vioșie sf [At: AR (1829), 236²/21 / P: vi-o~ / Pl: ~ii / E: vios + -ie cf voioșie] (Înv) 1-6 Vioiciune (1-6). 7 Bună dispoziție. 8-13 Ceea ce denotă vioiciune (1-6). 14 Ceea ce denotă bună dispoziție. 15 Expresie vie a ochilor, a fizionomiei. 16 (Fig) Prospețime.

vioșie s.f. (înv.) Vioiciune; voioșie. Văd că spune cu multă vioșie mulțime de istorii (I. NEGR.). • sil. vi-o-. g.-d. -iei. /vios + -ie; cf. voioșie.

VIOȘIE, vioșii, s. f. (Regional) Vioiciune, voioșie; fig. prospețime, frăgezime. Vioșia verdeții îmi arată că intru în regiunea munților. NEGRUZZI, S. I 308.

VIOȘIE, vioșii, s. f. (Reg.) Vioiciune, voioșie. ♦ Prospețime, frăgezime. – Din viu + suf. -oș-ie.

vioșíe și -íme f. Rar. Vioicĭune.