VESTÍGIU, vestigii, s. n. (Livr.) Urmă din trecut; rămășiță a ceva vechi, dispărut de mult (și care prezintă o importanță documentară, culturală etc.). – Din fr. vestige, lat. vestigium.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

VESTÍGIU ~i n. 1) Rămășiță din trecut, care amintește despre ceva dispărut demult. ~i ale unei civilizații. 2) Obiect (rămas de la o persoană iubită sau de la un om de vază) păstrat ca o amintire scumpă; relicvă. ~i de familie. /<lat. vestigium, fr. vestige
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

VESTÍGIU s.n. Urmă, rămășiță a ceva dispărut demult. [Pron. -giu. / cf. fr. vestige, lat. vestigium].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

VESTÍGIU s. n. urmă, rămășiță a ceva dispărut demult. (< fr. vestige, lat. vestigium)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

VESTÍGIU s. 1. v. relicvă. 2. (la pl.) moaște.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

vestígiu s. n. [-giu pron. -giu], art. vestígiul; pl. vestígii, art. vestígiile (sil. -gi-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink