu majusculă). 12 (În Evul Mediu) Persoană care avea titlul de voievod (11). 13 (În Evul Mediu; pex) Principe. 14 (În Evul Mediu; pex) Rege. 15 Titlu, netransmisibil prin moștenire, acordat de regele Ungariei guvernatorului Transilvaniei, care îi era vasal, până în 1571. 16 (Reg; îfvoivod) Administrator al moșiei domnești. 17 Căpetenie a unei cete sau a unui sălaș de țigani. 18 (Îrg) Conducător al unui grup de organizare specială. 19 (Ban; spc) Căpetenie a unei cete de călărași. 20 (Reg; îfvoivod) Cap de familie.

voievodă sm vz voievod

voivod sm vz voievod

voivodă sm vz voievod

voievod s.m. 1 (în Ev. Med., în provinc. rom.) Conducător cu atribuții militare, politice, administrative și judecătorești, ales de o uniune de obști și a cărui autoritate se exercita asupra unui teritoriu limitat. Titlu purtat de domnii Țării Românești și ai Moldovei, precum și de guvernatorul Transilvaniei; domn, vodă; ext. principe. ♦ Persoană care avea acest titlu. Proprietatea e sfîntă, că e de la Negru Vodă, întîiul voievod care a trecut în locurile acestea (CA. PETR.). 2 (înv.) Comandant de oaste; căpitan. Alexandru... zise voievozilor și domnilor să-și tocmească oștile și șireagurile înaintea lui (ALEXAN.). ♦ (în credința creștină ortodoxă) Căpetenie a oștilor cerești, a cetelor de îngeri; arhanghel. Arhanghelii sau Sfinții Voivozi... sînt păzitorii oamenilor de la naștere pînă la moarte (HASD.). 3 (înv.) Mai-marele unei cetăți, al unui ținut; guvernator. ♦ Ext. Boier de rang mare. 4 Conducător, căpetenie a unei cete, a unei grupe (de țigani). Corcodel, voivodul, era la frunte, Vrînd a sa noduroasă măciucă De corn cu sînge și el s-o crunte (BUD.). 5 (înv., reg.) Conducător al unui grup special constituit, organizat. ♦ Spec. Căpetenie a unei cete de călușari. • pl. -ozi. și (înv.) voivod s.m. /<slav. воѥвода.

voivod s.m. v. voievod.

VOIEVOD, voievozi, s. m. 1. (În evul mediu) Titlu dat domnilor Moldovei și Țării Românești, precum și guvernatorului Transilvaniei (până în 1571), domn, vodă; p. ext. principe; persoană care avea acest titlu. 2. (Înv.) Comandant de oaste; căpitan. ♦ (În credința ortodoxă, creștină) Căpetenie a cetelor de îngeri. 3. Mai-marele unei cetăți, al unui ținut; guvernator; p. ext. boier de rang mare. 4. Căpetenie a unei cete sau a unui sălaș de țigani. [Var.: voivod s. m.] – Din sl. vojevoda.

VOIEVOD, voievozi, s. m. 1. Titulatură a domnilor Moldovei și Munteniei; domn, p. ext. principe, vodă. Mircea-voievod. Ștefan-voievod. ▭ Privirile tînărului voievod se înflăcărară. SADOVEANU, O. VII 157. Părea un tînăr voievod Cu păr de aur moale. EMINESCU, O. I 170. 2. (Învechit și arhaizant) Comandant de oaste, de unitate militară; căpitan. Cine merge-n fruntea oastei? voievodul Buzdugan. EFTIMIU, Î. 53. ♦ (În credința ortodoxă creștină) Căpetenie a cetelor de îngeri. Sfinții voievozi Mihail și Gavril. 3. Mai marele unei cetăți, ăl unui ținut; guvernator (recrutat de obicei dintre boieri); p. ext. boier de rang mare. O, boieri, cu noi de-un sînge, Voievozilor pămînteni! Voi rîdeți și țara plînge. BOLLIAC, O. 207. 4. Căpetenia unui trib, a unei cete sau a unui sălaș de țigani. (Atestat în forma voivod) Corcodel voivodul era la frunte, Vrînd a sa noduroasă măciucă De corn, cu sînge și el s-o crunte. BUDAI-DELEANU, Ț. 411. Voievodul țiganilor (titlul unei operete). – Variantă: voivod (VLAHUȚĂ, O. AL. I 140) s. m.

VOIEVOD ~zi m. 1) (în Moldova și în Muntenia medievală; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător absolut al țării; vodă; domn; domnitor. 2) Conducător al unei șatre de țigani; bulibașă. /<sl. vojevoda

voievod m. 1. Domn, od. titlu oficial al principelui domnitor în țările române: împărați, crai, voievozi, căpitanii oștilor, mai marii orașelor CR. să vază de’s mai tare decât un voievod AL.; 2. fig. principe: părea un tânăr voievod cu păr de aur moale EM.; 3. Sfinții Voievozi, nume dat arhanghelilor Mihail și Gavril, sărbătoare ce cade în ziua de 8 Noemvrie; 4. căpetenie peste mai multe sălașe de țigani. [Slav. VOIEVODA, căpetenia oștirii (din VOĬ, oaste, și VODITI, a conduce)].

voĭevód saŭ voevód și (rar) voivód m. (vsl. voĭevoda, d. voĭ, armată, și voditi, a conduce; bg. voev- și voĭv-, rus. voev-. V. voĭnic și vodă). Vechĭ. Căpitan, generalisim. principe, domn (ca titlu pus după nume): Ștefan Voĭevod. Azĭ. Șefu călușarilor (Ban.). Voĭevodu Țiganilor, traducere neobișnuită îld. Vătafu Țiganilor, după germ. Zigeuner-Hauptmann saŭ -Baron (numele uneĭ operete de Strauss). Sfințiĭ Voĭevozĭ, Sfințiĭ Arhanghelĭ Mihail și Gavril, voĭevoziĭ cetelor îngereștĭ (sărbătoare la 8 Novembre). – Vechĭ și voĭevodă (ca nom.). Fals voĭvod. V. bulibașa.

voivód, V. voĭevod.

voievozi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voievozesc, 3 sg. voievozește

voievod s. m., pl. voievozi (dar: Marele Voievod de Alba Iulia s. propriu m. art.)

voievod s. m., pl. voievozi

voievod s. m., pl. voievozi

voievod

voievod, -zi.

voievod (-zi), s. m. – 1. Domn, principe; titlu oficial al domnilor din Muntenia și Moldova. – 2. (Înv.) Comandant, șef militar. – 3. Numele celor doi arhangheli Mihail și Gavril. – 4. Conducătorul al unei cete de țigani. – 5. Conducătorul dansului numit călușari. – Var. voivod, voevod, și der. Sl. vojevoda de la voĭ „război”, cf. voinic, și voda „care conduce” (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 460), cf. bg. vojvod, sb., cr. vojevoda, pol. wojewoda, rus. voevoda, mag. vajvoda, vajda, ngr. βοεβόδας. Termen oficial; s-a folosit în mod curent în forma abreviată vodă, s. m. (principe). – Der. voievodal, adj. (principiar); voivodat, s. n. (principat); voievodesc, adj. (se zice despre o varietate de mere); voievozi, vb. (a domni); voievozie, s. f. (principat).

VOIEVOD s. v. domnitor.

VOIEVOD s. v. cap, căpetenie, comandant, conducător, mai-mare, șef.

voievod s. v. CAP. CĂPETENIE. COMANDANT. CONDUCĂTOR. MAI-MARE. ȘEF.

VOIEVOD s. cîrmuitor, conducător, domn, domnitor, monarh, stăpînitor, suveran, vodă, (astăzi rar) stăpîn, (înv. și pop.) oblăduitor, (înv.) biruitor, crai, gospodar, gospodin, ocîrmuitor, purtător, vlădică, (fig.) cîrmaci. (Ștefan cel Mare, ~ al Moldovei.)

voievod, voievozi, (voevod), s.m. – Domn, vodă, principe. ♦ (top.) Dealul Voievodului (Voievodca), în apropiere de localitatea Bârsana.„Tradiția locală spune că pe Dealul Voievodca s-ar fi retras cneazul Seneslau, când a fost atacat” (Lenghel, 1979: 8). ♦ (onom.) Voevod, nume de familie cu frecvență redusă în Maramureș (DFN). ♦ Atestat sec. XIV (Mihăilă, 1974). – Din vsl. vojevoda, din voi „armată, război” și voditi „a conduce” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX, MDA).