URSITÓR, -OÁRE, ursitori, -oare, adj., s. f. (În credințele și basmele populare). 1. Adj. Care ursește. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind predestinată să devină soț (sau soție) cuiva; ursit (1). 2. S. f. Ființă imaginară despre care se crede că are darul de a hotărî soarta omului la naștere; ursită (3). 3. S. f. (Înv.) Soartă, destin; fatalitate. – Ursi + suf. -tor.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

URSITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) (în superstiții) Care ursește; care hotărăște soarta cuiva sau a ceva dinainte. /a ursi + suf. ~tor
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ursitór adj. m., s. m., pl. ursitóri; f. sg. și pl. ursitoáre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

URSITOÁRE ~ f. (în superstiții) Ființă imaginară, despre care se crede că poate hotărî soarta omului la naștere. [G.-D. ursitoarei] /a ursi + suf. ~toare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

URSITOÁRE, ursitoare, s. f. (În superstiții) 1. Ființă imaginară despre care se crede că are darul de a hotărî soarta omului de la naștere. 2. (Înv.) Soartă, destin, ursită. [Pl. și: ursitori] – Din ursi + suf. -(i)toare.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

URSITOÁRE s. (MITOL. POP.) (pop.) ursită. (După credințele populare, ~ele sunt trei zâne.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink