11 definiții pentru «verb»   declinări

VERB, verbe, s. n. 1. Parte de vorbire care exprimă o acțiune sau o stare și care se caracterizcază prin flexiune proprie. 2. (Livr.; la sg.) Mijloc, fel de exprimare; limbaj; cuvânt. – Din fr. verbe, lat. verbum.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

VERB, verbe, s. n. 1. Parte de vorbire care exprimă o acțiune sau o stare și care se caracterizează prin flexiune proprie. 2. (Livr.; la sg.) Mijloc, fel de exprimare; limbaj; cuvânt. – Din fr. verbe, lat. verbum.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

verb s. n., pl. vérbe
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

VERB s. v. cuvânt, glas, grai, gură, limbaj, termen, voce, vorbă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

VERB verbe n. lingv. 1) Parte de vorbire care cuprinde cuvinte ce indică acțiunea, starea sau existența unui obiect. ◊ ~ auxiliar verb care ajută la formarea timpurilor și modurilor compuse. 2) la sing. livr. Mod de exprimare prin cuvânt; limbaj. /
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

VERB s.n. 1. Parte de vorbire flexibilă care exprimă o acțiune sau o stare. 2. (Poet.; la sg.) Cuvânt, mijloc de exprimare; limbaj. [Pl. -be. / < lat. verbum, cf. fr. verbe].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

VERB s. n. 1. parte de vorbire flexibilă care exprimă o acțiune sau o stare. 2. (poet.; sg.) cuvânt, mijloc de exprimare; limbaj. 3. (inform.) parte a unei instrucțiuni care precizează întrebările puse unui ordinator. (< fr. verbe, lat. verbum)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

verb s. n., pl. vérbe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

verb n. vorbă gramaticală ce exprimă starea sau acțiunea subiectului și care se conjugă după moduri, timpuri, persoane și numere: verb activ, neutru, reciproc.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

*verb n., pl. e (lat. verbum, vorbă. V. ad- și pro-verb). Rar. Vorbă, felu de a vorbi: verb pompos. Teol. A doŭa persoană a trinitățiĭ. Verbu întrupat, Isus Hristos. Gram. Cuvînt care arată starea saŭ acțiunea subĭectuluĭ și care se conjugă după modurĭ, timpurĭ, persoane și numere: verb transitiv [!] (saŭ activ), intransitiv (saŭ neutru), reflexiv.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

VERB COPULATÍV s. (GRAM.) copulă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink