VINDICATÍV, -Ă, vindicativi, -e, adj. (Livr.) Răzbunător. – Din fr. vindicatif.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

VINDICATÍV ~ă (~i, ~e) livr. Care caută să se răzbune; care nutrește dorința de răzbunare; răzbunător. /<fr. vindicatif
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

VINDICATÍV, -Ă adj. Înclinat, pornit către răzbunare; răzbunător. [< fr. vindicatif, cf. lat. vindicare – a răzbuna].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

VINDICATÍV, -Ă adj. răzbunător. (< fr. vindicatif)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

VINDICATÍV adj. v. dușmănos, ranchiunos, răzbunător
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Vindicativ ≠ nerăzbunător
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

vindicatív adj. m., pl. vindicatívi; f. sg. vindicatívă, pl. vindicatíve
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink