7 definiții pentru «utrenie»   declinări

UTRÉNIE, utrenii, s. f. Slujbă religioasă care se oficiază în Biserica ortodoxă dimineața (foarte devreme), înaintea liturghiei. ◊ Loc. adv. Pe la utrenie = dis-de-dimineață. [Var.: (reg.) utrínă s. f.] – Din sl. utrĩnja.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de cata | Semnalează o greșeală | Permalink

UTRÉNIE ~i f. Slujbă religioasă oficiată dimineața, înainte de liturghie. ◊ Pe la ~ dis-de-dimineață. [G.-D. utreniei] /<sl. utrinja
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Utrenie ≠ vecernie
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

utrénie (-ii), s. f. – Slujbă de dimineață. – Var. utrene, utrăne, utrine, utîrne, otîrnie. Sl. utrinja (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 441).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

utrénie s. f. (sil. -tre-ni-e), art. utrénia (sil. -ni-a), g.-d. art. utréniei; pl. utrénii, art. utréniile (sil. -ni-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

utrenie (Biz.) (‹ sl. о трьнь) și otrina (‹ gr. ὄρθρος [orthos], „răsărit, zori”; fr. matines), una dintre cele șapte laude*, ce se săvârșește în cursul dimineții (la mănăstiri în fiecare zi iar la bisericile de enorie numai în duminici și sărbători), cuprinzând rugăciunile, cântările și citirile prescrise de biserică pentru această slujbă. Există trei tipuri de u.: u. Învierii, u. mare sau cu polieleu și u. de toate zilele, toate începând cu psalmul* de dimineață (gr. ψαλμος ὄρθριος) și se termină cu doxologia*. Această laudă este cunoscută încă de la începuturile creștinismului, fiind semnalată, într-o scrisoare, de către Pliniu cel Tânăr, împăratului Traian. Echiv. lat.: Officium matutinum.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

utrénie, utrenii s. f. 1. Slujbă religioasă care se oficiază în Bis. ortodoxă dimineața devreme, înaintea liturghiei; otrină, mânecare. ◊ Utrenia sâmbetei celei mari = utrenia din vinerea mare, când are loc prohodul. ◊ Loc. adv. Pe la utrenie = dis-de-dimineață. 2. Utreniile de la Bruges, nume sub care este cunoscută răscoala antifranceză din Flandra din mai 1302, în urma căreia a început eliberarea Flandrei, nume care vine de la slujba de dimineață (utrenia), când a izbucnit răscoala. [Var.: (reg.) utrínă, (înv.) otârnie s. f.] – Din sl. utrinja.
Sursa: D.Religios (1994) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink