văpăire sf vz văpăiere

VĂPĂI, pers. 3 văpăiește, vb. IV. Intranz. (Înv.) A arde cu văpăi. [Var.: văpăia vb. I] – Din văpaie.

VĂPĂIA vb. I v. văpăi.

văpaia v vz văpăi

văpăi vi [At: BIBLIA (1688), 45² /20 / V: ~a / Pzi: ~esc / E: văpaie] (Înv) 1 A arde cu flacără. 2 A lumina.

văpăiere sf [At: POLIZU / V: ~ire / Pl: ~ri / E: văpăi] 1 Ardere cu flacără Si: (îdt) văpăială (1). 2 (Pex) Pâlpâire.

văpăi vb. IV. intr. (înv) 1 A arde cu flăcări. 2 A lumina. • prez.ind. pers. 3 -iește. /de la văpaie.

văpăiere s.f. (înv.) Acțiunea de a văpăi; ext. pîlpîire. • pl. -i. /v. văpăi.

VĂPĂI, pers. 3 văpăiește, vb. IV. Intranz. (Înv.) A arde cu văpăi. – Din văpaie.

VĂPĂI vb. IV v. văpăia.

VĂPĂIA, văpăiez, vb. I. Intranz. (Învechit) A arde cu flacără. Un foc de surcele văpăia pe vatră. ODOBESCU, S. I 153. Focuri de surcele De departe văpăiati. VĂCĂRESCU, P. 12. ◊ Fig. (În personificări) Tu lună! scînteiezi, Și prin desiș, în crînguri, ca flăcări văpăiezi. ODOBESCU, S. I 28. – Variantă: văpăi, văpăiesc, vb. IV.

VĂPĂIERE văpăieri, s. f. (Învechit) Acțiunea de a văpăia; pîlpîire. Semăna cu cea din urmă văpăi^re a candelei ce se stinge. ODOBESCU, la CADE.

văpăì v. a scoate văpăi: un foc de surcele văpaia pe vatră OD.

văpăiere f. flăcărare: cea din urmă văpăiere a candelei OD.

!văpăia (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 văpăiază, imperf. 3 pl. văpăiau; conj. prez. 3 să văpăieze; ger. văpăind

văpăiere (înv.) s. f., g.-d. art. văpăierii; pl. văpăieri

văpăi / văpăia (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. văpăiește / văpăiază, imperf. 3 sg. văpăia; conj. prez. 3 să văpăiască / să văpăieze

văpăiere (înv.) s. f., g.-d. art. văpăierii; pl. văpăieri

văpăi/văpăia vb., ind. prez. 3 sg. văpăiește/ văpăiază, imperf. 3 sg. văpăia; conj. prez. 3 sg. și pl. văpăiască/văpăieze

văpăiere s. f., g.-d. art. văpăierii; pl. văpăieri