URSĂ, urse, s. f. (Astron.; livr.; în sintagma) Ursa-Mare (sau -Mică) = Carul-Mare (sau -Mic), v. car. – Din lat. ursa, fr. ourse.

ursă² sf [At: PAMFILIE, DUȘM. 2 / Pl: ~se / E: pvb ursa] 1 (Reg) Ursit¹ (2). 2 (Mun) Ursitoare (3).

ursă¹ sf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~se / E: ml ursa] 1 Ursoaică (1). 2 (Reg) Epitet dat unei femei grase și greoaie. 3 (Lpl) Nume dat celor două constelații situate aproape de polul nord și care formează caral-mare și carul-mic. 4 (Ast; liv; îc) ~sa-mare Caral-mare. 5 (Ast; liv; îc) ~sa-mică Carul-mic. 6 (Ban) Numele unui dans nedefinit mai îndeaproape.

URSĂ, urse, s. f. (Astron.; livr.; în sintagma) Ursa Mare (sau Mică) = Carul-Mare (sau -Mic), v. car. – Din lat. ursa, fr. ourse.

URSĂ, urse, s. f. 1. (În expr.) Ursa-mare = carul mare, v. car² (I 1). Zice că aceea e ursa-mare, și eu zic că nu e aceea. DELAVRANCEA, O. II 330. Ursa-mică = carul mic, v. car² (I 1). Mă uitam la ursa-mică. NEGRUZZI, S. I 58. 2. (Regional) Femela ursului; ursoaică.

URSĂ ~e f.: ~a Mare constelație care constă din șapte stele, situate astfel, încât seamănă cu un car cu oiște; Carul Mare. ~a Mică constelație asemănătoare cu cea precedentă, având distanțele dintre stele mai mici; Carul Mic. /<lat. ursa, fr. ourse

ursă f. 1. ursoaică; 2. nume a două constelațiuni situate aproape de polul boreal, Ursa mare și Ursa mica, a carii ultimă stea e cea polară.

*úrsă f., pl. e (lat. ursa, ursoaĭcă). Astr. Constelațiunea numită popular car. – Ursele-s două: cea mare și cea mică și-s situate spre nord. Amîndoŭă aŭ cîte șapte stele. În cea mică se află steaŭa polară.

URSI, ursesc, vb. IV. Tranz. (în superstiții) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo).

ursa v vz ursi

ursesc, ~ească a [At: KLEIN, D. 408 / Pl: ~ești / E: urs + -esc] 1 (De obicei în descântece) Care aparține ursului (1). 2 (De obicei în descântece) Privitor la urs (1). 3 (De obicei în descântece) De urs (1). 4 (De obicei în descântece) Caracteristic ursului. 5 (Îs) Mere ~ești Varietate de mere cu coaja roșie, cu gust dulce și aspru. 6 (Îs) Prune (sau, reg, porobI) ~ești Varietate de prune rotunde, roșietice, moi, care se coc târziu și nu se desprind de pe sâmbure. 7 (Îs) Bureți ~ești Varietate de bureți uscați.

ursi¹ [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie, 10479 / V: (reg) urși, ~sa (Pzi: ursez) / Pzi: ~sesc / E: ngr οριω] (În superstiții și credințe populare) 1 vt (Mai ales la forma pasivă; subiectul gramatical sau logic, exprimat sau subînțeles, indică, de obicei, o ființă supranaturală) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru Si: a hărăzi¹ (5), a meni, a predestina, a rândui, a sorti, (rar) a urzi¹ (21), (reg) a rândului. 2 vt(a) (Mai ales la forma pasivă; subiectul gramatical sau logic, exprimat sau subînțeles, indică, de obicei, o ființă supranaturală) A determină un eveniment, o acțiune etc. (rostind, uneori, formule magice) Si: a hărăzi¹ (5), a meni, a predestina, a sorti, (reg) a rândului. 3 vt A fermeca (rostind descântece). 4 vt (Pop) A prevesti cuiva ceva (mai ales rău) Si: a cobi (3), a meni. 5 vi (Îe) A ~ a rău A prezice lucruri nefavorabile.

urși² v vz ursi¹

URSI, ursesc, vb. IV. Tranz. (În credințele și basmele populare) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo).

URSI, ursesc, vb. IV. Tranz. (În concepțiile mistice, mai ales la forma pasivă) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a destina, a meni, a predestina. Să-mi uit singurătatea... toate cîte-am îndurat, De cînd fui ursită-n lume să fiu fată de-mpărat. EFTIMIU, Î 28. Mi-a fost pe semne calea De un dușman ursită. TOPÎRCEANU, B. 75. El tremură în umbră, Și-n lunga-i agonie Se crede pentru osîndă ursit pe veșnicie. PĂUN-PINCIO, P. 45. Bat-o crucea ursitoare Care m-a ursit pe mine Să n-am nici o zi cu bine. ALECSANDRI, P. P. 277. ◊ (Poetic) A ursit-o-n fașă dorul De-a fi dragă tuturor! COȘBUC, P. I 138. ♦ Intranz. (Despre ursitoare) A rosti formule magice care să hotărască soarta unei ființe sau a unui lucru. Cînd începură ursitoarele să ursească, el se făcu numai urechi. ISPIRESCU, L. 97.

A URSI ~esc tranz. (în superstiții și în creația folclorică) A hotărî dinainte, prestabilind mersul lucrurilor (soarta, viața unei ființe); a sorti; a meni; a hărăzi; a predestina; a soroci. /<ngr. oríso

ursì v. a rosti ursita. [Gr. bizantin ORÍZO (aorist ORISA), a hotărî (soarta), a decide (cf. bulg. uresița, ursitoare)].

ursésc v. tr. (ngr. orízo, aor. órisa, limitez, determin, fixez, hotărăsc, de unde și bg. orisvam și urisvam. V. orizont). Hotărăsc soarta unuĭ copil la naștere: ursitorile ĭ-aŭ ursit o vĭață fericită. – Vechĭ și azĭ în Olt. și Oaș ursez: așa aŭ fost ursate dobitoacele (NPl. Ceaur, 9).

!Ursa-Mare (constelație) s. propriu f. art., g.-d. art. Ursei-Mari

!Ursa-Mică (constelație) s. propriu f. art., g.-d. art. Ursei-Mici

ursi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ursesc, 3 sg. ursește, imperf. 1 urseam; conj. prez. 1 sg. să ursesc, 3 să ursească

!Ursa-Mare (constelație) s. propriu f., g.-d. Ursei-Mari

!Ursa-Mică (constelație) s. propriu f., g.-d. Ursei-Mici

ursi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ursesc, imperf. 3 sg. ursea; conj. prez. 3 să ursească

Ursa-Mare s. pr. f. art.

Ursa-Mică s. pr. f. art.

ursi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ursesc, imperf. 3 sg. ursea; conj. prez. 3 sg. și pl. ursească

Ursa-Mare (-Mică).

ursesc, -seam 1 imp.

URSĂ s. v. destin, fatalitate, menire, noroc, predestinare, soartă, ursită, zodie.

ursă s. v. DESTIN. FATALITATE. MENIRE. NOROC. PREDESTINARE. SOARTĂ. URSITĂ. ZODIE.

URSA-MARE s. v. carul-mare.

URSA-MICĂ s. v. carul-mic.

URSI vb. 1. v. hărăzi. 2. v. predestina. 3. v. vrăji.

ursa-mare s. v. CARUL-MARE.

ursa-mică s. v. CARUL-MIC.

URSI vb. 1. a da, a destina, a hărăzi, a hotărî, a meni, a orîndui, a predestina, a rîndui, a sorti, (rar) a predetermina, a preursi, (pop.) a noroci, a scrie, a soroci, (înv.) a tocmi, (fig.) a rezerva. (Ce ne-a ~ soarta?) 2. a destina, a face, a hărăzi, a meni, a predestina, a sorti. (Sînt ~ să fie fericiți.) 3. a descînta, a face, a fermeca, a meni, a vrăji, (pop.) a solomoni, (reg.) a boboni, a bosconi, a boscorodi, a rîvni, (prin Transilv.) a pohibi. (A-i ~ cuiva cu ulcica.)

ursi (-sesc, -it), vb. – 1. A predestina, a determina soarta sau o anume stare superioară în viitorul unei persoane. – 2. A meni, a ordona, a semnala. – Var. ursa și der. Mr. ursescu, ursire. Ngr. ỏρίζω, viitor ỏρίσω „a determina” (Pascu, II, 98; Tiktin; Candrea), cf. bg. orisvam. După părerea greșită a lui Cihac, II, 203, cuvînt identic cu a urzi cf. împotrivă Pușcariu 1839. – Der. ursit, adj. (predestinat; s. n., predestinație, destin; s. m., tînăr predestinat să fie bărbatul unei femei, viitor logodnic); ursită, s. f. (destin, soartă; viitoare logodnică); ursitor, s. m. (prezicător, ghicitor); ursitoare, s. f. (soartă, personificare antropomorfică a predestinării; prezicătoare, ghicitoare; femeie care conduce jocurile de ajun), cuvînt de uz general (ALR, I, 241); preursi, vb. (a predestina), cuvînt creat după fr. prédestiner.

ursă, urse, s.f. (pop.) 1. ursoaică. 2. numele a două constelații situate aproape de polul boreal: Ursa mare și Ursa mică.

ursă, urse, s.f. – (astr.) Ursa, numele celor două constelații situate aproape de Polul Nord (carul mare, carul mic). ♦ (onom.) Ursă, Ursa, nume de familie (15 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Lat. ursa „ursoaică” (Scriban, DEX, MDA).

ursă, -e, s.f. – 1. (astr.) Numele celor două constelații situate aproape de polul nord (carul-mare, carul-mic). 2. Ursitoare. – Lat. ursa.

ursi, ursesc, vb. intranz. – 1. A sorti, a hărăzi, a predestina (destinul cuiva). 2. A face vrăji, cf. a face pă ursit = vrajă, făcătură, prin care cineva este determinat să întemeieze o căsătorie pe cale magică: „Când îi făce pă ursât, luă nouă stropi de apă, cu gura, di pă roata morii și nouă pietri de la vadurile carălor. Apoi, lua nouă ulcele și pune în ele apă și pietrile și le pune înaintea focului, cum erau cuptoarele demult. Și pă fată o la pă cap pân scară și îl vide pă ursât” (Bilțiu). – Din ngr. oríso, viit. lui orízo „a determina” (Șăineanu; Pascu, Tiktin, Candrea, cf. DER; DEX, MDA).

ursi, ursesc, vb. intranz. – 1. A sorti, a hărăzi, a predestina (destinul cuiva). 2. A face vrăji, cf. exa face pă ursit, cu sensul de vrajă, făcătură, prin care cineva este determinat să întemeieze o căsătorie pe cale magică: „Când îi făce pă ursât, luă nouă stropi de apă, cu gura, di pă roata morii și nouă pietri de la vadurile carălor. Apoi lua nouă ulcele și pune în ele apă și pietrile și le pune înaintea focului, cum erau cuptoarele demult. Și pă fată o la pă cap pân scară și îl vide pă ursât” (Bilțiu). – Din ngr. oríso, viit. lui orízo (Pascu, Tiktin, Candrea).

URSA MARE (Ursa Major), constelație din emisfera boreală. Cele mai strălucitoare stele, printre care se află Dubhe și Mizar, sunt de mărimea a doua. V. și Carul Mare.

URSA MICĂ (Ursa Minor), constelație din emisfera boreală. Asemănătoare cu Ursa Mare, dar dispusă invers. Steaua sa principală este Steaua Polară, situată foarte aproape de Polul Nord ceresc. V. și Carul Mic.