UROCULTURĂ s.f. Probă de laborator prin care se cercetează microbii din urină. [< fr. uroculture].

UROCULTURĂ s. f. probă de laborator prin care se cercetează microbii din urină. (< fr. uroculture)

urocultură s. f., g.-d. art. uroculturii; pl. uroculturi

urocultură s. f., g.-d. art. uroculturii; pl. uroculturi

urocultură s. f. → cultură

URO-₁ „urină, urinar, uree, acid uric”. ◊ gr. ouron „urină” > fr. uro-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. uro-. □ ~chimografie (~kimografie) (v. chimo-₁, v. -grafie), s. f., metodă radiochimografică pentru studiul mișcărilor chinetice ale arborelui ureteropielocaliceal; ~crom (v. -crom), s. n., substanță azotoasă care conține pigmenți urinari; ~cultură (v. -cultură), s. f., examinare metodică a culturii microbiene din urină; ~densimetru (v. densi-, v. -metru₁), s. n., aparat cu care se măsoară densitatea urinii; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă de a nu fi surprins de nevoia de a urina; ~gen (v. -gen₁), adj., care produce urina; ~grafie (v. -grafie), s. f., examen radiologic al căilor urinare; ~gramă (v. -gramă), s. f., metodă de determinare cantitativă a elementelor formate din sedimentul urinar; ~lit (v. -lit₁), s. n., calcul urinar; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază căile urinare și patologia acestora; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument care folosește la determinarea densității urinii; ~patie (v. -patie), s. f., stare patologică a căilor urinare; ~poieză (~poeză) (v. -poieză), s. f., proces de formare a urinii; ~scopie (v. -scopie), s. f., 1. Examinare endoscopică a urinii. 2. Analiză de laborator a urinii; ~terapie (v. -terapie), s. f., întrebuințare terapeutică a urinii; ~toxie (v. -toxie), s. f., grad de toxicitate pe care îl prezintă urina în cursul anumitor infecții.