vintilă sf vz vintir

vintilă s.f. v. vintir.

Vintilă m. 1. Domnul Munteniei, ucis de boieri la vânătoare (1512-1534); 2. mânăstire în jud. Buzău, fundată de Vintilă-Vodă în 1553.

VINTIR, vintire, s. n. Unealtă de pescuit în formă de sac alungit, cu gura răsfrântă înăuntrul sacului ca o pâlnie. [Var.: vintil, s. n.] – Din rus. venter.^[1] modificată

vint sns [At: DN³ / E: eg wint] Joc de cărți asemănător cu vistul și cu bridgeul.

vintil sn vz vintir

vintir sn [At: DAMÉ, T. 124 / V: (reg) ~il, ~ilă, ~ă sf / Pl: ~e / E: rs вентерй cf rs бентерь] Unealtă de pescuit, în formă de sac de plasă, lung și ascuțit la un capăt, întins pe mai multe cercuri, cu gura strâmtă și răsfrântă înăuntru pentru a nu ieși peștele, folosită în apele dulci Si: (reg) vârgă¹.

vintiră¹ sf vz vintir

vintil s.n. v. vintir.

vintir s.n. (pesc.) Unealtă de pescuit în formă de sac alungit, întins pe mai multe cercuri, cu gura răsfrîntă înăuntrul sacului ca o pîlnie. • pl. -e. și vintil s.n., vintilă s.f. /<rus. веимерь.

VINTIR, vintire, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-o plasă întinsă pe mai multe cercuri. [Var.: vintil, s. n.] – Din rus. venter.

VINTIR, vintire, s. n. (Și în forma vintil) Unealtă de pescuit alcătuită dintr-o plasă întinsă pe mai multe cercuri, ca un sac cu gura strîmtă și întoarsă înăuntru. V. vîrșă. Umblă careva la vintire. DAVIDOGLU, O. 66. Somnul este... uneori mosafir neplăcut, căci mănîncă pe toți ceilalți cari au căzut în vintir. ANTIPA, P. 415. Prin canal nu se poate; doar am vintile. – Ai vintile? zise Vania rîzînd. DUNĂREANU, N. 72. – Variantă: vintil s. n.

VINTIR ~e n. Unealtă de pescuit, constând dintr-un sac de plasă, îmbrăcat pe cercuri dispuse unul deasupra altuia. /<rus. ventelj

vintír și -íl n., pl. e, -íră și -ílă f., pl. e (rus. vénterĭ, véntelĭ, vénterka, vetylĭ, vetilĭ, vĭáterĭ, ĭáter, rut. viáter, ĭáter, pol. wiecierz, litv. wéntaris, wénteris, prusian wentere. V. ĭatră). Dun. de jos. Capcană de prins pește (împletitură de plasă întinsă pe cercurĭ în care peștele intră și nu maĭ poate ĭeși). V. cursă 1, vîrșă.

vintir s. n., pl. vintire

vintir s. n., pl. vintire

vintir s. n., pl. vintire

vintir (-re), s. n. – Plasă de pescuit. Rus. venterĭ (Scriban).

CIOCÂLTEU, Vintilă (1890-1947, n. Plenița, jud. Dolj), biochimist român. Prof. univ. la București. Contribuții în domeniul biochimiei acizilor grași, colesterolului, compușilor azotați etc.

Vint/ea, -eloiu, -ia, -ici, Vintil/ă, -eanca, -escul, v. Vînt I 2, 3, II 3, 4.

VINTILĂ s. v. leasă.

vintilă s. v. LEASĂ.

VINTIR s. (PESCUIT) vârșă.

VINTIR s. (PESCUIT) vîrșă.