UZUFRUCT s. n. Drept acordat unei persoane de a se folosi pe deplin de un bun care aparține altei persoane și pe care trebuie să-l restituie la încetarea acestui drept. – Din lat. usufructus. Cf. fr. usufruit.

uzufruct sn [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 65 / S și: usu~ / Pl: ? / E: lat usufructus cf fr usufruit] (Jur; șîs drept de ~) Drept acordat unei persoane de a se folosi pe deplin de un bun care este proprietatea altei persoane, cu obligația de a conserva substanța bunului și de a-l restitui la încetarea acestui drept.

UZUFRUCT s. n. Drept acordat unei persoane de a se folosi pe deplin de un bun care aparține altei persoane și pe care trebuie să-l restituie la încetarea acestui drept. – Din lat. uzufructus. Cf. fr. usufruit.

UZUFRUCT s. n. Drept acordat unei persoane de a se folosi pe deplin (și pe tot timpul vieții) de un bun care nu este proprietatea ei și pe care nu are dreptul să-l înstrăineze.

UZUFRUCT s.n. Drept pe care îl are cineva de a se bucura de folosința unor lucruri care sunt proprietatea altuia, cu obligația de a le conserva substanța. [< lat. usufructus, cf. fr. usufruit].

UZUFRUCT s. n. drept al cuiva de a se folosi de un bun care aparține altei persoane. (< lat. usufructus, după fr. usufruit)

UZUFRUCT ~e n. jur. Drept de a beneficia de bunuri străine cu obligația de a le păstra și a le restitui la termenul prevăzut. /<lat. usufructus

uzufruct n. Jur. dreptul de a se folosi de venitul unei moșteniri sau de dobânzile unui capital, a căror proprietate aparține altuia.

*uzufrúct n., pl. urĭ (lat. usufructus, d. usus, uz, și fructus, folosință). Jur. Dreptu de a te folosi de venitu uneĭ moștenirĭ, de dobînzile unuĭ capital care e proprietatea altuĭa (ca dreptu părinților față de averea copiilor minorĭ și al soțuluĭ față de averea soțiiĭ. Acest uzufruct se numește legal).

uzufruct (desp. -zu-fruct) s. n.

uzufruct (-zu-fruct) s. n.

uzufruct s. n. (sil. -fruct)

uzufruct s. n. (sil. -fruct)

uzufruct.