VICECOMITE, vicecomiți, s. m. (în Evul Mediu, în Transilvania) Dregător subordonat comitelui și numit de către acesta; persoană care purta acest titlu. – Vice- + comite.

vicecomite sm [At: GHICA, C. E. I, 418 / V: (îvr) visco~ / S și: vice-comite / Pl: ~iți / E: vice¹ + comite] (În organizarea administrativă feudală) 1 Demnitar subordonat comitelui, numit de către acesta. 2 Titlu deținut de vicecomite (1). 3 Funcție deținută de vicecomite (1).

vicecomite s.m. (în Ev. Med., în Transilv.) Titlu dat dregătorului subordonat comitelui și numit de acesta. ♦ Persoană care purta acest titlu. • pl. -ți. /vice- + comite.

VICECOMITE, vicecomiți, s. m. Denumire dată în evul mediu, în Transilvania, dregătorului subordonat comitelui și numit de acesta; persoană care purta acest titlu. – Vice- + comite.

viscomite sm vz vicecomite

vicecomite s. m., art. vicecomitele; pl. vicecomiți

vicecomite s. m., pl. vicecomiți

vicecomite s. m., pl. vicecomiți

vicecomíte, vicecomiți, s.m. (arh.) Viceguvernator (în Trans., în Evul Mediu): „Magistratul comitelui adeverește că Grigoriu Ezeni și soțiul său, vicecomiți, au ieșit fără judele nobililor la moșia Nireș...” (Mihaly, 1900: 566; dipl. 236). – Din vice + comite (MDA).