vești¹ vt [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 103^v/5 / Pzi: ~tesc / E: ml vestire] (Înv) A înveșmânta.

vești vb. IV. refl. (înv.) A se îmbrăca, a se înveșmînta. • prez.ind. -esc. /lat. vestīre.

VESTE, vești, s. f. 1. Fapt, întâmplare, noutate care se aduce sau ajunge la cunoștința cuiva; știre, informație. ◊ Loc. adv. Fără (de) veste = deodată, subit, pe neașteptate. ◊ Expr. A da de veste = a aduce la cunoștință, a înștiința, a vesti. A prinde de veste = a afla ceva (la timp). Ce (mai) veste? = ce (mai) e nou? ce noutăți știi? 2. Zvon; p. ext. faimă, renume. ◊ Expr. A (i) se duce cuiva vestea sau a se duce vestea de ceva = a ajunge foarte cunoscut, vestit, renumit. – Din sl. vestĭ.

vască² sf vz veșcă

vașcă sf vz veșcă

veașcă sf vz veșcă

vescă sf vz veșcă

vestă¹ sf [At: GOLESCU, Î. 123 / V: (îrg) ~te / Pl: ~te, (reg) ~turi / E: ger Weste, fr veste] 1 Obiect de îmbrăcăminte fără mâneci și fără guler, care acoperă corpul de la talie în sus și care este purtat mai ales de bărbați (sub haină) Si: jiletcă, (reg) prusluc, sârbă. 2 (Îe) A avea (sau a ține pe cineva sau ceva) în buzunarul de la ~ (ori, rar, ~tei) A avea în puterea sa (pe cineva sau ceva). 3 (Rar) Pulover. 4 (Rar) Jachetă.

vestă² sf vz veste¹

veste¹ sf [At: COD. VOR². 17^r/14 / V: (reg) ~tă (Pl: ~te, ~ti) vește / Pl: vești, (îrg) ~ti, ~, (reg) ~turi / E: vsl вѣсть] 1 Informație. 2 Știre recentă (și interesantă) Si: noutate. 3 Înștiințare. 4 (Rar; îla) De ~ Vestitor (1). 5 (Îvr; îal) Recent. 6-7 (Îljv) Fără (de) ~ (Care se produce) pe neașteptate Si: brusc (1-2), subit. 8 (Îvr; îlav) Cu ~a (cuiva) Cu învoirea (cuiva). 9 (Îvr; îlav) În ~ Anunțând anticipat. 10 (Îe) A(-i) da (cuiva) (de) ~, (îrg) a(-i) face (cuiva) ~ A înștiința. 11 (Îe) A prinde (ori, înv, a lua) de ~ sau (înv) a prinde (ori a lua) ~, (reg) a purcede de ~ A lua cunoștință (de…). 12 (Îae) A-și da seama (din timp). 13 (Îe) A-i prinde (sau, îrg, a-i lua cuiva) de ~ ori (îvr) a-i prinde (cuiva) ~ A remarca (la momentul oportun) prezența cuiva într-un anumit loc. 14 (Îae) A-și da seama de situația, sentimentele, intențiile etc. cuiva. 15 (Îvr; îe) A-i fi (cuiva ceva) în (sau la) ~ A fi conștient (de…). 16 (Îvr; îae) A fi în cunoștință de cauză în ceea ce privește … Si: a înțelege, a pricepe, a ști. 17 (Rar; îe) A nu i se auzi (cuiva) de ~ A nu avea informații în legătură cu cineva. 18 (Trs; îe) A-i scoate (cuiva) vești slabe A-i scoate (cuiva) vorbe (rele). 19 (Pfm; îe) Ce (mai) ~ ? sau ce (mai) ~-poveste?, (rar) ce ~ ? ce poveste? Ce (mai) e nou? 20 (Reg) Vestire (1). 21 (Îvr; îs) Fără ~ Mister. 22 Faimă (3). 23 Reputație. 24 (Înv; îla) De (sau cu) ~ Bine cunoscut. 25 (Înv; îal) Renumit. 26 (Îe) A se duce (sau a merge, a se lăți, îrg, a ieși) ~a (cuiva, a ceva, de ceva etc.) sau a i se duce (ori a-i merge, a i se lăți, îvr, a i se ridica, reg, a-i ieși cuiva) ~a, a-i merge (sau a i se duce cuiva) ~a și povestea, (îrg) a ieși ~ (de cineva sau de ceva) A deveni faimos.

veste² sf vz vestă¹

veșcă sf [At: CANTEMIR, I. I. I, 251 / V: vască, vaș~, veaș~, vescă / Pl: ~ști, ~ște / E: ucr dal веčко] 1 (Reg) Peretele circular de lemn sau de metal al sitei, al ciurului, al baniței etc. Si: (reg) veșcălie (1), văcălie (1). 2 (Mol; Buc; pex) Sită. 3 (Îe) (A fi) trecut (și) prin ciur și (prin) ~ sau cernut în ciur și în ~ (A fi) trecut prin ciur și prin dârmon. 4 (Mol; îe) (A nu fi) nici în ciur, nici în ~ A fi nehotărât. 5 (Pop) Cerc de lemn sau de fier așezat în jurul pietrelor morii sau, rar, ale râșniței, pentru a împiedica risipirea făinii Si: (reg) veșcălie (2). 6 (Reg) Cutie rotundă în care se află pietrele morii. 7 (Reg) Titirez (la moară). 8 (Trs; Mun) Cerc sau crintă de lemn ori de metal care se folosește ca tipar pentru caș. 9 (Trs) Coajă de copac (mai ales de tei) care se folosește la confecționarea unor obiecte (de uz gospodăresc). 10 (Reg; dep) Femeie slabă. 11 (Trs) Bor² (la pălărie). 12 (Reg; îs) ~ca capului Cutia craniană. 13 (Reg) Baniță din coajă de tei, de cireș etc. 14 (Buc; Ban) Butoi (1). 15 (Mun) Vas de tinichea în care se ține leșia folosită la prepararea săpunului.

vește sf vz veste

vestă s.f. Obiect de îmbrăcăminte scurt, fără mîneci și fără guler, care acoperă bustul pînă la talie și care este purtat de bărbați sub haină și de femei peste bluză. Avea o vestă în carouri, cu două buzunare mici. ◊ Vestă de salvare = obiect flotabil care se îmbracă de oamenii de la bord în caz de naufragiu, de accident aviatic sau de lucru pe puntea unui vas cînd marea este foarte agitată. Vestă antiglonț v. antiglonț. ◊ Expr. A avea (sau a ține) (pe cineva sau ceva) în buzunarul de la vestă = a avea în puterea sa, a domina pe cineva sau ceva. • pl. -e. /<fr., it. veste; cf. lat. vestis, -is „veșmînt”.

veste s.f. 1 Fapt, întîmplare, noutate care se aduce sau ajunge la cunoștința cuiva; știre, informație. Două vești aflate în ziua aceea nefastă îi schimbaseră toată viața. ◊ Fără (de) veste = a) Loc.adv. deodată, subit, pe neașteptate, inopinat, brusc; b) Loc.adj. care este neașteptat, neprevăzut. ◊ Expr. A(-i) da (cuiva) de veste = a(-i) aduce la cunoștință (cuiva) ceva, a înștiința, a vesti, a anunța (pe cineva). Mă duc să dau de veste lui cuconu Costache (SADOV.). A prinde de veste sau a prinde veste = a afla, a observa, a remarca, a băga de seamă (din timp). A prins de veste straja, s-a luat după mine (CAR.). Amicii lui au prins de veste că volumul este plin de greșeli tipografice (GAL.). Ce (mai) veste? = ce (mai) e nou? ce noutăți știi? A-i prinde (cuiva) de veste = a) a remarca (la momentul oportun) prezența cuiva într-un anumit loc; b) a-și da seama de sentimentele, de situația, de intențiile etc. cuiva. A nu i se auzi (cuiva) de veste = a nu avea informații în legătură cu cineva. 2 Faimă, renume, reputație. Vestea exagerată a avuțiilor sale (XEN.). ◊ Expr. A (i) se duce (sau a merge, a se lăți) cuiva vestea sau a se duce vestea de ceva = a ajunge foarte cunoscut, vestit, renumit; a căpăta notorietate. I-a mers vestea că ar fi nesimțitor (VIN.). • pl. vești. /<sl. veche вѣсть.

veșcă s.f. (reg.) 1 Peretele circular de lemn sau de metal al sitei, al ciurului, al baniței. ♦ Ext. Sită. ◊ Expr. Trecut (și) prin ciur și prin veșcă sau cernut în ciur și în veșcă = trecut prin ciur și prin dîrmon. 2 Cerc de lemn sau de fier așezat în jurul pietrelor morii pentru a împiedica risipirea făinii. 3 Cerc sau crintă de lemn ori de metal care se folosește ca tipar pentru caș. 4 Coajă desprinsă de la anumite specii de copaci (mai ales de tei), din care se confecționează diverse obiecte (de uz gospodăresc). • pl. vești, -ște. /<ucr. dial. веуко.

VESTE, vești, s. f. 1. Fapt, întâmplare, noutate care se aduce sau ajunge la cunoștința cuiva; știre, informație. ◊ Loc. adv. Fără (de) veste = deodată, subit, pe neașteptate. ◊ Expr. A da de veste = a aduce la cunoștință, a înștiința, a vesti. A prinde de veste = a afla ceva (la timp). Ce (mai) veste? = ce (mai) e nou? ce noutăți știi? 2. Zvon; p. ext. faimă, renume. ◊ Expr. A (i) se duce cuiva vestea sau a se duce vestea de ceva = a ajunge foarte cunoscut, vestit, renumit. – Din sl. vestĩ.

VESTĂ, veste, s. f. Veșmînt scurt pînă în talie, de obicei fără mîneci și fără guler, purtat de bărbați sub haină (v. jiletcă); veșmînt asemănător cu acesta, purtat de femei peste bluză. Omul se căută în buzunarele vestei negre care-i sugruma burta. DUMITRIU, B. F. 49. Mai căută în buzunarul vestei. Mai descoperi cîteva hîrtii de cinci sute. C. PETRESCU, A. 389. Vezi să nu-mi uiți prosopul și vesta albă. BASSARABESCU, V. 41.

VESTE, vești, s. f. 1. Fapt, întîmplare, noutate care se aduce la cunoștința cuiva; știre, informație. Mi-a comunicat veste bună despre prietinul meu. SADOVEANU, N. F. 139. Vestea că direcția refuză să pună lui Bozan piciorul s-a întins vertiginos în uzină. SAHIA, N. 35. Citind aceste vești, împăratul a rămas dus pe gînduri. CARAGIALE, O. III 89. ◊ (Personificat) Vestea alergase ca focul din prag în prag. SDOVEANU, O. VII 79. ◊ Loc. adv. Fără (de) veste = subit, deodată, pe neașteptate. Convoiul, fără, veste A pornit încet la vale. TOPÎRCEANU, B. 20. La urma urmelor, unde nu-i dă și Trăsnea, cel uricios, un pupoi fără veste. CREANGĂ, A. 98. Pornindu-mă a-ți vorbi despre vînătoare, mă văz fără veste pribegind pe răzoarele literaturii. ODOBESCU, S. III 12. ◊ Expr. A da de veste = a aduce la cunoștință, a duce vestea, a înștiința, a vesti. Da Manea și cu Neculai unde-s? I-am trimis pe drum înainte, să ni dea de veste cînd o auzi ceva. BUJOR, S. 152. A prinde de veste (sau, învechit, a lua veste) = a afla. Să nu cumva să te răsufli cuiva, ca să prindă el de veste. CREANGĂ, P. 29. Dușmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste. EMINESCU, O. I 147. Luînd veste de venirea sa. Îi ieși spre întîmpinare. GORJAN, II. I 2. (Transilv.) A lua de veste = a observa, a remarca, a vedea. Cimpoieru-i ia de veste. Stă o clipă, hodinește. Schimbă hora-n cînt de jale. GOGA, P. 101. Ce (mai) veste? = ce e nou? ce noutăți știi? Noroc bun, tînăr voinic! Ce veste, de unde vii? ALECSANDRI, P. P. 21. Ce veste, frumoasa mea doamnă? NEGRUZZI, S. I 145. (în legătură cu poveste) Aminteri, ce mai veste-poveste pe la dv.? CARAGIALE, O. VII 178. 2. (Mai ales în construcție cu verbele «a merge», «a se duce», «a ajunge» etc.) Zvon; p. ext. faimă, renume. Se dusese vestea în lume de cei doi minunați coconi. CARAGIALE, O. III 93. Lățitu-s-a vestea-n lume De frumseța Chiruții. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 491. Vestea-n țeară a agiuns De un hoț cu nume Tuns. ALECSANDRI, P. P. 162. ◊ (În legătură cu poveste) A rămas veste și poveste din bătrîni din oameni buni...ȘEZ. V 510.

VEȘCĂ, vești, s. f. Coaja anumitor copaci, din care se face marginea circulară a sitelor, cercul din jurul pietrelor de moară și al rîșnițelor etc.; p. ext. obiect făcut din această coajă. V. văcălie. Împungînd cu acul în ghergheful întins pe veșca de sită, alegea un trandafir. SADOVEANU, Z. C. 245. Steaua [colindătorilor] se face dintr-o veșcă sau văcălie de coajă de tei. PAMFILE, CR. 127. Împrejurul pietrelor se află un cerc făcut din coajă de copac, numit veșcă... și care împiedică risipirea făinei. DAME, T. 153. Rîșnița are împrejur o veșcă, ca să nu se irosească făina. ȘEZ. VIII 91. ◊ Expr. A fi trecut și prin ciur și prin veșcă = a fi trecut prin multe, a avea experiență; a fi trecut și prin ciur și prin dîrmon, v. ciur.

VESTĂ s.f. Obiect de îmbrăcăminte fără mîneci, care acoperă pieptul și spatele pînă la talie și este purtat (de bărbați) sub haină. [< fr. veste, it. vesta].

VESTĂ s. f. jachetă scurtă, fără guler și fără mâneci. (< fr. veste)

vestă-frigider s. f. 1967 Vestă folosită de unii muncitori, având canale prin care circulă apă rece v. terilenă //din vestă + frigider//

VESTĂ ~e f. Piesă de îmbrăcăminte, de obicei croșetată, fără mâneci și fără guler, care se poartă peste cămașă și acoperă corpul până la talie. [G.-D. vestei] /<germ. Weste, fr. veste

VESTE vești f. Informație care se aduce la cunoștința cuiva; știre; noutate; mesaj. ◊ Fără de ~ (sau pe neprins de ~) pe neașteptate; deodată. A da de ~ a anunța; a înștiința. A prinde de ~ a afla. 2) Comunicare orală neconfirmată; zvon. ◊ A i se duce (sau a-i merge) cuiva ~ea a deveni foarte cunoscut. A-i merge (sau a i se duce) ~ea ca de popă tuns. v. POPĂ. [G.-D. veștii] /<sl. vĕsti

VEȘCĂ ~ti f. 1) Coajă de ulm sau de tei folosită la confecționarea diferitelor obiecte (mai ales site, ciururi). 2) Obiect din astfel de coajă. /<sl. vĕțko

vestă f. jiletcă. [Nemț. WESTE].

veste f. 1. știre: veste bună; a da de veste, a informa; a prinde de veste, a afla: fără veste, pe neașteptate; 2. renume: mers-au vestea ’n lume AL. [Slav, VĬESTĬ, anunțător].

veșcă f. 1. tipar în care se strânge cașul; 2. Mold. văcălie: a fi purtat și în ciur și în veșcă, a trece prin ciur și prin dârmon, a fi deprins cu toate necazurile. [Cf. ung. VÉSKA, baniță, cutie].

vécă, V. veșcă.

*véstă f., pl. e (germ. weste, d. fr. veste, vestă cu mînicĭ p. scrimă, care vine d. it. veste, lat. vestis, haĭnă, veșmînt; ngr. vésta. V. veșmînt). Jiletcă, haĭna scurtă și fără mînicĭ care se poartă pe supt surtuc. V. ilic.

véste f., pl. ștĭ (vsl. vĭesti, veste, d. vĭedĭeti, a ști, și vidĭeti, a vedea. V. poveste, vedenie, s-po-vedesc). Știre, informațiune, lucru anunțat: a trimete veste, a sosi veste. Fără (de) veste, de odată, pe neașteptate: a sosi fără de veste. A da de veste, a trimete veste, a informa, a semnala: a da de veste cuĭva de cele ce i se uneltesc. A prinde de veste, a afla, a observa: cînd am prins de veste, focu se întinsese mult. A merge vestea, a se răspîndi zvonu, renumele: ajunsese un învățat de-ĭ mersese vestea. Ce maĭ veste-poveste? ce maĭ știĭ, ce maĭ noŭ, ce aĭ de spus?

véșcă f., pl. ște, ștĭ și șcĭ, și (Trans. și) vécă și veacă, pl. vecĭ (vsl. vĭeko, pleoapă, capac; rus. vĭeko, coșuleț, pleoapă, dim. vĭečko, coșuleț, de unde și ung. véska, oboroc). Văcălie. Tiparu în care se pune cașu. A fi trecut și pin cĭur, și pin veșcă (și pin sită, și pin cĭur saŭ și pin cĭur, și pin dîrmon), a fi trecut pin toate relele, a avea experiența vițiilor.

+da de știre/de veste (a ~) (a vesti) loc. vb. v. da²

vestă s. f., g.-d. art. vestei; pl. veste

veste s. f., g.-d. art. veștii; pl. vești corectat(ă)

veșcă (reg.) s. f., g.-d. art. veștii; pl. vești

vestă s. f., g.-d. art. vestei; pl. veste

veste s. f., g.-d. art. veștii; pl. vești

veșcă s. f., g.-d. art. veștii; pl. vești

vestă s. f., g.-d. art. vestei; pl. veste

veste s. f., g.-d. art. veștii; pl. vești

veșcă s. f., g. -d. art. veștii; pl. vești/vește

veste, vești.

VESTĂ s. jiletcă, (pop.) laibăr. (Purta ~ sub haină.)

VESTE s. v. strigări, vestiri.

VESTE s. 1. v. știre. 2. mesaj, știre, (înv.) solie. (I-a transmis următoarea ~...) 3. v. informație. 4. cunoștință, informație, știre, (prin Transilv.) hir, (înv.) mărturie, pliroforie, știință. (Ai vreo ~ despre el?) 5. faimă, renume, (rar) pomină. (I-a mers ~ pretutindeni.)

VEȘCĂ s. 1. văcălie, (Transilv.) veacă. (~ sitei, a ciurului.) 2. (TEHN.) (reg.) strat, (Transilv.) veacă. (~ de la pietrele morii.)

VESTĂ s. jiletcă, (pop.) laibăr. (Purta ~ sub haină.)

veste s. v. STRIGĂRI. VESTIRI.

VESTE s. 1. știre, (rar) semn, (înv.) cuvînt, glas, havadiș, pliroforie, ștafetă, (turcism înv.) mujdea. (Așteaptă cu nerăbdare o ~ de la el.) 2. mesaj, știre, (înv.) solie. (I-a transmis următoarea ~...) 3. comunicare, informație, înștiințare, știre. (A primit o ~ de mare importanță.) 4. cunoștință, informație, știre, (prin Transilv.) hir, (înv.) mărturie, pliroforie, știință. (Ai vreo ~ despre el?) 5. faimă, renume, (rar) pomină. (I-a mers ~ pretutindeni.)

VEȘCĂ s. 1. văcălie, (Transilv.) veacă. (~ sitei, a ciurului.) 2. (TEHN.) (reg.) strat, (Transilv.) veacă. (~ de la pietrele morii.)

veste (vești), s. f. – 1. Știre, noutate, zvon. – 2. Faimă. Sl. vĕstĕ „faimă” (Miklosich, Lexicon, 122; Cihac, II, 455), de la vidĕti, viždą „a vedea”, cf. poveste, vedenie. – Der. vesti, vb. (a anunța); vestit, adj. (faimos, celebru); vestitor, adj. (care anunță, care vestește); prevesti, vb. (a anunța, a prezice), din sl. prĕdŭvĕstiti; prevestitor, adj. (care prezice, profetic); vestnic, s. m. (trimis), înv.

veșcă, vește, s.f. (reg.) 1. văcălie. 2. tipar în care se pune cașul.

VESTĂ DE SALVARE mijloc de supraviețuire în caz de amerizare, putând fi confecționată din plută sau din cauciuc (acționată pneumatic de butelii cu CO₂). Vesta de salvare este utilizată și de parașutiști pentru lansările pe apă.

veșcă, vești, s.f. – (reg.) 1. Coajă de copac din care se face marginea circulară a sitelor. 2. Cercul de lemn ondulat, din jurul pietrelor de moară și al râșnițelor, care nu permit să iasă făina afară (ALR, 1956: 178): „Îi colbu care se strânje la veșca morii” (Bilțiu, 2001: 340). – Din ucr. dial. večka (DEX, MDA).

veșcă, vești, s.f. – 1. Coajă de copac din care se face marginea circulară a sitelor. 2. Cercul de lemn ondulat, din jurul pietrelor de moară și al râșnițelor, care nu permit să iasă făina afară (ALR 1956: 178): „Îi colbu care se strânje la veșca morii” (Bilțiu 2001: 340). – Din ucr. veska (Felecan 1983).

a-i merge buhul / vestea (ca de popă tuns) expr. a fi foarte cunoscut (în special prin acțiuni negative).

veste galbene expr. (tox.) capsule de nembutal, substanță psihotropă.