12 definiții pentru «viciu»   declinări

VÍCIU, vicii, s. n. 1. Defect, cusur, neajuns (de construcție, de funcționare etc.) ◊ Viciu de conformație = dispoziție anormală a unor părți sau organe ale corpului; diformitate fizică. ♦ Fig. Pornire nestăpânită și statornică spre rău, apucătură rea, patimă; desfrâu, dezmăț, destrăbălare. 2. Neîndeplinire a unor condiții legale de formă sau de conținut în întocmirea actelor, clauzelor etc. juridice, care duce la anularea valorii acestora. [Var.: (înv.) víțiu s. n.] – Din fr. vice, lat. vitium.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

VÍCIU, vicii, s. n. 1. defect, cusur, neajuns (de construcție, de funcționare etc.). ◊ Viciu de conformație = dispoziție anormală a unor părți sau organe ale corpului; diformitate fizică. ♦ Fig. Pornire nestăpânită și statornică spre rău, apucătură rea, patimă; desfrâu, dezmăț, destrăbălare. 2. Neîndeplinire a unor condiții legale de formă sau de conținut în întocmirea actelor, clauzelor etc. juridice, care duce la anularea valorii acestora. [Var.: (înv.) víțiu s. n.] – Din fr. vice, lat. vitium.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

víciu [ciu pron. ciu] s. m., art. víciul; pl. vícii, art. víciile (-ci-i-)
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

VÍCIU s. 1. v. defect. 2. v. patimă. 3. nărav, pasiune, patimă, (fam.) boală. (A dat în ~l jocului de cărți.) 4. v. corupție.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Viciu ≠ virtute
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

VÍCIU ~i n. 1) Imperfecțiune gravă care face ca un lucru să nu corespundă modelului său ideal sau destinației sale. ◊ ~ de formă neglijare a unor cerințe și formalități obligatorii la întocmirea unui act juridic. 2) Obișnuință anormală nedirijată de voință și de rațiune; patimă. ~ul fumatului. [Sil. vi-ciu] /<fr. vice, lat. vitium, it. vizio
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

VÍCIU s.n. 1. Cusur, defect; lipsă. ◊ Viciu de conformație = dispoziție anormală a unor părți sau organe ale corpului; diformitate fizică; (jur.) viciu de formă = greșeală în redactarea unui act, care face actul anulabil. 2. Deprindere de a face fapte rele; obicei urât, patimă rea. [Pron. -ciu. / < fr. vice, it. vizio, lat. vitium].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

VÍCIU s. n. 1. defect, imperfecțiune; lipsă. ♦ ~ de conformație = dispoziție anormală a unor părți sau organe ale corpului; diformitate fizică; (jur.) ~ de formă = greșeală în redactarea unui act, care îl face anulabil. 2. deprindere de a face fapte rele; obicei urât, patimă rea. (< fr. vice, lat. vitium)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

víciu s. n. [-ciu pron.-ciu], art. víciul; pl. vícii, art. víciile (sil. -ci-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

víciu (-ii), s. n. – Defect, cusur. – Var. vițiu. Fr. vice, lat. vitium.Der. (din fr.) vicia, vb.; vicios, adj.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

víciŭ, V. vițiŭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*víțiŭ n. (lat. vitium, fr. vice. V. învăț). Defect, imperfecțiune (fizică saŭ morală): vițiŭ de conformațiune, de stil, de auz. Stricăcĭune morală (beție, furt, desfrîŭ): a reprima vițiu (V. virtute). Jur. Defect, lipsă, greșală [!]: vițiŭ de formă la un act. – Și viciŭ (cp. cu serviciŭ).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink