VIEȚUIRE, viețuiri, s. f. (Înv. și pop.) Faptul de a viețui; viață, existență, trai; conviețuire. – V. viețui.

viețuire sf [At: DOSOFTEI, V. S. ianuarie 2^v/32 / Pl: ~ri / E: viețui] 1 (Înv) Existență (1). 2 (Bis) Mântuire. 3 (Bis) Viață veșnică. 4 (Îvp) Fel de viață. 5 (Îvp) Comportament (1). 6 (Îvp) Trai pe care îl duc împreună două sau mai multe persoane Si: conviețuire. 7 (Îvp; cu determinări locale) Locuire. 8 (Înv) Asigurare a mijloacelor necesare vieții. Si: întreținere, subzistență. 9 (Înv) Hrănire (1).

viețuire s.f. (înv., pop.) Faptul de a viețui; viață, existență, trai; conviețuire. • pl. -i. /v. viețui.

VIEȚUIRE, viețuiri, s. f. (Înv. și pop.) Faptul de a viețui; viață, existență, trai; conviețuire. – V. viețui.

VIEȚUIRE, viețuiri, s. f. Faptul de a viețui; existență, trai, mod de a trăi. Mulți nu pot să dispună de timpul lor, fiind acel timp ocupat cu... cîștigarea mijloacelor de viețuire. ALECSANDRI, S. 64. Ploile ce nu încetau făceau monotonă viețuirea la T. Ocnilor. NEGRUZZI, S. I După întîmplările viețuirii pacinice sau tulburate noroadele și-au mărit nevoile, și-au sporit gîndurile, și-au dezvoltat limba lor. RUSSO, O. 66. Simpla viețuire Eu știu să o prețuiesc. ALEXANDRESCU, M. 223.

VIEȚUI, viețuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A se afla în viață, a fi viu; a trăi, a exista. ♦ A-și procura mijloacele necesare traiului. ♦ A trăi la un loc cu cineva; a conviețui. ♦ A locui într-un anumit loc. – Viață + suf. -ui.

viețui vi [At: CORESI, EV. 348 / Pzi: ~esc, (nob) viețui / E: viață + -ui] 1 (D. ființe) A fi în viață Si: a fi (1), a exista (1), a trăi, (rar) a ființa (1), (asr) a via³ (1), (înv) a custa¹ (2), (îvr) a viva² (1). 2 (D. ființe) A-și duce existența Si: a fi (8), a exista (4), a trăi, (asr) a via³ (2), (înv) a custa¹ (1), (îvr) a viva² (2). 3 (Bis; d. drept-credincioși) A dobândi viața veșnică. 4 (Bis; d. Dumnezeu sau d. atribute ale divinității) A exista veșnic. 5 (Cu determinări modale) A-și duce viața într-un anumit fel Si: a via³ (6). 6 (Cu determinări modale) A se comporta într-un anumit fel Si: a via³ (7). 7 (Înv; construit de obicei cu pp „după”) A se conforma la… 8 (Înv; urmat de determinări în dativ sau introduse prin pp „pentru”) A-și dedica viața (cuiva sau pentru ceva). 9 (De obicei cu determinări reprezentând nume de persoane sau cu echivalente ale acestora introduse prin pp „cu”) A-și duce viața împreună cu cineva Si: a conviețui, a trăi, (înv) via³ (10). 10 (Îe) A ~ bine (sau în pace) (cu cineva) A fi în relații bune (cu cineva). 11 (Cu determinări locale) A-și petrece viața într-un anumit loc Si: a locui, a trăi, (înv) a via³ (12). 12 (Cu determinări modale sau instrumentale) A-și câștiga existența (din ceva) Si: a se întreține, a subzista, a trăi. 13 (Îvr) A se hrăni (2). 14 A dăinui (1).

viețui vb. IV. intr. (înv., pop.) 1 (despre ființe) A se afla în viață, a fi viu; a trăi, a exista. Era omul fără de care n-ar fi putut viețui (LĂNCR.). ◊ (cu determ. care indică durata vieții cuiva) Au viețuit 50 de ani (IORGA). ♦ (bis.; despre drept-credincioși) A dobîndi viața veșnică. 2 (cu determ. modale sau instrumentale) A-și procura mijloacele necesare traiului, a-și cîștiga existența. Viețuia hrănindu-se cu buruieni, cu fructe. 3 A trăi la un loc cu cineva; a-și duce viața în preajma, în societatea cuiva; a conviețui. Zece ani au viețuit ei în căsătorie (ISP.). 4 (cu determ. modale) A-și duce, a-și petrece viața într-un anumit mediu; a-și duce viața într-un anumit fel. Viețuia neînțeles de lume (GOGA). 5 (cu determ. locale) A-și petrece viața sau o parte din viață într-un anumit loc; a-și avea domiciliul, a fi stabilit cu locuința undeva. Păreau că viețuiesc în alte ținuturi (SADOV.). • prez.ind. -iesc. /viață + -ui.

VIEȚUI, viețuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A se afla în viață, a fi viu; a trăi, a exista. A-și procura mijloacele necesare traiului. ♦ A trăi la un loc cu cineva; a conviețui. ♦ A locui într-un anumit loc. – Viață + suf. -ui.

VIEȚUI, viețuiesc, vb. IV. Intranz. 1. A se afla în viață, a fi viu; a exista, a trăi. Este sigur că a lui soție, Cît va viețui, Are să respecte a sa datorie. BOLINTINEANU, O. 50. Mulți ani să viețuiești, măria-ta. ALECSANDRI, T. II 158. ♦ A se întreține, a-și procura mijloacele necesare traiului. Stau în cîmp ți mă gîndesc Cu ce o să viețuiesc? N-am lețcaie în chimir. ALECSANDRI, P. P. 228. 2. A ședea, a locui, a trăi într-un anumit loc. Prin partea locului unde viețuia el, mai toți oamenii purtau gușă sub bărbie. STANCU, D. 43. Aicea viețuia ursita lui, pe care au fost răpit-o un zmeu. SBIERA, P. 94. 3. A-și duce viața într-un anumit fel. Feciorii or trăi-n lume cum voi ați viețuit. EMINESCU, O. I 61. Olga viețuia foarte retrasă. NEGRUZZI, S. I 44. Doina cînt, doina șoptesc, Tot cu doina viețuiesc! ALECSANDRI, P. P. 224. 4. A trăi laolaltă, în același loc cu cineva; a conviețui. Umblu veselă și cînt Că mi-a dat badea cuvînt C-amîndoi vom viețui Cîte zile sînt și-or fi. CORBEA, A. 72. Îi murise bărbatul după un an de viețuit împreună. CĂLINESCU, E. O. II 193. Zece ani au vietuit ei în căsătorie. ISPIRESCU, L. 133.

A VIEȚUI ~iesc intranz. (despre ființe) 1) A se afla în viață; a fi viu; a trăi; a exista. 2) A fi stabilit într-un anumit loc; a locui. [Sil. vie-] /viață + suf. ~ui

viețuì v. a trăi. [V. vieață].

vĭețuĭésc (vechĭ vie-) v. intr. (d. vĭață). Maĭ rar. Trăĭesc.

viețuire (pop.) (desp. vie-) s. f., g.-d. art. viețuirii; pl. viețuiri

viețuire (înv., pop.) (vie-) s. f., g.-d. art. viețuirii; pl. viețuiri

viețuire s. f. (sil. vie-), g.-d. art. viețuirii; pl. viețuiri

viețui (a ~) (înv., pop.) (desp. vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viețuiesc, 3 sg. viețuiește, imperf. 1 viețuiam; conj. prez. 1 sg. să viețuiesc, 3 să viețuiască

viețui (a ~) (înv., pop.) (vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viețuiesc, imperf. 3 sg. viețuia; conj. prez. 3 să viețuiască

viețui vb. (sil. vie-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viețuiesc, imperf. 3 sg. viețuia; conj. prez. 3 sg. și pl. viețuiască

viețui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viețuiesc, conj. viețuiască)

viețuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

VIEȚUIRE s. v. existență, trai, viață, zile.

VIEȚUIRE s. v. trai.

VIEȚUIRE s. trai, viață, (pop.) sălășluire, (înv.) sălășluință. (~ lui îndelungată pe aceste locuri.)

viețuire s. v. EXISTENȚĂ. TRAI. VIAȚĂ. ZILE.

VIEȚUI vb. 1. v. trăi. 2. a exista, a fi, a trăi, (rar) a ființa, (reg.) a lăbădui, (înv.) a dăinui. (Cât ~, omul învață.) 3. v. duce. 4. v. coabita. 5. a trăi, (rar) a mișca. (Nu mai ~!) 6. a trăi, a se ține. (~ de azi pe mâine.)

VIEȚUI vb. 1. a trăi, (pop.) a hălădui, a sălășlui, (reg.) a lăbădui, a sălăși, (Olt.) a sufleți, (înv.) a custa, a locui, a sălășui, a via. (Au ~ fericiți pe aceste meleaguri.) 2. a exista, a fi, a trăi, (rar) a ființa, (reg.) a lăbădui, (înv.) a dăinui. (Cît ~, omul învață.) 3. a o duce, a trăi. (Cum ~?) 4. (JUR.) a coabita, a conviețui, a trăi. (Au ~ timp de doi ani ca soț și soție.) 5. a trăi, (rar) a mișca. (Nu mai ~!) 6. a trăi, a se ține. (~ de azi pe mîine.)

A viețui ≠ a muri

Rose, elle a vécu ce que vivent les roses, l’espace d’un matin (fr. „Roză, viețuit-a cît rozele trăiesc: răstimp de-o dimineață”). Două versuri din stanțele pe care poetul François de Malherbe (sec. XVI), socotit părintele clasicismului francez, le-a adresat prietenului său du Périer cînd acestuia i-a murit fiica (Poésies – XII. Consolation à M. du Périer. Stances). Celebritatea distihului Malherbe o datorește nu inspirației sale fericite, ci unei… fericite greșeli, comisă de zețarul care i-a cules poezia. Malherbe scrisese un vers anodin, cu un joc banal de cuvinte (pe fată o chema Rosette): Et Rosette a vécu ce qui vivent les roses Tipogralul, neînțelegind bine scrisul, a despărțit numele și a cules: „Et Rose, elle a vécu” etc… Și a ieșit o imagine poetică: fata era comparată cu un trandafir, avînd firește viața scurtă a rozelor. LIT.