VOTRU, votri, s. m. 1. (Reg.) Persoană care mijlocește o căsătorie. 2. (Înv.) Codoș, proxenet. – Cf. sl. vŭtrĭ, votrĭ.

votru, voatră smf [At: PRAV. 171 / V: (îrg) ho~, (reg) mo~ / Pl: ~ri, voatre / E: ns cf vsl вътрь, вотрь] 1 (Îrg) Proxenet. 2 (Reg) Persoană care servește ca intermediar între doi îndrăgostiți. 3 (Trs) Persoană care mijlocește o căsătorie.

votru, voatră s.m., s.f. 1 (reg.) Persoană care mijlocește o căsătorie. Cînd pleacă feciorul cu votrii lapețit, treaba-i de regulă isprăvită (POP.). 2 (înv.) Codoș, proxenet. Rușinea de a se-ncrede într-a hotrului știință, în inima unei fete ține cinstea înființă (CON.). • pl. -i, -e. și (înv., reg.) hotru, hoatră s.m., s.f. /cf. slav. вътрь, вотрь „fierar”.

VOTRU, VOATRĂ, votri, voatre, s. m. și f. 1. (Reg.) Persoană care mijlocește o căsătorie. 2. (Înv.) Codoș, proxenet. – Cf. sl. vŭtrĩ, votrĩ.

VOTRU, VOATRĂ, votri, voatre, s. m. și f. 1. (Regional) Persoană care mijlocește o căsătorie. O cunoscu îndată că era voatra care votrise pe Chiva. MARIAN, NU. 97. 2. (Învechit) Codoș, proxenet. Acum mi se poruncește să fiu codoș și pezevenghi, adică votru. ODOBESCU S. I 276.

VOTRU, VOATRĂ s. m. și I. (Mold., ȚR) Proxenet, codoș. A: Hotru (supuitoriu MUNT.) să cheamă și cela ce îndeamnă și amăgește pre vrun cucon, de-l spurcă cineva și face sodomie. PRAV. Doamna lui, Ioana, ca să fie slobodă în desfrînate și spurcate faptele ei ce avea, prin hotrii săi italieni l-au omorît. M. COSTIN. Chemă pre o ghotră (lemma: n e c u r a t ă) . . . fără rușine . . . carea avea nouă fiice și toate le-nvățase curve. DOSOFTEI, VS. B: Votrul sau supuitoriu se cheamă cela ce are muieri la casa lui, dă le ține pentru dobînda lui, carele-si dau trupurile dă le spurcă bărbații. ÎNDREPTAREA LEGII.• Variante: hotru, hotră (PRAV.; M. COSTIN; DOSOFTEI, VS). Etimologie necunoscută. Cf. sl. vŭtrĭ, votrĭ. Vezi și votri, votrie.

hotru, ~ă smf vz votru

motru², moatră smf vz votru

HOTRU, HOTRĂ s.m. și f. v. votru, voatră.

votru (înv., reg.) (desp. vo-tru) s. m., art. votrul; pl. votri, art. votrii

votru (reg.) (vo-tru) s. m., art. votrul; pl. votri, art. votrii

votru s. m. (sil. -tru), art. votrul; pl. votri, art. votrii

VOTRU s. v. codoș, mijlocitor, pețitor, proxenet.

votru s. v. CODOȘ. MIJLOCITOR. PEȚITOR. PROXENET.

votru (-ri), s. m. – 1. Codoș, proxenet. – 2. (Trans.) Pețitor. – Var. Mold. hotru, Banat motru și der. Origine incertă. Pare să depindă de sb. motriti „a privi”, dar rezultatele rom. nu sînt clare. Legătura cu sl. votrĭ „fierar”Tiktin) nu pare mai convingătoare. Poate metateza lui *vrotu (vrut) < a vrea, cf. vruță „codoașă”. – Der. votri, vb. (a codoși; Mold., a critica, a insulta; Trans., a aranja o căsătorie); votrie (var. votrenie), s. f. (codoșlîc). Cf. Iordan, BF, IX, 122.

votru, votri, s.m. – (reg.; înv.) 1. Lotru, tâlhar. 2. Bărbat afemeiat. 3. Proxenet. „Târgu l-am înconjurat / Și pe votru l-am aflat” (Bârlea, 1924: 88). – Cf. sl. vǔtrǐ, votrǐ (Tiktin, cf. DER; DEX, MDA).

votru, -i, s.m. – 1. Lotru, tâlhar. 2. Bărbat afemeiat. 3. Proxenet: „Târgu l-am înconjurat / Și pe votru l-am aflat” (Bârlea 1924: 88). – Cf. sl. vǔtrǐ, votrǐ (DEX).