urzicare sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~cări / E: urzica] 1 Producere a unei usturimi dureroase (și a unei bășicări) a pielii prin atingere de sau cu urzici ori de sau cu alte plante ori animale urticante Si: (rar) urzicat¹. 2 (Fig) Critică (usturătoare).

URZICARE, urzicări, s. f. Acțiunea de a (se) urzica și rezultatul ei; fig. critică usturătoare, satirizare. Critici și urzicări la adresa oamenilor însemnați. ODOBESCU, S. I 41.

URZICA, urzic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) produce o usturime dureroasă (și o iritație) a pielii prin atingere de sau cu urzici ori de sau cu alte plante (ori animale) urticante. 2. Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. – Din urzică.

urzica [At: ANON. CAR. / Pzi: urzic / E: urzică] 1-2 vtr (D. ființe) A (-și) produce o usturime dureroasă (și o bășicare) a pielii prin atingere de sau cu urzici ori de sau cu alte plante ori animale urticante. 3 vt (Fig) A înțepa cu vorba Si: a ironiza, a satiriza.

urzicar [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~e sn, ~i sm / E: urzică + -ar] 1 snm Loc pe care cresc multe urzici (1). 2 sm (Pop) Copil din flori Si: bastard (1). 3 sm Pasăre mică, cu penele de culoare închisă, care trăiește mai mult prin urzici (Saxicola rubetra). 4 sm (Ent) Fluture-roșu (Vanesa urticae). 5 sn (îvr) Pojar. 6 sn (Trs) Giulgiu cu care se acoperă mortul Si: urzică (9).

URZICA, urzic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) produce o usturime dureroasă (și o bășicare) a pielii prin atingere de sau cu urzici ori de sau cu alte plante (ori animale) urticante. 2. Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. – Din urzică.

URZICA, urzic, vb. I. Tranz. 1. (Despre urzici, p. ext. despre alte plante) A produce prin atingere o usturime dureroasă (și o bășicare a pielii). Urzica... urzică împrejuru-i pe cîți îi atinse. PANN, la TDRG. ◊ Intranz. Fig. Începuse să bată un vîntuleț care cam urzica. La TDRG. ♦ (Despre persoane) A atinge cu o urzică sau, p. ext., cu altă plantă, producînd o usturime dureroasă (și o bășicare a pielii). Prind a o urzica pe mîni. MARIAN, NA. 270. ♦ Refl. A-și bășica pielea (prin atingerea de urzici). S-a urzicat la picioare. 2. Fig. A înțepa, a pișca cu vorba, a batjocori, a satiriza. Nu-i rostesc mîrșavul nume... Nici nu scriu aceste versuri ca să-l bat ori să-l urzic. MACEDONSKI, O. I 9. Satira... urzicînd pe cei demni de rîs și de reprobațiune... are o origină foarte veche. ODOBESCU, S. I 32.

URZICAR¹, urzicare, s. n. (Regional) Pînză care se pune pe fața și pe trupul mortului. În Munții Apuseni ai Transilvaniei, trupul mortului se acopere asemenea cu o pînză albă țesută în casă, care se numește urzicar. MARIAN, Î. 247.

URZICAR¹, urzicare, s. n. 1. (Rar) Loc pe care cresc multe urzici. 2. (Reg.) Pînză cu care se acoperă fața și trupul mortului. – Din urzică + suf. -ar.

A URZICA urzic tranz. 1) (despre plante urzicătoare sau alți factori de acest gen) A supune unei senzații de usturime (în urma atingerii de piele). 2) (despre persoane) A atinge cu o urzică (sau cu altă plantă urzicătoare), producând usturime. 3) fig. (persoane) A înțepa cu vorba; a ataca cu vorbe usturătoare. /Din urzică

A SE URZICA mă urzic intranz. A simți usturime la atingerea cu urzicile. /Din urzică

urzíc, a -á v. tr. (d. urzică). Înțep cu urzicĭ: nu umblațĭ cu picĭoarele goale, că vă urzicațĭ! Fig. Împung cu vorba: vorba ceĭa îl urzicase răŭ.

urzicare s. f., g.-d. art. urzicării; pl. urzicări

urzicare s. f., g.-d. art. urzicării; pl. urzicări

urzicare s. f., g.-d. art. urzicării; pl. urzicări

urzica (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. urzic, 2 sg. urzici, 3 urzică; conj. prez. 1 sg. să urzic, 3 să urzice

urzica (a ~) vb., ind. prez. 3 urzică

urzica vb., ind. prez. 1 sg. urzic, 3 sg. și pl. urzică

urzic, -ca inf.

URZICA vb. v. ironiza, persifla, zeflemisi.

URZICA vb. v. bășica.

urzica vb. v. IRONIZA. PERSIFLA. ZEFLEMISI.

URZICA vb. a. (se) bășica, (pop.) a (se) piersica, (Mold., Bucov. și Transilv.) a (se) coși. (S-a ~ pe mînă.)

URZICAR s. (ORNIT.; Saxicola rubetra) mărăcinar.

urzicar s. v. BASTARD. COPIL DIN FLORI. FLUTURE-ROȘU.