VINDÍCTĂ, vindicte, s. f. (Livr.) Urmărire, pedepsire, răzbunare a unei crime. – Din fr. vindicte, lat. vindicta.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
oprocopiuc
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Comentariu: În limba latină, vindicta însemna „apărare, protecție”, apoi a desemnat un anume mod de eliberare (din sclavie), iar în final a ajuns să însemne ceremonia de eliberare și respectiv bățul, bagheta cu care era atins sclavul în această ceremonie (vezi Bréal, Bailly – Dictionnaire etimologique latin sau Lewis, Short – A Latin Dictionary). În italiană a dat vendetta (de unde l-am împrumutat sub forma „vendetă”, iar în franceză vindicte, de unde românescul „vindictă”). -
raduborza
VINDÍCTĂ s.f. (Liv.) Urmărire, răzbunare a unei crime. [< fr. vindicte, lat. vindicta].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
VINDÍCTĂ s. f. vendetă. (< fr. vindicte, lat. vindicta)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
vindíctă s. f., g.-d. art. vindíctei; pl. vindícte
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
VINDICTA BONUM VITA IUCUNDIUS IPSA (lat.) răzbunarea e bună, mai dulce chiar decât viața – Iuvenal, „Satirae”, XIII, 180. Satirizare a spiritului vindicativ.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink