urșinic² sm [At: BULET. GRĂD. BOT. V, nr. 3-4, 60 / Pl: ? / E: ns cf arșinic] (Bot; Mar) Arsenic² (Lychnis chalcedonica).

urșinic¹ sn [At: ANON. CAR. / V: orșen~, or~, ~șen~ (A și: ~șen~), ~șenică sf, uși~ / Pl: ~ice / E: ns cf it oloserico „în întregime de mătase”] 1 (Înv) Țesătură scumpă. 2 (Înv) Catifea (1). 3 (Înv) Purpură. 4 (Înv) Satin. 5 (Înv; pex) Îmbrăcăminte din această țesătură. 6 (Bot; Mar) Arsenic² (Lychnis chalcedonica). 7 (Bot; îf ~șenică) Garofîță de grădină (Dianthus barbatus). 8 (Îe) Născut în ~șenic De origine nobilă. 9 (Îae) De neam împărătesc.

URȘINIC s. n. (Învechit) Catifea. În urșinic și matasă îmbrăcate. BUDAI-DELEANU, Ț. 82.

URȘINIC s.n. 1. (Mold., Trans. SV) Catifea. A: Era bogat și să îmbrăca în olofire și urșinice. VARLAAM. Cu urșinice mulți și cu cabaniță de jder si cu hulpi îmbrăcați. M. COSTIN. Trei pungi de urșinic cu trii chei a curților. NECULCE; cf. DOSOFTEI, VS. C: Creștea îmbrăcați în urșinic roșu. SA, 69^r. 2. (Ban., Trans. SV) Purpură. Ieși deaci Isus afară purtînd cununa cea de spini și tîmbariul de urșinic. NT 1648, 130^v. Urshénik. Purpura. AC, 379; cf. CÎNTEC DE CRĂCIUN. Variante: urșenic (CÎNTEC DE CRĂCIUN; AC, 379). Etimologie necunoscută.

urșinic n. catifea (arhaism). [Vechiu-rom. și orșinic = it. OLOSERICO].

urșiníc și (vechĭ) orșiníc n., pl. urĭ (it. olosérico, d. ngr. olosirikón, tot de matasă. Cp. și cu Urgandiș, la organtin). Satin: comănace de urșinic (satin) galben (Ĭorga, Ist. Arm. Rom. 2, 113) de cea maĭ bună matasă, de urșinic (Ĭorga, Negoț. 161). – Și urșeníc, arșiníc (Buc.) și urușníc (Hotin).

dușinic sn vz urșinic

orșenic sn vz urșinic

orșinic sn vz urșinic

urșenic sn vz urșinic¹

urșenică sf vz urșinic¹

ușinic sn vz urșinic²

ARȘENIC, ARȘINIC I. sbst. Bucov. = URȘINIC: ședea în antereul său de arșenic și încins cu un șal scump (GRIG.). II. ARȘENIC(Ă) ARȘINIC(Ă) sm. f. 🌿 Plantă ierboasă, cu flori roșii, rar albe sau pestrițe, dispuse în fascicule umbelate; originară din Orient, se cultivă prin grădini ca plantă ornamentală (Lychnis chalcedonica) (🖼 228).

URȘENIC s.n. v. urșinic.

orșiníc, V. urșinic.

urșinic (înv.) s. n., (bucăți; feluri) pl. urșinice

urșinic (înv.) s. n., (feluri, bucăți) pl. urșinice

urșinic s. n., (feluri, bucăți) pl. urșinice

URȘINIC s. v. catifea, velur.

urșinic s. v. CATIFEA. VELUR.

urșinic (-ce), s. n. – Catifea. – Var. arsenic, orșinic, urșenic. Mgr. ὀλοσηριϰός „de mătase”, cf. it. oloserico (Tiktin). Mai puțin probabilă, der. din ngr. έξάμιτος „în șase fire” (Cihac, II, 441). Sec. XVI, înv.