uscare sf [At: PSALT. 207 / Pl: ~cări / E: usca] 1 Scoatere totală sau parțială a umezelii dintr-un obiect pe cale naturală (prin evaporare) sau artificială (printr-un procedeu tehnic) Si: zbicire, zvântare, (reg) ojijire. 2 Pierdere (totală) a sevei Si: ofilire, veștejire. 3-4 (Îvr) Uscătură (5-6). 5 Deshidratare (a unor alimente) în vederea conservării. 6 Slăbire (din cauza unei boli, a unei suferințe etc.).

USCARE, uscări, s. f. Acțiunea de a (se) usca. 1. Zbicire, zvîntare. Uscarea rufelor. 2. Conservare prin deshidratare a legumelor, fructelor, cărnii etc. Uscarea [peștelui] se face de gospodarii ce au primprejur ape bogate în pește. PAMFILE, I. C. 73. Uscarea prunelor... pentru iarnă se face în mai multe feluri. id. ib. 232.

uscáre f. Acțiunea de a usca. Ps. S. Uscăcĭune.

USCA, usuc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A scoate sau a-și pierde umiditatea printr-un procedeu mecanic, prin expunere la soare, la vânt, la foc etc.; a (se) zbici, a (se) zvânta. ◊ Expr. (Refl.) A i se usca gura (sau gâtul) ori a se usca de sete = a avea o senzație puternică de sete. (Absol.) Bea de usucă = bea foarte mult. ♦ Refl. (Despre ochi) A înceta să mai plângă; (despre lacrimi) a înceta să mai curgă. 2. Tranz. A deshidrata legume, fructe, pește pentru a le putea conserva. 3. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă vlaga, a slăbi sau a face să devină slab, palid; p. ext. a (se) chinui, a (se) consuma. ♦ Refl. (Despre organe sau părți ale corpului) A se atrofia. 4. Refl. (Despre plante, frunze, flori) A-și pierde seva; a se veșteji, a se ofili. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face pe cineva să cheltuiască mult; a ruina, a sărăci. 6. Refl. Fig. (Fam.) A suferi lipsuri, privațiuni, a duce o viață grea. – Lat. exsucare.

usca [At: CORESI, EV. 198 / Pzi: usuc, (reg) usc, usâc, 2 usuci, (reg) uști, ușchi, uschi (P și: bisilabic), ușuci, usâci, 3 usucă, (reg) uscă, ușcă, usăcă, 4 uscăm, (reg) ușcăm, usucăm, 5 uscați, (reg) ușcați, usucați, 6 usucă, (reg) uscă, ușcă / E: ml *exsucare] 1 vtr A scoate total sau parțial umezeala dintr-un obiect pe cale naturală (prin evaporare) sau artificială (printr-un procedeu tehnic) Si: a zbici, a zvânta, (reg) a ojiji. 2 vr (Îe) A se ~ de sete A avea o senzație puternică de sete. 3 vr A-și pierde prin evaporare lichidul aflat la suprafață. 4 vr (Îe) A i se ~ gura (sau gâtul) A avea o puternică senzație de sete. 5 vr (D. umflături cu caracter purulent, iritații cutanate) A pierde lichidul care produce inflamația. 6 vt (C. i. ochii, obrajii, pielea corpului) A freca (ușor) pentru a elimina de pe suprafață lichidul care o umezește. 7 vtrf (D. ochi; adesea îcn) A înceta să mai lăcrimeze. 8 vr (D. lacrimi; adesea îcn) A înceta să mai curgă. 9 vr (Pop; d. carne) A se deshidrata excesiv prin prăjire. 10 vtr (D. plante și părți ale lor; pex, d. pajiști, păduri etc.) A-și pierde (cu totul) seva Si: a se pârjoli, a se ofili, a se veșteji. 11 vr (Rar; d. pământ) A rămâne lipsit de vegetație (din cauza lipsei de apă). 12 vr (Înv; d. semințe) A-și pierde puterea de germinare. 13 vr (Reg; d. cereale) A se coace prea tare și a se scutura. 14 vtf (C. i. apa unui râu, a unui lac etc.) A face să dispară (prin evaporare) Si: a seca. 15 vt(a) (Îe) Bea de usucă sau usucă pe unde trece Bea foarte mult. 16 vt (C. i. alimente, nutreț etc.) A deshidrata pentru conservare. 17 vr (Fig; adesea urmat de determinările „(de) pe picioare”, „din picioare”) A-și pierde vlaga (din cauza unei boli, a unei suferințe etc.). 18 vr (Pex; fig; adesea urmat de determinările „(de) pe picioare”, „din picioare”) A se chinui (7). 19 vr (D. corpul uman, organe sau părți ale lui) A-și pierde puterea vitală. 20 vr (D. corpul uman, organe sau părți ale lui) A se atrofia (1). 21 vr (Fig; d. inimă, suflet) A-și pierde sensibilitatea, căldura. 22 vt (Fig) A face să nu mai existe Si: a distruge (1), a nimici, a prăpădi. 23 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în bătaie (sau în bătăi) A bate pe cineva foarte tare Si: bătaie. 24 vt (Îe) L-a bătut de la ~t la mațe Se spune despre cineva care a fost bătut foarte tare. 25 vt (Fam; fig) A face pe cineva să cheltuiască mult Si: a ruina, a sărăci. 26 vt (Fam) A aduce cuiva nenoroc la jocul de cărți. 27 vt (Fam) A face pe cineva să piardă mulți bani, șezându-i alături. 28 vr (Fam; fig) A suferi lipsuri, privațiuni. 29 vr (Fam; fig) A duce o viață grea. 30 vr (Înv; îe) A se ~ de foame A avea o puternică senzație de foame Si: a flămânzi (2). 31 vt (Îe) A ~ zilele (cuiva) A face (cuiva) viața grea.

USCA, usuc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A scoate sau a-și pierde umiditatea printr-un procedeu mecanic, prin expunere la soare, la vânt, la foc etc.; a (se) zbici, a (se) zvânta. ♦ Expr. (Refl.) A i se usca gura (sau gâtul) ori a se usca de sete = a avea o senzație puternică de sete. (Absol.) Bea de usucă = bea foarte mult. ♦ Refl. (Despre ochi) A înceta să mai plângă; (despre lacrimi) a înceta să mai curgă. 2. Tranz. A deshidrata legume, fructe, pește pentru a le putea conserva. 3. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă vlaga, a slăbi sau a face să devină slab, palid; p. ext. a (se) chinui, a (se) consuma. ♦ Refl. (Despre organe sau părți ale corpului) A se atrofia. 4. Refl. (Despre plante, frunze, flori) A-și pierde seva; a se veșteji, a se ofili. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A stoarce pe cineva de bani; a ruina, a sărăci. 6. Refl. Fig. (Fam.) A suferi lipsuri, privațiuni, a duce o viață grea. – Lat. exsucare.

USCA, usuc, vb. I. 1. Tranz. A scoate umezeala din sau de pe ceva (printr-un procedeu mecanic sau prin expunere la soare, la vînt, la foc etc.); a zbici, a zvînta. Să nu răcești... Să-ți uscăm hainele. DELAVRANCEA, O. II 351. Pe piscul Grohotișului, un cioban deșteptat de furtună își atîța iar focul, ca să-și usuce opincile. RUSSO, O. 114. Seceră orz de prînzare Și-l usucă-ntr-o căldare. ALECSANDRI, P. P. 353. ◊ Refl. Oaspeții s-au dat lîngă vatră să se usuce. SADOVEANU, O. VIII 255. Ne-am întins la soare să ne uscăm. GALACTION, O. I 62. Ședeam afară la soare cu pielea goală pînă se usca cenușa pe noi. CREANGĂ, A. 28. El intră într-o cafenea de alături, ca să se usuce. EMINESCU, N. 35. (Expr.) A se usca (sau a i se usca cuiva) gura (sau gîtul) de sete, se spune cînd cineva are o senzație puternică de sete, de căldură etc. Striga în gura mare că se usucă de sete. CREANGĂ, P. 242. ◊ Intranz. (În expr.) Bea de usucă = bea foarte mult. (Rar, într-o construcție tranzitivă) Vinul bun, ocaua mică, Beau voinicii de-l usucă. TEODORESCU, P. P. 331. ♦ Refl. (Despre ochi) A înceta să mai verse lacrimi; (despre lacrimi) a înceta să mai curgă. Noapte-n codri mă apucă, Copacilor sînt nălucă, Ochi-mi nu se mai usucă. ALECSANDRI, P. P. 277. ◊ Tranz. Ochii din lacrămi nu și-i mai uscară. ISPIRESCU, L. 162. Mireasa nu mai usca ochii, într-una plîngea. ȘEZ. II 112. 2. Tranz. A deshidrata legume, fructe, carne, pește etc. (pentru a le putea conserva mai multă vreme). 3. Refl. (Despre plante, p. ext. despre locul unde cresc) A-și pierde seva; a se veșteji, a se ofili. Pe unde trece ea, fața pămîntului se usucă. EMINESCU, N. 7. Vara trece, iarna vine, Și tu, codre, te-ai uscat! ALECSANDRI, P. A. 56. Iarba se usucă pe unde călcăm. RUSSO, O. 38. ◊ Fig. Să mă primblu... să mă mai răcoresc, că m-am uscat aici în provinție. ALECSANDRI, T. 197. 4. Refl. (Despre ființe) A-și pierde vlaga, a slăbi peste măsură (ca urmare a unei stări fizice sau psihice chinuitoare). De ce, cînd o văd, mă usuc? SADOVEANU, O. I 290. Moartea... se uscase de se făcuse cîrlig. ISPIRESCU, L. 10. Amîndoi într-o durere se uscau de pe picioare. CONACHI, P. 84. ◊ (Determinat prin «de dor») Te usuci de dorul cui știu eu. CREANGĂ, A. 117. Susano... îmi ești drăguță și mă usuc de dorul tău. ALECSANDRI, T. 706. ◊ Tranz. fact. La Sebiș ori în altă parte Mereu același dor de ducă Spre Nu-știu-unde mă usucă, Mă chinuie mereu, mă arde. BENIUC, V. 16. Această idee îl usucă pe picioare. ALECSANDRI, S. 8. ♦ (Despre organe sau părți ale corpului) A se atrofia, a se închirci. De ce nu-mi răspunzi? Ți s-a uscat limba? CONTEMPORANUL, VI_II 118. ◊ Tranz. (Atestat în forma usuca) Trecînd un glonț de tun aproape, mi-au usucat un picior ș-am rămas invalid. BUDAI-DELRANU, Ț. 66. (Fig.) Învățătura cărților nu i-a uscat inima, cum se întîmplă adesea. C. PETRESCU, A. R. 23. ◊ Intranz. (Rar) Nu voi, tată, să usuce Al meu suflet tînăr, vesel. EMINESCU, O. I 65. 6. Tranz. fact. Fig. (Rar) A face să cheltuiască mult, a stoarce de bani; a ruina. Nu pre am parale la mine, că... Bucureștiu ista m-o uscat. C. PETRESCU, Î. II 198. – Prez. ind. și: usc (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 59). – Variantă; usuca vb. I.

USUCA vb. I. v. usca.

A USCA usuc tranz. A face să se usuce; a seca; a asana. ◊ Bea de usucă face abuz de băuturi alcoolice. /<lat. exsucare

A SE USCA mă usuc intranz. 1) A rămâne fără apă sau umezeală. Pământul se usucă. Rufele s-au uscat. ◊ A i ~ cuiva ochii (sau lacrimile) a nu mai plânge. A i ~ cuiva gura (sau limba, gâtul) a avea o senzație puternică de sete. 2) (despre vegetație) A-și pierde cu totul seva (de secetă, de frig etc.); a pieri. Iarba s-a uscat. 3) (despre ființe) A slăbi tare (din cauza unei suferințe fizice sau morale). ~ de jale. ~ de durere. 4) (despre țesuturi sau organe) A suferi o atrofie; a se degrada fizic; a se atrofia; a seca. /<lat. exsucare

uscà v. 1. a (se) face uscat; 2. fig. a lâncezi: a se usca de dor. [Lat. EXSUCARE (din SUCUS)].

usc, V. usuc 2.

2) usúc (est) și usc (vest), a uscá v. tr. (lat. ex-súco, -sucáre, a stoarce, d. sucus, suc; it. asciugare, pv. asugar, fr. essuyer, cat. aixugar, sp. enj-, pg. enx-. Usc s’a format din uscăm. Se conj. usuc, usucĭ, usucă; să usuce saŭ usc, uștĭ, uscă; să uște, ĭar în colo, uscăm ș. a. Cp. cu mănînc). Scot umezeala: soarele și vîntu usucă drumurile. V. refl. Mor (vorbind de plante): copacu s’a uscat. Fig. Mă consum de boală, de întristare, de dor: se usca pe picĭoare săracu! V. sec.

uscare s. f., g.-d. art. uscării; pl. uscări

uscare s. f., g.-d. art. uscării; pl. uscări

uscare s. f., g.-d. art. uscării; pl. uscări

usca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. usuc, 2 sg. usuci, 3 usucă; conj. prez. 1 sg. să usuc, 3 să usuce; imper. 2 sg. afirm. usucă

usuc (rar) s. n., pl. usucuri

usca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. usuc, 2 sg. usuci, 3 usucă, 1 pl. uscăm; conj. prez. 3 să usuce

usca vb., ind. prez. 1 sg. usuc, 2 sg. usuci, 3 sg. și pl. usucă, 1 pl. uscăm; conj. prez. 3 sg. și pl. usuce

usca (ind. prez. 1 sg. usuc)

usuc, usuci 2, usucă 3, uscăm 1 pl., uscați 2 pl., usucă 3 pl., usuce 3 conj.

USCARE s. 1. zbicire, zvântare. (~ rufelor.) 2. v. deshidratare. 3. v. secare. 4. v. ofilire.

USCARE s. 1. zbicire, zvîntare. (~ rufelor.) 2. deshidratare, uscat. (~ legumelor.) 3. secare. (~ pîrîului.) 4. îngălbenire, ofilire, pălire, veștejire, (pop.) gălbenire. (~ plantelor.)

Uscare ≠ udare

USCA vb. 1. a se zbici, a se zvânta, (înv. și reg.) a se prăji. (Rufele s-au ~.) 2. v. deshidrata. 3. v. ofili. 4. a se împietri, a se întări, a se învârtoșa. (Pâinea veche s-a ~.)

USCA vb. v. atrofia, calici, degenera, ruina, sărăci, scăpăta, seca.

usca vb. v. ATROFIA. CALICI. DEGENERA. RUINA. SĂRĂCI. SCĂPĂTA. SECA.

USCA vb. 1. a se zbici, a se zvînta, (înv. și reg.) a se prăji. (Rufele s-au ~.) 2. a deshidrata. (A ~ legume.) 3. a (se) îngălbeni, a (se) ofili, a păli, a (se) trece, a (se) veșteji, (astăzi rar) a tînji, (pop.) a (se) gălbeni, (înv. și reg.) a seca, (reg.) a (se) petrece, a (se) pîhăvi, (prin Mold.) a (se) probăjeni, (prin Mold. și Transilv.) a (se) probozi, (Mold. și Bucov.) a (se) ugili. (O plantă care s-a ~.)

A usca ≠ a uda, a umezi

A (se) usca ≠ a (se) jilăvi, a (se) umezi

usca (usć, -at), vb. – 1. A (se) zbici, (se) zvînta. – 2. A se răscoace, a se deshidrata. – 3. A se ofili, a se veșteji. – Var. prezent usc. Mr. usîc, (u)suc, uscare, megl. usc, istr. uscu. Lat. *ustĭcāre, de la ustum, cf. lat. ustūra, lat. Ustica „înălțime în țara sabinilor”, calabr. uscare „a arde”. Semantismul nu face dificultăți, deoarece urere însemna atît „a arde” cît și „a usca”. Rezultatul normal, *ustca, a pierdut pe t interconsonantic; usuc este formă modernă, explicată greșit. Der. din lat. *exsūcāre „a usca” (Densusianu, Rom., XXXIII, 288; Meyer, Alb. St., IV, 89; Crețu 379; Pușcariu 1841; REW 3073), sau din tc. husk (Roesler 604) apare ca mai puțin probabilă. – Der. uscăcios (var. uscățiv), adj. (fără umezeală, slab, uscat); uscăciune, s. f. (însușirea de a fi uscat; secetă); uscat, s. n. (acțiunea de a usca; pămînt tare, pămînt); uscător, adj. (care usucă); uscătură, s. f. (mîncare uscată; creangă uscată); uscățele, s. f. pl. (crenuscate, găteje, prăjituri copate în ulei).

a usca în bătaie expr. a bate rău de tot.

a usca leșia expr. (intl.) a pleca, a fugi, a se ascunde, a-și pierde urma.

usca, usuc v. t. 1. a stoarce (pe cineva) de bani 2. a bea foarte mult