URZICĂ, urzici, s. f. 1. Gen de plante erbacee din familia urticaceelor, cu tulpina și frunzele acoperite cu peri urticanți, folosite în industria textilă, în medicină și în alimentație (Urtica); plantă din acest gen. ◊ Compus: urzică-moartă = plantă erbacee medicinală cu flori roșii-purpurii (Lamium maculatum). 2. Țesătură fabricată din fibrele urzicii (1), din care se confecționează saci. 3. Compus: (Zool.) urzică-de-mare = nume dat unor specii de actinii ale căror tentacule sunt urticante. – Lat. urdica (= urtica).

urzică sf [At: PO 20/24 / Pl: ~ici / E: ml urtica] 1 (Șîc ~-mare, ~-de pădure, ~-românească, ~-mașcată, ~-creață, ~-crăiască) Plantă cu rădăcina târâtoare, cu tulpina rigidă, erectă și ramificată, cu flori verzui dioice, dispuse în panicule axilare, mai lungi decât pețiolii frunzelor (Urtica dioica). 2 (Șîc ~-mică, ~-mărunțică, ~-crăiască, ~-creață, ~-grecească, ~-sârbească, ~-iute, ~-arzătoare, ~-pișcătoare, ~-de-șură, ~-împleșată,~ -blândă) Plantă cu rădăcina fusiformă, cu tulpina erectă, ascendentă sau întinsă pe pământ, cu florile verzui monoice, dispuse în panicule axilare geminale, mai scurte decât pețiolii frunzelor (Urtica urens). 3 (Bot; reg; îc) ~ vie Plantă nedefinită mai îndeaproape. 4 (Bot; reg; îc) ~-usturată Plantă nedefinită mai îndeaproape. 5 (Reg; îe) A fi ca ~icile A fi des, abundent. 6 (Reg; îe) A prăji ~icile cu zama mămăligii A fi sărac. 7 (Reg; îe) Râmnește Vlada la ~ici Se spune când cineva dorește un lucru de nimic, fără nici o valoare. 8 (Reg) Țesătură fabricată din fibrele urzicii (1), din care se confecționează în special saci. 9 (Reg) Urzicar (6). 10 (Bot; îc) ~-moară (sau, reg, ~-moartă-albă, ~-moartă-galbenă, ~-moartă-pătată, ~-de-moarte, ~-mortăreață, ~-morticoasă, ~-morțească, ~-albă, ~-roșie, ~-galbenă, ~-neagră, ~-blândă, ~-moale, ~-surdă, ~-mică, ~-creață, ~-sălbatică, ~-de-câmp, ~-cu-floare, ~-porcească, ~-căiască, ~-moartă-a-calului, ~a-câinelui, ~-puturoasă, ~-țigănească, ~-crăiască, ~-grecească) Sugel (Lamnium maculatum, amplexicaule). 11 (Bot; reg; îae) Sugel alb (Lamnium album). 12 (Bot; îae) Sugărel (Lamnium purpureum). 13 (Bot; îae) Gălbeniță (Lamnium galeobdolon). 14 (Bot; reg; îae) Cătușă (9) (Balotta nigra). 15 (Bot; reg; îae) Cătușnică (1) (Nepeta cataria). 16 (Bot; reg; îae) Paracherniță (Parietaria offîcinalis). 17 (Bot; reg; îae) Zabră (Galeopsis pubescens). 18 (Bot; reg; îae) Bălbisă (1) (Stachys silvatica). 19 (Bot; reg) Gălbenele (9) (Lysimachia vulgaris). 20 (Bot; reg) Iarbă-neagră (Scrophularia alata). 21 (Bot; îc) ~-pădureață (sau ~-neagră-pădureață) Lingurică (Galeopsis tetrahit). 22 (Bot; îc) ~ca-raței Ștevie (Rumen alpinum). 23 (Zlg; îc) ~-de-mare (sau ~-marină) Nume dat mai multor specii de actinii ale căror tentacule sunt urticante. 24 (Bot; reg; șîc ~-neagră) Buberic (Scrofularia nodosa). 25 (Bot; reg) Begonie (Begonia rex). 26 (Bot; reg; șîc ~-de-grădină, ~ moartă) Urzicuță (10) (Coleus blumei). 27 (Mol; art.) Horă nedefinită mai îndeaproape. 28 (Mol; art.) Melodia pe care se dansează urzica (27).

URZICĂ, urzici, s. f. 1. Gen de plante erbacee din familia urticaceelor, cu tulpina și frunzele acoperite cu peri urticanți, folosite în industria textilă, în medicină și în alimentație (Urtica); plantă din acest gen. ◊ Compus: urzică-moartă = plantă erbacee medicinală cu flori roșii-purpurii (Lamium maculatum). 2. Țesătură fabricată din fibrele urzicii (1), din care se confecționează saci. 3. Compus: (Zool.) urzică-de-mare = nume dat mai multor specii de actinii ale căror tentacule sunt urticante. – Lat. urdica (= urtica).

URZICĂ, urzici, s. f. 1. Plantă erbacee din familia urticaceelor, cu flori dioice, verzui, în formă de ciorchine, așezate la subsuoara frunzelor, cu tulpina și frunzele acoperite cu peri urticanți (Urtica dioica). În toate părțile se întind desișuri mari de bozii și de urzici. VLAHUȚĂ, R. P. 107. Și din... urzică mai fac un feli de pînză. CREANGĂ, O. A. 299. Frunză verde de urzică, Primăvara-i noaptea mică. HODOȘ, P. P. 54. Eu cămașa i-am spălat Cu urzici i-o am frecat. ALECSANDRI, P. P. 374. ◊ Compuse: (Bot.) urzică-moartă = a) plantă erbacee din familia labiatelor, cu flori mari roșii-purpurii; crește prin locurile umede din păduri, tufișuri și grădini (La- mium); b) sugel; (Zool.) urzică-de-mare = animal marin a cărui înțepătură provoacă o iritație a pielii (Actinia). 2. Țesătură fabricată din fibrele urzicii (1), din care se confecționează saci.

URZICĂ ~ci f. 1) Plantă cu tulpina erectă, având frunze opuse, inegal dințate, acoperite (ca și tulpina) de peri urticanți, folosită în industria textilă, în medicină și ca aliment. ◊ ~-moartă plantă erbacee asemănătoare cu urzica, dar cu peri neurticanți și cu flori albe sau roșii-purpurii. 2) Țesătură pentru saci, confecționată din fibrele unei astfel de plante. [G.-D. urzicii] /<lat. urdica

urzică f. plantă acoperită cu peri înțepători (Urtica dioica): urzicile tinere fierte sunt comestibile primăvara. [Lat. URTICA (schimbarea lui t în z, s’a făcut subt o influență analogică (cf, sicilian ardicula, urzică, influențat de noțiunea înrudită arde)].

urzícă f., pl. ĭ (lat. urtica, pop. *urdica, pin contaminare cu vgr. adike, urzică, saŭ cu verbu ard, arzĭ orĭ cu urzesc; it. ortica, dial. sud ardica și ordica, pv. cat. sp. pg. ortiga, fr. ortie. V. urticarie). O buruĭană cu frunze dințate și acoperite cu perĭ înțepătorĭ (urtica dióica, V. dioic). Urzică marină, acalefă. Urzică mică, oĭeșea. Urzică moartă, o buruĭană labiată care seamănă cu urzica, dar nu înțeapă (lámium). Urzică neagră, buberic. – Urzicile tinere se mănîncă primăvara ca depurativ.

URZICA, urzic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) produce o usturime dureroasă (și o iritație) a pielii prin atingere de sau cu urzici ori de sau cu alte plante (ori animale) urticante. 2. Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. – Din urzică.

urzica [At: ANON. CAR. / Pzi: urzic / E: urzică] 1-2 vtr (D. ființe) A (-și) produce o usturime dureroasă (și o bășicare) a pielii prin atingere de sau cu urzici ori de sau cu alte plante ori animale urticante. 3 vt (Fig) A înțepa cu vorba Si: a ironiza, a satiriza.

URZICA, urzic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) produce o usturime dureroasă (și o bășicare) a pielii prin atingere de sau cu urzici ori de sau cu alte plante (ori animale) urticante. 2. Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. – Din urzică.

URZICA, urzic, vb. I. Tranz. 1. (Despre urzici, p. ext. despre alte plante) A produce prin atingere o usturime dureroasă (și o bășicare a pielii). Urzica... urzică împrejuru-i pe cîți îi atinse. PANN, la TDRG. ◊ Intranz. Fig. Începuse să bată un vîntuleț care cam urzica. La TDRG. ♦ (Despre persoane) A atinge cu o urzică sau, p. ext., cu altă plantă, producînd o usturime dureroasă (și o bășicare a pielii). Prind a o urzica pe mîni. MARIAN, NA. 270. ♦ Refl. A-și bășica pielea (prin atingerea de urzici). S-a urzicat la picioare. 2. Fig. A înțepa, a pișca cu vorba, a batjocori, a satiriza. Nu-i rostesc mîrșavul nume... Nici nu scriu aceste versuri ca să-l bat ori să-l urzic. MACEDONSKI, O. I 9. Satira... urzicînd pe cei demni de rîs și de reprobațiune... are o origină foarte veche. ODOBESCU, S. I 32.

A SE URZICA mă urzic intranz. A simți usturime la atingerea cu urzicile. /Din urzică

A URZICA urzic tranz. 1) (despre plante urzicătoare sau alți factori de acest gen) A supune unei senzații de usturime (în urma atingerii de piele). 2) (despre persoane) A atinge cu o urzică (sau cu altă plantă urzicătoare), producând usturime. 3) fig. (persoane) A înțepa cu vorba; a ataca cu vorbe usturătoare. /Din urzică

urzicà v. 1. a înțepa cu urzici; 2. fig. a înțepa cu vorba. [Tras din urzică].

urzíc, a -á v. tr. (d. urzică). Înțep cu urzicĭ: nu umblațĭ cu picĭoarele goale, că vă urzicațĭ! Fig. Împung cu vorba: vorba ceĭa îl urzicase răŭ.

urzică s. f., g.-d. art. urzicii; pl. urzici

urzică s. f., g.-d. art. urzicii; pl. urzici

urzică s. f., g.-d. art. urzicii; pl. urzici

urzică, -ci.

urzica (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. urzic, 2 sg. urzici, 3 urzică; conj. prez. 1 sg. să urzic, 3 să urzice

urzică-de-mare (actinie) s. f., g.-d. art. urzicii-de-mare; pl. urzici-de-mare

urzică-moartă (plantă) s. f., g.-d. art. urzicii-moarte; pl. urzici-moarte

urzica (a ~) vb., ind. prez. 3 urzică

!urzică-de-mare (actinie) s. f., g.-d. art. urzicii-de-mare; pl. urzici-de-mare

!urzică-moartă (plantă) s. f., g.-d. art. urzicii-moarte; pl. urzici-moarte

urzica vb., ind. prez. 1 sg. urzic, 3 sg. și pl. urzică

urzică-de-mare s. f.

urzică-moartă s. f.

urzic, -ca inf.

URZICĂ s. (BOT.) urzică chinezească (Boehmeria nivea) = ramie; urzică mică (Urtica urens) = (reg.) oieșea, urzicea, urzică crăiască, urzică iute; urzică moartă = a) (Lamium purpureum) sugel, (reg.) țigancă; b) (Lamium album) sugel alb, (reg.) fața-mâței, urzică albă, urzică creață.

URZICĂ s. (BOT.) urzică mică (Urtica urens) = (reg.) oieșea, urzicea, urzică crăiască, urzică iute; urzică moartă = a) (Lamium purpureum) sugel, (reg.) țigancă; b) (Lamium album) sugel alb, (reg.) fața-mîței, urzică albă, urzică creață.

URZICA vb. v. bășica.

URZICA vb. v. ironiza, persifla, zeflemisi.

URZICĂ ALBĂ s. v. sugel alb, urzică moartă.

URZICĂ CRĂIASCĂ s. v. urzică mică.

URZICĂ CREAȚĂ s. v. sugel alb, urzică moartă.

URZICĂ IUTE s. v. urzică mică.

URZICĂ-MOARTĂ s. v. paracherniță.

URZICI s. pl. v. mireasă.

URZICA vb. a. (se) bășica, (pop.) a (se) piersica, (Mold., Bucov. și Transilv.) a (se) coși. (S-a ~ pe mînă.)

urzica vb. v. IRONIZA. PERSIFLA. ZEFLEMISI.

urzică albă s. v. SUGEL ALB. URZICĂ MOARTĂ.

urzică crăiască s. v. URZICĂ MICĂ.

urzică creață s. v. SUGEL ALB. URZICĂ MOARTĂ.

urzică iute s. v. URZICĂ MICĂ.

urzică moartă s. v. PARACHERNIȚĂ.

urzici s. pl. v. MIREASĂ.

urzică (urzici), s. f. – Plantă din familia urticaceelor (Urtica dioica, U. urens). – Mr. urdzîca, megl. urzică, istr. urzikę. Lat. urtῑca (Pușcariu 1840; REW 9090), cf. it. ortica, prov., cat., sp., port. ortiga, fr. ortie. Trecerea lui ti › zi este anormală, totuși cf. abruz. ardica, sicil. firdica, arag. jordiga, (x)ordiga < lat. *urdica, care s-a vrut să se explice printr-o contaminare cu gr. ἀδίϰη „urzică” (Meyer-Lübke, ZRPh., VIII, 145; cf. Meyer, Alb. St., IV, 114), sau, mai puțin probabil, cu ardere (Meyer-Lübke, Archiv., CLXVI, 59; cf. împotrivă Corominas, III, 583). – Der. urzica, vb. (a bate cu urzica); urzicar, s. n. (loc de urzici; s. m., fluture, Vannesa urticae); urzicea, s. f. (varietate, de urzică, Urtica urens); urzicuță, s. f. (verbină). Urzicariu, s. n. (Trans., cearșaf) nu pare clar. – Der. neol. urticarie, s. f., din fr. urticaire.

URZÍCĂ, b. (Vr), < subst.

LAMIUM L., SUGEL, URZICĂ MOARTĂ, fam. Labiatae. Gem originar din Europa, Asia și nordul Africii, cca 45 specii, erbacee, anuale sau perene, majoritatea cu tulpini patrunghiulare, cu frunze lipsite de stipele. Flori hermafrodite, caliciu cu 5 dinți, corolă bilabiată, labiul superior boltit, cel inferior cu 2 lobi mici, laterali, uneori lipsesc, lobul mijlociu invers-cordiform, 14 stamine.

PLECTRANTHUS L’Herit., URZICĂ INDIANĂ, fam, Labiatae. Gen originar din Africa de S, Asia, Australia, cca 12 specii, erbacee, mai rar lemnoase, cca 1 m înălțime, aromatice. Frunze verzi, dințate, lipsite de stipele. Flori hermafrodite, neregulate, albastre, puternic mirositoare, apar la sfîrșitul verii, caliciu campanulat cu lacinii, corolă cu tub cilindric, limbul bilabiat, 4 stamine dintre care 2 mai lungi, ovar superior format din 2 carpele divizate fiecare în 2 loji false, uniloculare și uniovulate. Fruct format din 4 nucule închise în caliciu.

în urzici expr. nicăieri; aiurea.