error
V-am redirecționat automat de la věřit la Vit.

2 intrări

4 definiții

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

viț2 sn [At: D. ZAMFIRESCU, Î. 134 / S și: witz / Pl: ~uri / E: ger Witz] (Gms) Glumă1 (2).

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

VIȚ, vițuri, s. n. Glumă. (din germ. Witz = glumă < germ. de sus medie witze < v. germ. de sus wizzi = înțelegere, înțelepciune, judecată < got. unwitti = neștiință) [et. și WDW]

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

VIT lat. Vitus. 1. Vitu, b., în Panonia, sec. XIII, (Drăg); – Gh. (BAP II 197); -I. (Ist Pl. 381); -l, romîn din Serbia, sec. XIV (DH IV1); -l, Lup (Sur III). 2. Viteu (Mar). 3. Vită f., ar (Fărș). 4. + -ca Vitca f. (16 A I 432 și AO XV 290). 5. + -an: Vitan pren. (17 B I 167); – fam (AO XV 290). Frecv. act. ca nume de fam.: Vitănești s. Cf. Vitomirești s. < sl. Vitomir, de aceeași origine calendaristică. Vilioara s., munt., de orig. necunoscută. 6. Din magh. Vidó < lat. Vitus: Vida, ard. (Viciu 13).

VIT < st. vitus catolic, < lat. vita, la noi prin srb.-blg. Vitomir (Drăg 53 n. 8). 1. Vitul, vlah din Serbia (Rad 82 p. 127). 2. Vitan, frecv. 3. + -voiu: Vitevoiu, D-tru, 1640 (BCI V 191); Vitioara t.

Intrare: Vit
nume propriu (I3)
  • Vit
Intrare: viț
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • viț
  • vițul
  • vițu‑
plural
  • vițuri
  • vițurile
genitiv-dativ singular
  • viț
  • vițului
plural
  • vițuri
  • vițurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)