vel-¹ [At: (a. 1620) GCR I, 62/13 / E: slv вел(ий)] (Înv) Element de compunere care însemnează „mare¹” și care, precedând denumiri de dregători, indica treapta cea mai înaltă a dregătoriei respective.

vel² sn vz văl

vel- Elem. de compunere „mare”, care precedă un titlu sau un rang boieresc din trecut, indicînd treapta cea mai înaltă a unei dregătorii (în Țările Rom.). • /<slav. велнкъ.

ARMAȘ, armași, s. m. (Învechit) 1. Om înarmat, însărcinat cu paza ordinii și a averii boierilor și a domnului. Lefuri să-mpărțească, Lefi la lefegii, Spade la spahii. Arme la armași, Cai la călărași. TEODORESCU, P. P. 50. 2. Slujbaș cu atribuții administrative și judiciare. Armașul Nicoriță, la o poruncă, ceru mîncările calde. SADOVEANU, O. VII 110. Zări pe bătrînul armaș, uscat și galben, cu fruntea pleșuvă. ODOBESCU, S. A. 85. ◊ Vel- armaș sau armaș-mare (ori mare-armaș) = mare dregător, care supraveghea închisorile și execuțiile capitale. [Ștefan cel Mare] îl făcu boier și armaș-mare. BĂLCESCU, O. II 146. Boieri mari, boieri de rînd! (Zicea domnul închinînd) Toți mîncați, cu toții beți Și cu bine petreceți; Numai unul poftă n-are De beut și de mîncare, Cantar slutul, armaș-mare! ALECSANDRI, P. P. 201. 3. (Rar) Luptător. Pre cît Despot pe cal e îndrăzneț, E și armaș de frunte. ALECSANDRI, T. II 110.

vel-armaș s. m., pl. vel-armași

vel-armaș s. m., pl. vel-armași

vel-armaș s. m., pl. vel-armași