vibrare sf [At: BARASCH, I. N. 12/3 / Pl: ~rări / E: vibra] 1 Vibrație (1). 2 Pâlpâire. 3 Sclipire (cu o lumină tremurătoare sau intermitentă). 4 (De obicei poetic) Vibrație (6). 5 (Rar) Modulație a vocii. 6 (Rar) Rezonanță. 7 (Fig) Emoție puternică. 8 (Fig) Vibrație (11). 9 (Teh) Operație de îndesare a materialelor granulare sau păstoase de construcție prin lovituri ușoare și foarte dese, realizate cu ajutorul vibratorului (8) Si: vibrație (12).

vibrare s.f. 1 Acțiunea de a vibra și rezultatul ei; vibrație. 2 (tehn.) Procedeu de îndesare a unor materiale de construcție granulare prin lovituri ușoare și foarte dese cu ajutorul unui vibrator. • pl. -ări. /v. vibra.

VIBRARE, vibrări, s. f. Faptul de a vibra. 1. Vibrație (1). Clopotul avea o vibrare de cîntec, pe care n-am mai auzit-o de-atunci niciodată. SADOVEANU, O. VIII 215. O divină melodie... printre frunzi alin adie Și tot crește mai sonoră, mai plăcută, mai frumoasă, Pîn’ce umple-ntreaga luncă de-o vibrare-armonioasă. ALECSANDRI, P. A. 126. 2. Tremurare (ușoară), pîlpîire. Ești fericită ca o zi cu soare: O gingașă vibrare de lumină Din creștet blond și pînă la picioare. D. BOTEZ, P. O. 100. 3. Emoție, simțire puternică. Inima lui crește plină. De o tainică vibrare. ALECSANDRI, P. A. 122. 4. (Tehn.) Acțiunea de îndesare a materialelor gra- nulare de construcție prin lovire ușoară și des repetată cu ajutorul vibratoarelor.

VIBRARE s.f. 1. Acțiunea de a vibra. 2. (Constr.) Procedeu de îndesare a unor materiale de construcție granulare prin lovituri ușoare și foarte dese cu ajutorul unui vibrator. [< vibra].

VIBRARE s. f. 1. acțiunea de a vibra; vibrație. 2. procedeu de îndesare a unor materiale de construcție granulare prin loviri ușoare și foarte dese cu ajutorul unui vibrator. (< vibra)

vibrare f. vibrațiune: pădurea ’n vibrare le răspunde armonios AL.

vibra vi [At: HELIADE, O. I, 188 / Pzi: ~rez, 3 și: (înv) vibră, 6 și: (înv) vibru / E: fr vibrer, lat vibrare, it vibrare] 1 (D. corpuri, obiecte, părți ale lor etc.) A executa o mișcare oscilatorie, de mică amplitudine și periodică, față de poziția de echilibru Si: a tremura, a trepida. 2 A produce vibrații (1) sau sunete. 3 (Pex; d. medii, sisteme fizico-chimice etc.) A transmite din aproape în aproape, cu viteză finită, vibrații (1). 4 (D. spații, încăperi etc.; udp „de”, care indică sunete, zgomote) A răsuna. 5 (Pex; d. părți ale corpului ființelor; de obicei poetic) A avea mișcări involuntare, bruște și repetate, provocate de frică, de emoție, de o boală etc. 6 (D. lumină) A crește și a descrește în intensitate în mod intermitent. 7 (D. surse de lumină) A emite o lumină care vibrează (6) Si: a licări, a pâlpâi. 8 (D. sunete, melodii etc.) A avea modulații. 9 (Pex; d. sunete) A răsuna (ca un ecou). 10 (D. glas) A avea o sonoritate cu variații de ton sau cu modulații (din cauza unei anumite stări sufletești, a unei emoții puternice etc.). 11 (Fig; d. oameni) A fi stăpânit de o emoție puternică (în contact cu…, față de …) Si: a fremăta (4), a palpita. 12 (Rar; fig) A trăi (1). 13 (D. sentimente, manifestări ale oamenilor etc.) A se manifesta cu intensitate. 14 (Teh) A executa o operație de vibrație (12).

vibra vb. I. intr. 1 (despre obiecte, părți ale lor etc.) A executa o mișcare oscilatorie, de mică amplitudine și periodică în jurul poziției sale de echilibru; a avea vibrații; a tremura, a trepida. ♦ Ext. A produce sunete. Clopotele prinseră a vibra (SADOV.). ◊ Fig. Au făcut să vibreze coarde consonante în sufletul lui Hasdeu (VIANU). ♦ (despre lumină) A crește și a descrește în intensitate în mod intermitent. ♦ (despre sunete, melodii) A avea modulații; ext. a răsuna ca un ecou. Vibrau ciudatele sunete (CAR.). ♦ (despre glas) A avea o sonoritate tremurătoare, a exprima o emoție puternică prin tremuratul sunetelor pe care le articulează. Vocea lui vibra parcă lăcrămînd (AGÂR.). 2 Fig. (despre oameni sau despre firea, temperamentul etc. ale lor) A fi emoționat puternic, a fremăta, a palpita (sub impresia unei emoții); a trăi intens, a se exterioriza cu putere. Vibra și el, în secret, prudent (CĂL.). ♦ (despre sentimente, manifestări etc. ale oamenilor) A fi exprimat sau a se manifesta cu putere; a trăda o emoție puternică; a produce o rezonanță puternică în sufletul cuiva. Simțirea lui vibrează și ochiul lui alege (ANG.). • prez.ind. -ez. /<fr. vibrer, it. vibrare, lat. vibrare.

VIBRA, vibrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre corpuri solide,mai ales elastice) A avea vibrații, a intra învibrație,a tremura,a trepida; p. ext. a produce sunete. Clopotele prinseră a vibra. SADOVEANU, O. III 155. Statuia cea nepăsătoare Deodată deveni sonoră... Vibra-n năuntrul lui granitul Și lumea plină de mirare Pîndea de-atuncea răsăritul Ca să-i asculte-a lui cîntare. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 31. Sarcastic coardele vibrînd Sub mîna cea cu joc îndemînatic. COȘBUC, P. I 139. ♦ (Despre sunete) A răsuna (ca un ecou). Sunetul glasului ei îmi vibra încă în urechi. SADOVEANU, A. L. 179. Sunete prelungi, jăluitoare, se loveau de pereții stîncilor, care le răsfrîngeau spre larg, unde vibrau pierdute în singurătatea mării. BART, S. M. 57. Glasul majorului se încălzise încetul cu încetul, și acum vibra ca la comandă la citirea rîndurilor următoare. D. ZAMFIRESCU, R. 163. ◊ Fig. În glasul ei straniu i se părea că vibrează o vrajă nouă, ca ți cum de ieri pînă azi s-ar fi schimbat. REBREANU, P. S. 166. 2. Fig. A tremura (cu licăriri); a pîlpîi. Sus vibra cerul albastru în chepengul pătrat. În șlep atîrna lumina drept în jos. DUMITRIU, N. 135. În depărtare, spre Șiret, vibra lumina. SADOVEANU, E. 111. Unde de fierbințeală vibrau peste bisericuța adormită. GALACTION, O. I 42. ◊ Tranz. fact. Văzduhul vibrează albastre coarde, Sub talpă glia înfierbîntată arde. BENIUC, V. 55. 3. Fig. (Despre oameni) A fremăta, a palpita (sub impresia unei emoții). Toderiță Todericiu vibra ca un pom tînăr în suflare de vînt. Era mișcat și obosise dintr-o dată. VORNIC, P. 34. Un emotiv vibrează ața de tare, fenomenul emoției e atît de puternic la dînsul, încît obiectul observației lui e mai mare. IBRĂILEANU, S. 231. Amîndoi luptau... îți aduceau partea lor de energie în marea și generoasa frămîntare a vieții, vibrau de durerile altora. VLAHUȚĂ, O. AL. II 75. ◊ Tranz. fact. Aceasta îi vibra, ca o strună întinsă, toată ființa. C. PETRESCU, C. V. 343. 4. Fig. A se manifesta cu putere, a fi plin de viață, a trăi intens, a fremăta. Întreaga Moscovă vibra de rîsul acela imens al tinereții și al primăverii. BOGZA, M. S. 10. Momentele lui Caragiale vibrează de vioiciune, ascuțime, umor și ironie. SADOVEANU, E. 147. N-are de ce regreta că s-a însurat timpuriu cu o fată săracă, dar vibrînd de inițiativă și de energie. C. PETRESCU, R. DR. 302.

VIBRA vb. I. intr. 1. A executa vibrații, a intra în vibrație. 2. (Fig.) A se entuziasma; a fi emoționat de ceva. [< fr. vibrer, it., lat. vibrare].

VIBRA vb. intr. 1. a avea vibrații, a trepida; (p. ext.) a produce sunete. ◊ (despre sunete) a răsuna ca un ecou. 2. a tremura cu licăriri. 3. (fig.) a fremăta; a trăi intens. (< fr. vibrer, lat. vibrare)

A VIBRA ~ez intranz. 1) (despre corpuri sau medii) A produce vibrații; a fi în vibrație. 2) (despre sunete) A se auzi sunând tare și prelung; a răsuna. 3) (despre voce) A avea o sonoritate tremurătoare și slabă (din cauza unei emoții); a tremura. 4) (despre persoane) A fi cuprins de o emoție puternică; a palpita; a fremăta. [Sil. vi-bra] /<fr. vibrer

vibrà v. a executa vibrațiuni.

*vibréz v. intr. (lat. vibrare). Tremur (vorbind de coardele întinse, de clopote ș. a.): clopotu sună cînd vibrează. Fig. Îs emoționat, aprins, pornit: a vibra de furie. Exist, persist (vorbind de un sentiment): dragostea tot maĭ vibrează în inima luĭ.

vibrare (desp. vi-bra-) s. f., g.-d. art. vibrării; pl. vibrări

vibrare (vi-bra-) s. f., g.-d. art. vibrării; pl. vibrări

vibrare s. f. (sil. -bra-), g.-d. art. vibrării; pl. vibrări

vibra (a ~) (desp. vi-bra) vb., ind. prez. 1 sg. vibrez, 3 vibrează; conj. prez. 1 sg. să vibrez, 3 să vibreze

vibra (a ~) (vi-bra) vb., ind. prez. 3 vibrează

vibra vb. (sil. -bra), ind. prez. 1 sg. vibrez, 3 sg. și pl. vibrează

VIBRARE s. 1. (FIZ.) oscilație, vibrație. (~ unui mediu elastic.) 2. vibrație, zbârnâit. (~ coardei unui instrument muzical.) 3. v. vibrație.

VIBRARE s. 1. vibrație, zbîrnîit. (~ corzii unui instrument muzical.) 2. (FIZ.) oscilație, vibrație. (~ unui mediu elastic.) 3. tremur, vibrație. (Avea o ~ în glas.)

VIBRA vb. 1. (FIZ.) a oscila. (Un mediu elastic care ~.) 2. a zbârnâi. (~ coarda unui instrument muzical.) 3. a tremura, a trepida. (Un corp elastic care ~.) 4. v. pâlpâi. 5. v. tremura. 6. v. fremăta. 7. v. tresălta. *8. (fig.) v. răsuna.

VIBRA vb. 1. a zbîrnîi. (~ coarda unui instrument muzical.) 2. a tremura, a trepida. (Un corp elastic care ~.) 3. a licări, a pîlpîi, a sclipi, a tremura. (Flacăra lumînării ~.) 4. a tremura. (Glasul îi ~.) 5. a fremăta, a palpita, a pulsa, a zvîcni. (~ în el o mare bucurie.) 6. a fremăta, a se înfiora, a palpita, a tresălta, a tresări. (~ de bucurie, de emoție.) 7.* (fig.) a răsuna. (Îi mai ~ încă în inimă...)