URSÚZ, -Ă, ursuzi, -e, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Morocănos, posac, neprietenos, necomunicativ, nesociabil. ♦ Fig. Lipsit de atracție, de căldură; respingător. [Var.: (pop.) hursúz, -ă adj.] – Din tc. uğursuz.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

URSÚZ ~ă (~i, ~e) (despre persoane și despre manifestările lor) Care vădește în permanență nemulțumire; cuprins de rea dispoziție; posomorât; posac; necomunicativ; neprietenos; acru; morocănos. /<turc. uğursuz
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

URSÚZ adj. 1. insociabil, morocănos, mut, necomunicativ, neprietenos, nesociabil, posac, posomorât, taciturn, tăcut, urâcios, (livr.) hirsut, (pop.) sanchiu, (înv. și reg.) moros, sunducos, tăcător, (reg.) modoroi, mutac, mutăreț, (Olt.) dugos, (Mold.) pâclișit, (prin Transilv.) tăcătoi, (Bucov. și Mold.) tălmut, (fig.) închis. (Om ~.) 2. morocănos, posac, răutăcios, (fig.) acru. (Vorbea cu ton ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Ursuz ≠ vesel
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ursúz (-ză), adj. – Morocănos, posac, neprietenos. – Var. hursuz și der. – Mr. ursuz. Tc. ogursuz „nefericit”, din gr. ỏγούρι ‹ lat. augurium (Roesler 604; Șeineanu, II, 374), cf. ngr. ỏγουρσούζης. – Der. ursuzlîc (var. ursuzluc), s. n. (nenoroc, ghinion, pacoste), din tc. ogursuzluk.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ursúz adj. m., pl. ursúzi; f. sg. ursúză, pl. ursúze
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink