VAPOR, vapoare, s. n. Navă pusă în mișcare de un motor propriu. ♦ Navă propulsată de o mașină cu aburi. – Din ngr. vapori.

vapor² sn [At: GOLESCU, Î. 79 / Pl: ~oare, (înv 1, 2) ~uri sn, (îvr 1, 2) ~i sm / E: ngr ῶαπόρη, it vapore, fr vapeur] 1 Navă propulsată cu ajutorul unei mașini cu aburi. 2 (Pgn) Navă propulsată cu ajutorul unei surse proprii de energie. 3 (Reg; șîs ~ cu aburi) Locomobilă (cu abur). 4 (Reg) Epitet depreciativ pentru un cal masiv.

vapor¹ sm [At: AMFILOHIE, G. F. 149^v/12 / V: (asr 1-4, 7-10) ~oare (Pl: ~oare, ~ori), (înv 5, 6) ~pură sf, (îvr 1) ~e ssp / Pl: ~i sm, (înv 5-10) ~uri sn / E: fr vapeur, lat vapor, it vapore] 1 sm (Înv; mpl) Ceață (3). 2 sm (Adesea determinat prin „de apă”; mpl) Starea normală apei peste punctul ei de fierbere, care se poate utiliza ca forță motrice Si: abur (1). 3 sm (Înv; îs) Trăsură cu (sau de) ~ Diligență (cu abur). 4 sm (Mpl) Substanță aflată în stare gazoasă, la o temperatură inferioară temperaturii ei critice. 5 sn (Înv) Emanație (1). 6 sn (Înv) Miasmă. 7 smp (Înv) Exalații care, după medicina veche, erau emanate de sânge sau de unele umori și produceau tulburări ale creierului. 8 smp (Med; înv) Tulburări ale creierului (isterie, ipohondrie) produse de vapori (7). 10 smp (Rar) Factori care provoacă tulburări ale minții.

vapor s.m., s.n. I s.m. 1 (fiz.) Apă în stare gazoasă; starea normală, a apei peste punctul ei de fierbere (care se poate utiliza ca forță motrice); abur. 2 (mai ales la pl.) Substanță aflată în stare gazoasă, la o temperatură inferioară temperaturii ei critice. Vapori de mercur. 3 Exalații care, după medicina veche, erau emanate de sînge sau de unele umori și produceau tulburări ale creierului. II s.n. Navă propulsată cu ajutorul unui motor cu aburi. ♦ Gener. Navă propulsată cu ajutorul unei surse proprii de energie. • pl. m. -ori, n. -oare, -uri. și (înv.) vapoare, vapură, vapore s.f. /<it. vapore, lat. vapor, -oris, fr. vapeur, ngr. βαπόρι.

VAPOR, vapoare, s. n. Navă pusă în mișcare de un motor propriu. – Din ngr. vapori.

VAPOR¹, vapori, s. m. (De obicei la pl.) 1. Corp în stare de agregare deosebită de cea lichidă și de cea solidă, la temperatură mai joasă decît temperatura critică a substanței care-l constituie; stare de agregare gazoasă a unei substanțe, care la temperatura și presiunea normală se găsește în stare lichidă. V. abur. Casa și-o ridicase în primul an, cînd își cumpărase batoza de treier cu vapor. MIHALE, O. 413. [Bozan] sta întins pe pămînt, înălțîndu-se din el vapori fierbinți. SAHIA, N. 34. ◊ (Franțuzism) Cal-vapor = cal-putere, v. cal. Dincolo, urlau motoare cu mii de cai-vapori. C. PETRESCU, R. DR. 37. 2. Emanație, efluviu, tărie. (Atestat în forma articulată vaporile) [Ședea] dormitînd sub vaporile vinului de Chipru. HASDEU, I. V. 83. – Pl. art. și: (f., neobișnuit) vaporile.

VAPOR², vapoare, s. n. Navă mare pusă în mișcare de un motor propriu cu abur și folosind la transportul pe apă al mărfurilor și al călătorilor. Un vapor alb de călători trecea prin dreptul farului ieșind în larg. CAMIL PETRESCU, N. 87. În apa docului vapoarele începură să alerge. DUNĂREANU, CH. 223. Minunat lucru-i vaporul! ALECSANDRI, T. I 310.

VAPOR s.m. (De obicei la pl.) Substanță aflată în stare gazoasă cînd temperatura e sub temperatura critică; abur. ◊ Cal-vapor = cal-putere. [< fr. vapeur, lat. vapor].

VAPOR s.n. Navă pusă în mișcare de un motor (cu abur). [< ngr. vapori].

VAPOR ~oare n. Navă propulsată de un motor, care efectuează transportul maritim. /<it. vapore, lat. vapor, fr. vapeur

vapor m. 1. abur: vapori de apă, vapori de iod; 2. aburi de apă întrebuințați ca putere motrice: prima mașină propriu-zisă cu vapori a fost construită în 1767 de mecanicul englez James Watt. ║ n. corabie pusă în mișcare cu vapori: a pornit cu vaporul.

*vapór n., pl. oare (fr. vapeur, „abur” ca s. f. și „vapor” ca s. m., d. lat. vápor, vapóris, abur; it. vapóre). Corabie (bastiment) cu abur: vapor transatlantic. („Vapoare” se numesc în special cele cu zbaturĭ, ĭar cele cu élice „probele”). S. m. pl. Abur: mașina cu vaporĭ. Cal-vapor. V. cal. V. și abur și corabie.

vapoare sf vz vapor

vapore ssp vz vapor¹

vapură sf vz vapor

vapoare s.f. v. vapor.

vapore s.f. v. vapor.

vapură s.f. v. vapor.

VAPORI s. m. pl. substanță aflată în stare gazoasă la o temperatură inferioară celei critice. (< fr. vapeur, lat. vapor)

vapor-zburător s. n. ◊ „Începând cu această primăvară pe apele Canalului Mânecii circulă un nou tip de ambarcațiune – hidropterul. Construit de societatea aviatică americană Boeing, acest vapor-zburător nu glisează pe apă, ci o survolează datorită aripilor sale escamotabile comandate de un ordinator.” Sc. 27 V 79 p. 5 (din vapor + zburător, după engl. flying boat, floatplane; CD)

vapor(aș)-hotel s. n. Vapor(aș) amenajat ca hotel ◊ „Pe malul Araguaiei ancorase un mic vaporaș-hotel.” Sc. 25 III 67 p. 1. ◊ „Șantierele navale Elsinore, Danemarca, au anunțat intrarea în producție a primelor vapoare-hotel. Noul tip de navă [...] va putea găzdui până la 432 de pasageri.” R.l. 12 VII 77 p. 6 //din vapor(aș) + hotel//

VAPORI m. pl. Substanță care se află în stare gazoasă. /<it. vapore, lat. vapor, fr. vapeur

vapor (navă) s. n., pl. vapoare

vapor (navă) s. n., pl. vapoare

vapor (navă) s. n., pl. vapoare

vapor (substanță) s. m., pl. vapori

vapori (aburi) s. m. pl.

vapori (aburi) s. m. pl.

vapor (-ori), s. m. – 1. Gaz, abur. – 2. (S. n.) Vapor, barcă. – Mr. pampore. It. vapore, fr. vapeur; mr., din ngr. παμπόρι. – Der. vaporiza, vb. (a se evapora); vaporizator, s. n. (aparat care produce vapori); vaporos, adj. (diafan, străveziu).

VAPOR s. (MAR.) navă, vas, (rar) bastiment. (~ de mare tonaj.)

VAPOR s. (MAR.) navă, vas, (rar) bastiment. (~ de mare tonaj.)

VAPORI s. pl. abur. (~ii sunt un agent termic.)

VAPORI s. pl. abur. (~ sînt un agent termic.)